Atunci când Îl găsim pe Iisus, descoperim direcţia în care trebuie să mergem și priorităţile pe care trebuie să le avem. De fapt, a-L întâlni pe El înseamnă că avem șansa de a deveni cine am fost meniţi să fim.

Te-ai întrebat vreodată cine ești? Ai fost în vreo împrejurare confuz, încercând să îţi dai seama ce drum să urmezi? Te-ai gândit în ce fel de prieteni ai vrea să investești timpul tău sau care sunt calităţile pe care le cauţi la viitorul tău partener de viaţă? Există foarte multe opţiuni la fiecare pas. Unele alegeri sunt de mică importanţă, dar altele pot modifica traiectoria vieţii noastre.

Îmi amintesc că mă simţeam în derivă atunci când eram tânăr, plutind de la o sâmbătă seara la alta, de la o relaţie la alta. Deși aveam un sentiment de libertate în acea etapă a vieţii, îmi dădeam seama că sunt lipsit de scop și de direcţie. Eram ca apa unui pârâu, săltând de la o piatră la alta.

Toate acestea s-au schimbat într-un singur weekend. Aveam 19 ani, iar părinţii m-au prins făcând ceva rău, totul culminând cu o explozie majoră. Tata a ţipat la mine timp de 30 de minute și mi-a spus, printre altele, să mă mut de acasă. A declarat că nu mai sunt fiul lui și că am făcut de rușine întreaga familie. Apoi a urcat în dormitorul lui, trântind ușa după el.

Incidentul m-a zguduit așa cum nu o făcuse nimic înainte. Îmi iubeam tatăl și îl consideram eroul meu. Mai mult, lucram pentru el ca tâmplar, așadar era șeful meu. În dimineaţa următoare, am mers să verific dacă trebuia să iau în serios tot ce spusese cu o seară înainte. M-a văzut venind spre dormitor și s-a întors, deși intenţiona să plece. M-am așezat pe pat, așteptând să îmi spună ceva. A urmat o tăcere asurzitoare, în timpul căreia amândoi evitam contactul vizual. Au fost cele mai lungi cinci minute din viaţa mea. În cele din urmă, s-a întors, m-a privit în ochi și mi-a spus: „Nick, ai făcut o mare greșeală. Dar, atunci când eram tânăr, am făcut și eu greșeli serioase. La fel cum Iisus l-a iertat pe Petru după ce acesta s-a lepădat de El, te voi ierta și eu și nu voi mai pomeni niciodată acest incident. Mergi și pregătește-te pentru muncă.” La final, m-a îmbrăţișat strâns, cu vigoarea unui tâmplar pasionat de meseria lui.

Dragostea și iertarea tatălui meu mi-au frânt inima și, din acel moment, Dumnezeu a început să îmi schimbe viaţa.

În acea dimineaţă am aflat ce era esenţial de știut despre Iisus. Dragostea și iertarea tatălui meu mi-au frânt inima și, din acel moment, Dumnezeu a început să îmi schimbe viaţa. Am experimentat harul unui Mântuitor iertător, Iisus Hristos, care a murit pentru mine și m-a chemat să trăiesc pentru El. La finalul acestui episod neplăcut am decis că viaţa mea va lua o altă turnură. Nu știam cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru, dar eram convins că trebuia să iau în serios relaţia mea cu Iisus.

Sentimentul că am o chemare a apărut odată cu dorinţa de a-i ajuta pe alţi tineri să-și pună viaţa în ordine. Știam că Biblia are răspunsuri la marile întrebări ale vieţii și aveam o dorinţă irezistibilă de a înţelege și de a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu. Am descoperit că mesajul central al Scripturii este acela că oamenii sunt valoroși, dar că sunt răniţi și au nevoie de vindecare. Dumnezeu a folosit această experienţă dificilă a vieţii mele pentru a mă motiva să spun tuturor că Iisus a murit pentru a-i salva și că vor găsi scopul vieţii lor atunci când Îl vor întâlni pe El.

