etnobotanice

Heroina, din nou preferata narcomanilor bucureşteni

Heroina este, din nou, prima opţiune a consumatorilor de droguri, după ce timp de doi ani locul întâi a fost ocupat de etnobotanice, retrase din magazine de la sfârşitul anului 2010. S-a revenit, astfel, la modelul de consum din 2010, opiaceele trecând pe primul loc în preferinţe, arată Raportul naţional privind situaţia drogurilor din România, lansat joi de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).

Va fi înfiinţat primul centru de cercetare pentru combaterea consumului de etnobotanice

Primul centru de cercetare din România pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de etnobotanice va fi înfiinţat la Cluj, la iniţiativa Prefecturii. Acesta îşi va începe activitatea în prima parte a anului viitor.

Locul României pe harta internaţională a drogurilor

Cantitatea de droguri consumate în România s-a dublat faţă de anul 2007, se arată în Raportul Naţional Privind Situaţia Drogurilor 2011, publicat marţi de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), informează HotNews. Comparaţia cu datele din 2007 indică o creștere a consumului în rândul populaţiei de 15- 64 de ani de la 1,7% (2007) la 4,3% (2010).

Senatul a votat legea produselor etnobotanice

Senatul a adoptat, marţi, legea privind interzicerea produselor etnobotanice, iniţiat de Guvern, informează Mediafax.

Lideri de opinie la nivel mondial cer legalizarea drogurilor

Războiul global împotriva drogurilor a fost pierdut, spune un grup format din actuali și foști lideri politici sau de opinie ai lumii. Se cere legalizarea anumitor droguri și încetarea urmăririi penale a utilizatorilor de droguri. Raportul promovat ca o „schimbare de paradigmă" va fi prezentat astăzi la New York.

Guvern: Noi măsuri contra plantelor etnobotanice

Guvernul a decis ca magazinele cu substanţe şi plante etnobotanice să fie obligate să comercializeze doar produsele omologate de ministerele de resort. În paralel, acţiunile de control din partea autorităţilor se vor intensifica.

Protest cu 1.000 de tineri contra etnobotanicelor

Cu sicrie și mărar. Așa au protestat împotriva etnobotanicelor cei aproximativ 1.000 de tineri strânși luni în faţa sediului Guvernului, la manifestaţia organizată de Radio Zu.

România noastră, dincolo de breaking news

O trecere în revistă a presei ultimelor zile arată o Românie descentrată. În timp ce jurnalele de știri promovează dispute și alinieri politice sau arestări de vameși corupţi pe bandă rulantă, o mostră din presa de azi dovedește că multe alte subiecte ne afectează ca societate, ca indivizi. Problemele sunt profunde și grave și cer nu doar soluţii administrative, ci și educaţie, moralitate, conștientizare și responsabilizare individuală.

Sănătate: recorduri negative de Crăciun

În zilele 24-26 decembrie serviciul de ambulanţă din ţară a cunoscut o creștere a tentativelor de suicid, depresie și intoxicaţii cu etnobotanice. 

Visele se vând în continuare, în România

„Magazinele de vise" din România continuă să vândă substanţe etnobotanice, sub denumirea de îngrăşăminte pentru plante sau odorizante.