A fi părinte este lecţia supremă de iubire necondiţionată, iar momentele de renunţare la sine cu care se confruntă cei care aleg să aducă pe lume un copil depășesc, uneori, toate așteptările. Există o limită până la care poate ajunge dragostea?

Răspunsul pe care l-a dat la această întrebare o tânără mamă din Agigea a impresionat întreaga ţară prin simplitatea, forţa și tragismul lui. Mihaela Bălăniuc avea 24 de ani atunci când a aflat că este însărcinată, dar bucuria veștii a fost scurtă, pentru că în urma testelor de rutină medicii au suspectat un chist hepatic, patru luni mai târziu ajungând la diagnosticul final: cancer renal. „S-a ajuns la concluzia că pacienta trebuie operată. Șansele sale de supravieţuire erau foarte mari după operaţie. Trebuia însă să renunţe la sarcină.“

Perfect conștientă de toate riscurile, fiind sfătuită de o comisie de medici din Constanţa și de medici de specialitate din București să renunţe la sarcină, Mihaela a decis că viaţa bebelușului era mai presus de a ei. Susţinută de soţul ei, a luptat opt luni cu boala, pentru ca fiica ei nenăscută să nu sufere. În luna decembrie a anului trecut, la 34 de săptămâni de sarcină și având puţin peste 30 de kilograme, Mihaela i-a dat naștere Maiei, un copil sănătos în ciuda nașterii premature. A reușit să o vadă timp de 3-4 minute, după care a intrat în comă, pentru ca, în mai puţin de 48 ore, să înceteze din viaţă.

Sacrificiul ei a fost considerat de mii de oameni un exemplu, iar de alţii o sinucidere, dar, „oricât de sonoră, violentă sau mistuitoare ar fi, durerea rămâne mai personală decât gândul. Acesta poate fi împărtășit întotdeauna, durerea, niciodată.“¹ Toate gândurile de admiraţie sau de dezaprobare exprimate de oameni diferiţi, de la medici la oameni de televiziune, nu reușesc să îi cuprindă suferinţa, iar frământările, speranţa și durerea Mihaelei rămân niște necunoscute.

Mai presus de dorinţa de a le pătrunde, de a înţelege de unde și cum a avut puterea ca opt luni să lase să crească în ea și viaţa, și moartea atât de aproape una de cealaltă, povestea Mihaelei vorbește despre firescul pe care l-a pus în decizia de a nu renunţa la fiica ei, dar și despre convingerea că darul vieţii nu are nevoie de garanţii. Ceea ce impresionează și mai mult, în contrast cu alte alegeri, este faptul că mai mult de 400 de avorturi au loc în fiecare zi în România și alte 100.000 la nivel mondial, fără motive medicale.

Povestea Mihaelei, departe de a fi singulară, nu a făcut decât să ne aducă aminte că existenţa este o valoare în sine și că „dragostea nădăjduiește totul, suferă totul“. Iar reacţiile la sacrificiul ei au demonstrat că era nevoie să ni se reamintească toate acestea.


¹C. Goldstein, Raţiuni ale inimii, Viaţă și Sănătate, 2006, p. 52.