În timp ce scriu acest articol, casa este plină de copii. Fiica mea și-a invitat verișorii la o petrecere în pijamale. Se aud glasuri vesele și casa este plină de un zumzet de bucurie, în timp ce copiii se joacă împreună. Se tachinează, râd și își cer scuze prompt atunci când lezează sentimentele cuiva. Mănâncă floricele de porumb, se joacă, își dau ochii peste cap la glumele tatălui meu și se bucură să fie împreună.
Fiica mea așteaptă cu nerăbdare aceste weekenduri speciale pe tot parcursul semestrului școlar. Totul este planificat: mesele pentru întregul weekend sunt pregătite, la fel și gustările, astfel încât să profităm din plin de aceste momente. Ea vrea să fie cu verișorii ei cât mai mult timp posibil, întărind astfel legăturile dintre ei. A-i trimite la culcare se dovedește a fi o sarcină foarte dificilă, pentru că vor să stea treji și să vorbească.
Nevoia și plăcerea de a fi în compania altor persoane sunt esenţiale pentru experienţa umană. Unii dintre noi își doresc acest lucru mai mult decât alţii, dar în noi toţi este înrădăcinată dorinţa de conexiune, de interacţiune cu alţi oameni. Vrem să vorbim cu altcineva, să râdem împreună la o glumă, să împărtășim idei și să învăţăm unii de la alţii, să ne contrazicem și chiar să ne războim uneori, să lucrăm împreună pentru a atinge un obiectiv comun, să ne facem prieteni, să iubim și să fim iubiţi. Dorinţa de a fi în legătură cu alţi semeni de-ai noștri este una profundă.
Biblia consemnează că, la crearea omului, Dumnezeu a spus că „nu este bine” să fim singuri (Geneza 2:18). Poate suntem convinși că acesta este un adevăr elementar, care nu mai are nevoie să fie enunţat. Evenimentele globale au arătat însă că am devenit cu toţii mai izolaţi, efectul fiind unul devastator asupra celor mai vulnerabili dintre noi. Un studiu din 2020 a constatat că izolarea reprezintă o cauză principală a declinului și a decesului timpuriu pentru mulţi rezidenţi din centrele de îngrijire a persoanelor în vârstă. Potrivit cercetătorilor, izolarea a dus la pierderea mai rapidă în greutate, la accelerarea declinului cognitiv și la creșterea ratei depresiei.
Singurătatea nu este o problemă cu care se confruntă doar americanii – un australian din patru a declarat că se simte singur cel puţin o dată pe săptămână, iar asta înainte de pandemia de COVID-19. În timp ce singurătatea în sine poate să nu sune a problemă gravă, combinată cu alţi factori de sănătate, joacă un rol major în starea sănătăţii noastre mintale și fizice.
Este mai bine să fim împreună
Geneza ne spune că Dumnezeu și omul puteau vorbi faţă în faţă la început. Păcatul a așezat distanţa care există astăzi între noi și El, ne-a izolat și ne-a înfășurat ca o boală. Vestea bună este că, la fel cum noi ne dorim o relaţie, și Dumnezeu tânjește să fie cu noi. Nu ne vrea singuri, departe de El.
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14), scrie apostolul Ioan. Fiul lui Dumnezeu a intrat în lumea noastră, arătând cât de mult dorea Dumnezeu să fie cu noi. Iisus s-a născut dintr-o mamă, a crescut într-o familie, poate chiar a dormit uneori cu verișorii Lui. El a fost îmbrăţișat de familia Sa, Și-a făcut prieteni, a realizat lucruri remarcabile și a trăit cu adevărat viaţa unui om. El a dorit atât de mult să fie cu noi, încât a devenit unul dintre noi.
Dacă privim la viaţa lui Iisus, descoperim cum este Dumnezeu Tatăl.
Întruparea lui Iisus a avut și alte motive. În primul rând, El a avut misiunea de a ne reaminti cum este Dumnezeu. Ucenicul Filip Îi cere lui Isus să i-L arate pe Tatăl, iar răspunsul Lui este revelator: „Isus i-a zis: «De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar»: «Arată-ne pe Tatăl?»” (Ioan 14:9). Viaţa lui Iisus, grija și compasiunea Lui pentru cei bolnavi și nevoiași, inima Sa plină de iubire, învăţăturile Sale remarcabile – toate ni-L arată pe Dumnezeu, ca să-L putem cunoaște mai bine. Dacă privim la viaţa lui Iisus, descoperim cum este Dumnezeu Tatăl.
În al doilea rând, Iisus a venit pentru a rezolva problema pe care o cauzase păcatul. Prin moartea Sa pe cruce, a vindecat fractura dintre Dumnezeu și umanitate. Prin viaţa și moartea lui Iisus, păcatul a fost înfrânt. Acesta este unul dintre motivele pentru care nașterea lui Iisus, celebrată de Crăciun, și Paștele sunt importante pentru creștini – ele amintesc de prima venire a lui Iisus, dar sunt și un indicator spre un eveniment cu mult mai măreţ din viitor.
„Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
În timp ce era pe pământ, Iisus le-a spus ucenicilor că va urma o mare întâlnire, dar că mai întâi urma să Se întoarcă la Tatăl. Acest lucru i-a neliniștit pe ucenici, care își doreau să rămână cu Iisus, dar El i-a liniștit cu aceste cuvinte: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo” (Ioan 14:1-4).
Aceasta este marea speranţă a creștinilor: deși S-a înălţat la cer, Iisus a promis că ne va pregăti un loc în casa Tatălui Său, că Se va întoarce să ne ia cu El. Dumnezeu Își dorește să fie cu noi. Uneori sunt nedumerit de dragostea nemeritată pe care o manifestă Dumnezeu. Apoi mă gândesc la propria mea fiică, la dragostea copleșitoare a unui părinte pentru copiii Lui, și înţeleg ceva mai mult din dorinţa lui Dumnezeu de a fi cu noi.
Abia aștept ziua în care Iisus se va întoarce, așa cum a promis, și vom putea merge cu El, pentru a locui permanent în casa Tatălui Său. El pregătește un loc pentru noi, are grijă de fiecare detaliu, chiar și de meniu. Face totul pentru ca ziua reîntâlnirii, în care vom fi în sfârșit împreună, să fie memorabilă. Așa că, tot ce îmi rămâne de făcut este să îţi dau întâlnire acolo.
Justin Bone susţine și instruiește pastori și biserici adventiste din Victoria, Australia, și este pasionat să ajute oamenii să înţeleagă mai bine Scriptura. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.











