Florin Ghețu
Oameni și cimpanzei
Literatura de specialitate abundă în estimări generoase ale asemănării genetice dintre om și cimpanzeu, mergând de la 96% până la 99%. Cum sunt obţinute însă aceste procente, ce supoziţii ascund și ce semnifică ele dincolo de interpretarea evoluţionistă?
Imaginea de ansamblu
Straturile fosilifere par a fi în concordanţă cu unele analize filogenetice independente, metodele radiometrice de datare par a fi în acord cu deducţiile bazate pe „ceasul molecular” al ADN-ului, deriva continentală de milioane de ani pare a fi coerentă cu distribuţia speciilor şi a fosilelor pe pământ... şi exemplele pot continua. Dacă evoluţia vieţii nu...
Simularea evoluţiei
Atunci când un proces se presupune că este prea lent sau nepractic pentru a fi verificat experimental, știinţa simulării este o unealtă valoroasă pentru a-i verifica validitatea. Evoluţia vieţii este, prin excelenţă, un astfel de proces: prea lent pentru observaţii directe concludente și prea vast în timp pentru o abordare empirică practică. Poate fi evoluţia...
Redefinirea care a cucerit lumea
Pentru Carl Sagan, renumit astronom și ateu militant, locul lui Dumnezeu în univers era cert: „Tot ce există, tot ce a existat și tot ce va exista vreodată este Cosmosul.” Pentru Richard Dawkins, exponent al „noului val” al ateismului, știinţa adevărată este în mod necesar atee și materialistă. Această paradigmă este astăzi predominantă în lumea știinţifică.
La...
Undele gravitaţionale și inflaţia de certitudini
Pe 17 martie 2014, blogul de știinţă și tehnologie al prestigiosului ziar The New Yorker anunţa: „O revoluţie știinţifică ne permite să vedem până la începuturile timpului.“ Lawrence M. Krauss, fizician renumit și autorul cărţii Un univers din nimic: de ce există ceva în loc să nu existe nimic, comenta în articolul său știrea care...
ADN-ul nefuncţional: terenul de joacă al evoluţiei?
În general, cel puţin 96% din genomul unui organism multicelular este considerat a nu avea nici un rol funcţional. Un genom dominat de balast reprezintă locul ideal unde evoluţia poate explora în voie, la întâmplare, noi funcţii și caracteristici ale speciei. Într-adevăr, ce Creator înţelept și atotștiutor ar folosi 96% balast informaţional pentru a defini...
ADN – limbajul hazardului sau al Creatorului?
Deși toate estimările nu sunt decât o picătură în ocean, progresul știinţific în descifrarea mecanismelor moleculare prin care funcţionează celulele și înţelegerea moleculei ADN nu pot fi considerate altfel decât revoluţionare. În seria de articole „Genetică și evoluţie“, pe care o lansăm în această ediţie a revistei, vom analiza impactul acestor descoperiri asupra perspectivelor evoluţionistă...
Dumnezeu și testul cepei
Omul posedă un bagaj genetic de cinci ori mai mic decât cel al cepei și doar puţin mai mare decât cel al unui șoarece. Ar folosi un creator al vieţii pentru o ceapă de cinci ori mai multă informaţie genetică decât pentru un om? Sau ar fi creat El omul doar puţin mai complex decât...
Motoarele evoluţiei
Chiar şi cei mai puţin familiarizaţi cu teoria evoluţiei ştiu că aceasta presupune acţiunea unui motor puternic: selecţia naturală. În profunzimea teoriei însă, lucrurile nu mai sunt de mult timp atât de simple, selecţia naturală nemaifiind considerată singurul motor al evoluţiei şi, dintr-un anumit punct de vedere, nici măcar cel mai puternic.
Evoluţia de sub ochii noștri (I)
Bacteriile devin tot mai rezistente la antibiotice, unii fluturi și pești dezvoltă noi colorituri pentru un camuflaj superior, iar o serie de experimente de laborator relevă schimbări mici, dar semnificative în diverse microorganisme. Sunt toate acestea dovezi concludente ale evoluţiei, care se derulează chiar sub ochii noștri?
Evoluţia ochiului
Structura complexă a ochiului a constituit dintotdeauna un punct focal al conflictului creaţionism – evoluţionism și un exemplu central pentru argumentul complexităţii ireductibile. Mai recent, metode de simulare a evoluţiei ochiului pretind că aduc confirmări importante darwinismului. Cine are dreptate?
Evoluţie și probabilitate
Intuitiv, ipoteza apariţiei vieţii în mod spontan pare a presupune probabilităţi insurmontabile. Într-adevăr, prin modelări matematice simple, dar corecte, găsim probabilităţi infime, indiferent de adâncimea timpului disponibil. Cum se justifică teoria evoluţiei în faţa acestor argumente matematice? Este problema apariţiei spontane a vieţii singurul aspect improbabil al teoriei?