sarbatoare

Rusaliile, o sărbătoare a depășirii barierelor

Duminică, pe 27 mai, creștinii ortodocși din România sărbătoresc Rusaliile, la o săptămână distanţă faţă de sărbătoarea catolică. Luni, 28 mai, va fi zi liberă de la stat, așa că topul căutărilor Google legate de sărbătoare oferă preponderent idei de călătorii. Însă, mai mult decât a oferi prilej pentru încă o minivacanţă, această sărbătoare ne oferă prilejul de a ne reaminti de rolul pe care creștinii trebuie să îl aibă ca liant al societăţii în care trăiesc.

Război pentru Crăciun la Casa Albă

Cu ocazia Crăciunului, războiul cultural din America s-a mutat zilele acestea pe scena religioasă, una preferată de președintele american Donald Trump, pentru animarea periodică a bazei sale electorale, evanghelicii albi.

Obama marchează 500 de ani de la Reformă la Berlin

Fostul președinte american a fost primit ca „un star rock” la Berlin, unde, împreună, cu cancelara Angela Merkel a participat la ceremoniile de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Zeci de mii de oameni s-au adunat la Poarta Brandenburg pentru a-l auzi pe fostul președinte vorbind despre democraţie, egalitate și credinţă.

Ce fac musulmanii și evreii de Ziua Îndrăgostiţilor?

14 februarie este ziua în care toată lumea spune „Da” iubirii, tandreţurilor și sprijinirii financiare a florăriilor de pe tot globul. Însă, este și ziua în care unii au ales să spună „#spunenudevalentine”.

Africa de Sud pregătește aniversarea de 95 de ani a lui Nelson Mandela

Astăzi Nelson Mandela împlinește venerabila vâstă de 95 de ani, iar în timp ce este în continuare internat în spital, ţara sa se pregătește de mare sărbătoare.

Sondaj: Ce vor face românii de Paște

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a realizat un sondaj despre obiceiurile românilor de Paște.

94 de ani: Drumul lung al lui Nelson Mandela

La împlinirea vârstei de 94 de ani de către Nelson Mandela, lumea sărbătorește un exemplu de reușită, voinţă, democraţie, toleranţă și non-violenţă. Mandela este un om unic în istoria universală, dar după cum spune chiar el, „nu am fost un mesia, ci un om simplu care a devenit un lider datorită unor circumstanţe extraordinare".