Când eram tânără, aș fi recomandat citirea Bibliei doar celor care aveau nevoie de o lectură care să îi ajute să adoarmă mai ușor. Altfel spus, nu mi se părea că aceasta era cea mai captivantă lectură, mai ales traducerea King James, singura versiune pe care o aveam la îndemână.

Prin urmare, nu prea am citit Biblia atunci când eram tânără, iar faptul că este „plictisitoare” sau „de modă veche” reprezintă doar câteva motive pentru care unii nu o citesc. Mulţi o consideră „învechită”, „patriarhală”, „misogină”, „homofobă”, „ofensatoare din punct de vedere social” și „exploatatoare”, pentru a aminti doar câteva acuzaţii. De obicei, Biblia este descrisă de persoanele seculare în termeni negativi, acestea criticând pretenţiile de a fi fost „inspirată de Dumnezeu” și prezentând-o, în cel mai bun caz, ca „doar o colecţie interesantă de texte antice”.

În prezent, îmi place să citesc Biblia mult mai mult decât atunci când eram tânără, chiar dacă există încă pasaje din ea care mă nedumeresc. Biblia este, într-adevăr, o colecţie de texte antice, scrise pe parcursul a aproximativ 1.000 de ani, de aproximativ 40 de autori din medii și culturi diferite. Ea conţine numeroase parabole, cântece, poezii, profeţii, scrisori și proză istorică. Totuși este mult mai mult decât o simplă colecţie de manuscrise vechi. Astăzi, Biblia reprezintă un text sacru pentru aproximativ 2,4 miliarde de creștini din întreaga lume, precum și cartea cea mai vândută din toate timpurile.

Mulţi cercetători consideră că Biblia este textul fundamental pe care a fost construită lumea occidentală.

Acestea fiind spuse, sunt mulţi cei care, deși deţin o Biblie, nu o citesc regulat, iar cei care o studiază în profunzime sunt chiar mai puţini. Acesta este punctul în care criticii creștinismului lovesc cel mai frecvent. Cei care urmează orbește învăţăturile Bibliei, fără să o studieze în profunzime, tind să o apere fără să o cunoască. Aceștia sunt consideraţi creduli sau needucaţi și, în unele cazuri, promotori ai diferitelor metode prin care Biblia a fost folosită pentru a face rău de-a lungul secolelor.

Așadar, de ce s-ar deranja cineva care nu este creștin să citească Biblia? Chiar dacă nu ești o persoană credincioasă, există un răspuns simplu. Mulţi cercetători consideră că Biblia este textul fundamental pe care a fost construită lumea occidentală. Ea a avut un impact profund asupra literaturii, legilor, filosofiei și culturii. Textele și pasajele biblice au fost citate și interpretate greșit de-a lungul istoriei, susţinute pentru a stimula oamenii să acţioneze, folosite pentru a oferi speranţă și, din păcate, manipulate pentru a justifica opresiunea și ura. Deși a fost folosită în mod abuziv de oameni rău intenţionaţi, Biblia a fost, de asemenea, folosită ca un far al speranţei. Pentru mulţi, textul biblic reprezintă o sursă importantă de inspiraţie și îndrumare spirituală. Pentru creștini, este cartea pe care se bazează credinţa lor. Înţelegerea Bibliei va permite o mai bună înţelegere a modului în care s-a format societatea noastră, pentru cele 2 miliarde și jumătate de creștini care privesc la ea pentru viaţă și orientare.

Cum să citesc Biblia?

Deschizând Biblia la prima pagină și citind din ea la întâmplare, mulţi devin tot mai confuzi. Aș sugera ca un începător să înceapă cu una dintre evanghelii, parcurgând-o așa cum s-ar adânci în istoria antică, încercând să găsească răspuns la câteva întrebări: Cui îi scrie autorul? În ce context și în ce cultură trăiau destinatarii mesajului? Care este semnificaţia acestui mesaj?

În cele din urmă, este nevoie să reflectăm asupra „imaginii de ansamblu”. Care este tema generală a pasajului respectiv? Cum se potrivește cu pasajele anterioare și ce adaugă în plus naraţiunii? Dacă citim din Evanghelia după Ioan sau din Evanghelia după Marcu, ce ne spun autorii despre viaţa lui Iisus? Sau, dacă citim Geneza, să ne amintim că în cosmologia antică exista prea puţin loc pentru ideile noastre moderne referitoare la planeta noastră, la soare, lună și stele. Toate aceste elemente erau înţelese în termenii lumii de atunci, iar cosmosul era considerat o extensie a lui Dumnezeu. Atunci când citim Psalmii, să ne gândim la contextul în care au fost scriși și la ceea ce autorul încearcă să spună despre viaţă și despre realitatea ultimă.

Trebuie să citim Biblia înţelegând că acest text antic a fost scris în termenii pe care oamenii din acea vreme îi puteau înţelege.

De asemenea, ar trebui să înţelegem că, pentru antici, întreaga lor viaţă, deciziile regilor și ale naţiunilor erau văzute ca un rezultat al voinţei lui Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să citim Biblia înţelegând că acest text antic a fost scris în termenii pe care oamenii din acea vreme îi puteau înţelege. A fost, bineînţeles, o perioadă fără tehnologia, cunoștinţele, egalitatea de șanse sau „corectitudinea politică” a Occidentului secolului XXI. Nu putem citi Biblia și să ne așteptăm să o înţelegem folosind lentilele zilelor noastre. Acest lucru este valabil mai ales atunci când citim texte biblice care abordează situaţii sociale. „Individul” nu a fost niciodată la fel de important precum comunitatea. Prioritatea era urmărirea lucrurilor bune pentru întreaga colectivitate sau pentru grupul etnic din care făcea parte o persoană.

N-ar trebui să evităm nici pasajele dificile, cele care abordează violul, incestul, intoleranţa, masacrele sau crimele. Mai degrabă ar trebui să reflectăm la motivele pentru care aceste relatări au fost păstrate și transmise din generaţie în generaţie și să ne decidem să nu le permitem să se repete în vremea noastră. După cum ar trebui să ne gândim la modurile prin care ar trebui să facem lucrurile într-un mod diferit, folosind cunoștinţele pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie și devenind agenţii schimbării de care comunitatea de astăzi are nevoie.

Deși a fost scrisă de oameni imperfecţi, Biblia dezvăluie un Dumnezeu perfect, care Și-a dat Fiul pentru noi.

Biblia este o colecţie de texte de o incredibilă complexitate, deoarece a fost copiată, recopiată și tradusă de mai multe ori în ultimele mii de ani. Acest lucru, împreună cu prăpastia culturală și lingvistică care există între culturile care au produs-o și cultura în care trăim noi, face uneori greu de sesizat nuanţele care ar putea oferi o mai bună înţelegere a anumitor pasaje. Cu toate acestea, temele generale cuprinse în Biblie nu pot fi subestimate. Deși a fost scrisă de oameni imperfecţi, Biblia dezvăluie un Dumnezeu perfect, a cărui iubire este atât de mare încât Și-a dat singurul Fiu pentru ca tu și cu mine să avem viaţă din belșug – nu doar acum, ci o eternitate. Sunt printre cei care cred că Biblia este o carte străveche care dezvăluie această iubire care ne poate transforma și salva viaţa.

Adrielle Carrasco conduce Departamentul Sănătate și Departamentul Misiunea Femeii al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Noua Zeelandă. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.