„Prin coșmarul meu… mi-am descoperit visul.” Asta a spus John Bunn în faţa clasei de pici de-a III-a, toţi cu urechile ciulite la povestea bărbatului cu zâmbet cald care le adusese niște tricouri speciale, inscripţionate cu textul „o voce pentru cei neauziţi”.

John Bunn a strigat el însuși fără să fie auzit timp de 27 de ani. La 14 ani a fost condamnat pentru o crimă cu care nu avusese absolut nimic de-a face și, timp de un sfert de veac, nu a știut dacă va mai gusta viaţa în libertate sau nu. Pe atunci era doar un copil analfabet, dintr-o familie săracă ce subzista de la o zi la alta și a cărei singure surse de venit era ajutorul social de la stat. Avea să înveţe să scrie abia în închisoare, motivat de dorinţa de a-i trimite mamei lui scrisori și de o carte, care i-a ţinut loc de soare și senin: romanul The Coldest Winter Ever („Cea mai rece dintre ierni”), de Sister Souljah.

A stat închis 17 ani din cauza unui detectiv ale cărui metode profesionale au ajuns să fie contestate de o organizaţie, care a dezvăluit că nu mai puţin de 12 persoane au fost condamnate pe nedrept de acest om. Alţi 10 ani i-a petrecut în eliberare condiţionată, luptându-se cu stresul posttraumatic și cu depresia care au urmat eliberării. Din cauza tulburării psihologice, care îl ţinea cu zilele în pat, incapabil să facă ceva cu viaţa lui, John a ratat una dintre întâlnirile cu ofiţerul său de probaţiune și a reajuns la închisoare pentru încă un an.

Însă în acel an, o organizaţie neguvernamentală care oferă asistenţă legală celor condamnaţi pe nedrept a preluat cazul lui Bunn și a început să investigheze situaţia lui și a altui bărbat, o cunoștinţă foarte îndepărtată, care fusese și el condamnat în același caz. Simultan, mai multe dintre condamnările care au rezultat în urma investigaţiilor detectivului care îi anchetase și cazul lui Bunn au fost demontate.

În mai 2018, după 27 de ani în care a purtat povara unei vine care nu îi aparţinea, John Bunn a fost exonerat, devenind al 13-lea bărbat căruia i-a fost dovedită nevinovăţia, între cei anchetaţi de Louis Scarcella.

Cu lacrimi în ochi, John Bunn i-a spus judecătorului, printre sughiţuri, „sunt un om nevinovat și am fost întotdeauna un om nevinovat”. În spatele lui, mama sa, Maureen, se aude plângând în hohote.

John fusese ridicat de poliţie din casa lui, după ce doi ofiţeri de poliţie au fost victimele unui atac armat petrecut în apropierea casei unde locuia Bunn. Unul dintre cei doi ofiţeri era grav rănit și avea să decedeze la trei zile de la arestarea lui John. Al doilea este cel care, dintr-un rând de suspecţi adulţi, l-a identificat tocmai pe John, care în noaptea crimei dormise atât de profund încât nici nu auzise împușcăturile din spatele casei.

Astăzi, John spune că „vrea să dea ceva societăţii”, cuvinte impresionante din partea unuia căruia societatea i-a furat aproape trei decenii din viaţă. A început organizând o bibliotecă pentru tinerii de la centrul de corecţie unde a stat și el până a împlinit 18 ani și a continuat mergând prin SUA și vorbind cu elevii de școală, cărora le spune același lucru pe care îl spune tinerilor în detenţie: „Cititul mi-a salvat viaţa.”

„Nu există niciun simţământ mai important pentru mine decât acela că exist pentru un scop, iar asta este ceea ce dă un scop vieţii mele acum”, spunea John. „Prin necazul meu, cred că Dumnezeu mi-a dăruit o binecuvântare, de aceea spun că prin coșmarul meu, mi-am găsit visul.”