Chemarea lui Iisus

Ceea ce m-a determinat să mă înscriu la Avondale College, Australia, în 1982, a fost convingerea că Dumnezeu era Cel care mă chema să fac acest pas. Îmi amintesc și acum că m-am trezit în ziua plecării și m-am întrebat: De ce plec de acasă? Eram cel mai mare din cei cinci copii ai familiei și lucram împreună cu tatăl meu și fraţii lui. Urma să preiau afacerea familiei și iată-mă părăsind tot ceea ce cunoșteam, pentru a începe o facultate de teologie despre care nu știam nimic. În acel moment, L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un verset care să confirme faptul că luasem decizia corectă. Am deschis Biblia, pe care o primisem de la mama la vârsta de 12 ani, și mi-a sărit în ochi un verset subliniat: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16).

I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că a confirmat faptul că alegerea mea era corectă. Această promisiune a devenit preţioasă pentru mine. De fiecare dată când văd că lucrurile nu merg bine și mă simt puţin pierdut, îmi amintesc că eu nu văd capătul drumului, dar Dumnezeu îl vede. La 43 de ani distanţă de momentul în care am decis să slujesc, după trei diplome obţinute și 35 de ani de slujire pastorală, pot vedea cum Iisus m-a condus spre o viaţă prin care îi pot influenţa pe ceilalţi, în special pe cei care au între 6 și 30 de ani.

Doar Iisus deţine manualul de utilizare corectă

Este uimitor cum găsirea lui Hristos ne schimbă complet perspectiva asupra vieţii. Multe voci pretind că oferă soluţia la problemele și dilemele vieţii, dar faptul că L-am găsit pe Iisus mi-a oferit un filtru pentru ideile mele, care să mă ajute să îmi stabilesc direcţia și să îmi canalizez corect timpul și energia. Așa cum observa un predicator, atunci când Îl găsești pe Iisus, „devii cu adevărat tu”. E ca și cum ai primi brusc manualul de utilizare al vieţii tale.

Acest lucru îmi amintește de apostolul Pavel, care credea, înainte de întâlnirea cu Iisus, că știe cine este: „eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană” (Filipeni 3:5,6). Saul, prigonitorul creștinilor, nu își dădea seama că întâlnirea cu Iisus îi va schimba radical identitatea, transformându-l din prigonitor în slujitor al Evangheliei.

Atunci când s-a predat lui Hristos, calităţile sale remarcabile au fost reconfigurate, iar Saul a devenit cu adevărat el însuși – inimitabilul Pavel.

Deși nu știa, Saul era chiar persoana pe care Iisus o căuta pentru a răspândi Evanghelia printre neamuri. Crescut ca cetăţean roman, evreu într-o ţară păgână, elocvent, încrezător și hotărât, deţinea aproape tot ce avea nevoie un slujitor al lui Dumnezeu pentru a respinge puterile întunericului și a deschide mintea celor din lumea păgână pentru a-L primi pe Mântuitorul care Și-a dat viaţa pentru toţi. Atunci când s-a predat lui Hristos, calităţile sale remarcabile au fost reconfigurate, iar Saul a devenit cu adevărat el însuși – inimitabilul Pavel.

Dacă trec în revistă modul providenţial în care am fost călăuzit în ultimii 43 de ani, sunt uimit de ceea ce a făcut Dumnezeu, care m-a chemat pe mine, un constructor de case, și m-a trimis să construiesc vieţi. Am învăţat, de-a lungul acestui drum, că pot avea încredere să îmi așez viaţa în mâinile lui Iisus și că, pe măsură ce mă apropii mai mult de El, devin tot mai asemănător cu cel care trebuie să fiu.

Nick Kross este director al Departamentului comunicare și libertate religioasă în cadrul Diviziei Pacificul de Sud a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Wahroonga, Sydney, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.