Compania aeriană low-cost din Canada, WestJet, a realizat o campanie de marketing care i-a impresionat până la lacrimi pe călători. Ea constă în tehnologie de ultimă generaţie, camere ascunse, sesiune de cumpărături realizate sub cronometru și multă distracţie de sezon, dăruire și lacrimi de bucurie.

Peste 150 de voluntari au fost implicaţi direct, dar și alte zeci de persoane, de la sponsori și până la echipa de securitate a aeroportului și cea de la bagaje au acceptat să ajute la realizarea acestei campanii, pentru al doilea an consecutiv.

„Primul an a fost un mare succes, nu doar pentru cei care au putut să participe, dar și pentru noi, care am putut să împărtășim această magie cu ei și cu cei care ne-au urmărit campania prin aceste videoclipuri”, declară vicepreședintele Companiei WestJet, Richard Bartrem.

În această campanie intră foarte multă muncă, fiind plănuită încă din luna august, cu ajutorul unor companii specializate, iar pregătirile încep cu cel puţin o lună înainte. Toţi călătorii au ajuns să primească cadourile pe care și le-au dorit, iar la peste 200.000 de vizualizări pe Facebook compania a promis să ofere și mai multe bilete persoanelor care, din lipsă de bani, nu pot să fie alături de familie pe perioada sărbătorilor. În prezent, videoclipul are aproape 5 milioane de vizualizări pe YouTube.