„Am fost unul dintre acei copii pe lângă care treceţi și pe care îi evitaţi pe stradă“, le povestește Liz Murray celor care vor să afle cum din copil al străzii a ajuns absolventă de Harvard.

Crescută de părinţi dependenţi de droguri, Liz a crezut în toate promisiunile lor. A aflat repede însă că acestea nu aveau să se împlinească. Mama ei îi lua hainele și jucăriile primite ca ajutoare sociale și le vindea pentru droguri. Zile întregi, Liz suferea de foame împreună cu sora ei mai mică, Lisa.

Despre acea perioadă, Liz povestește: „Mâncam cuburi de gheaţă, pentru că ne dădeau aceeași senzaţie de saţietate ca mâncarea. La cină, împărţeam un tub de pastă de dinţi.“ Știa că dependenţa părinţilor era mai puternică decât dragostea pentru ele și i-a iertat pentru tot ce a suferit.

La 12 ani, a renunţat la școală din cauza colegilor care își băteau joc de hainele ei murdare. Oricum, era prea obosită ca să înveţe. Noaptea o îngrijea pe mama ei, care se îmbolnăvise de SIDA, iar ziua căuta disperată mâncare. Atunci când părinţii ei au divorţat, a locuit când cu unul, când cu celălalt. După moartea mamei însă, Liz, care pe atunci avea 16 ani, a rămas fără locuinţă. Așa că singura soluţie era să doarmă pe bănci în parcuri și în staţiile de metrou din New York.

Viaţa de copil al străzii a învăţat-o cât de repede se pot schimba lucrurile. Că poate să aibă azi o casă și o familie, pentru ca în ziua următoare să doarmă în frig pe o bancă. S-a hotărât să provoace în viaţa ei schimbarea pe care părinţii nu o reușiseră. Învăţase de la tatăl ei, de pe vremea când acesta fura cărţi pentru ea, că educaţia ar putea să o scape din mizerie. Nu i-a fost ușor să se întoarcă la școală, dar a găsit profesori care i-au admirat efortul de a învăţa și care au ajutat-o. A reușit să termine liceul cu rezultate maxime la toate materiile, în doi ani în loc de patru. În tot acest timp, Liz învăţa pe scările blocurilor.

Condiţiile în care învăţa nu mai contau pentru ea, pentru că renunţase la iluzia pe care ea o numește „dacă…, atunci“: „Până atunci, mă gândeam de multe ori că, dacă găsesc un loc liniștit, atunci o să învăţ. Dacă voi avea bani, atunci o să merg la școală. Am observat că toţi facem asta când nu suntem dedicaţi total unui scop.“ Dar ea era dedicată dorinţei de a-și transforma viaţa. Atunci când a auzit de bursa oferită de The New York Times, nu știa că alţi 3.000 de elevi candidau pentru șase locuri la Harvard. A fost admisă și a ales să studieze psihologia. La doi ani de la începerea facultăţii, demonstrând un devotament uimitor, Liz și-a îngheţat cursurile ca să își ajute tatăl bolnav de SIDA. Și-a terminat apoi studiile și a absolvit în anul 2009. Acum este mamă a doi copii, doctorand în psihologie clinică și vorbitor motivaţional.

Liz este o mărturie despre devotament, iertare și dorinţă de schimbare. Își amintește de cuvintele pe care mama ei i le repeta plângând: „Într-o zi, viaţa va fi mai bună.“ Și știe că viaţa ei este mai bună, pentru că a decis ca acel „într-o zi“ să fie azi.