Franţa sancţionează negarea actelor de genocid
Deputaţii francezi au aprobat joi un proiect de lege care cere sancţionarea celor care neagă că au existat acte de genocid precum cel armean din 1915. Legea a fost aprobată în pofida ameninţărilor Turciei şi a protestelor a mii de manifestanţi reuniţi în faţa Adunării Naţionale.
2 pasageri au fost în cabina piloţilor, înainte de prăbuşirea avionului lui Kaczynski
Cel puţin doi pasageri au intrat în cabina piloţilor înainte de prăbuşirea avionului prezidenţial polonez, luna trecută. Alţi pasageri şi-au folosit telefoanele mobile. Autorităţile care au investigat accidentul spun că aceste elemente de detaliu dezvăluite de anchetă, ar fi putut afecta navigarea...
Francezii renunţă la euro dacă Grecia nu va fi ajutată
Președintele francez, Nicholas Sarkozy, a ameninţat Germania că ţara sa va renunţa la moneda europeană, dacă Grecia nu va primi ajutor din partea germanilor pentru a ieși din criză. În timpul negocierilor privind acordarea sprijinnului pentru Grecia, „Sarkozy a bătut cu pumnul în masă şi a ameninţat că renunţă la euro...”
Europa sub ameninţarea unui moment de tipul Lehman Brothers
Nici nu ieşiseră bine grecii de la urne, că atât reprezentanţi ai FMI cât şi ai Băncii Mondiale trăgeau semnalul de alarmă cu privire la iminenţa unui moment de tip „Lehman Brothers" în Europa.
Italienii merg la urne, într-un vot crucial pentru Europa
Timp de două zile, ieri şi astăzi, italienii cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru a vota componenţa Camerei Deputaţilor şi Senatului. Votul este considerat crucial atât pentru viitorul ţării, cât şi pentru întreaga zonă euro, având în vedere problemele economice cu care se confruntă ţara.
Proteste masive în Polonia
Cel puţin 120.000 de persoane au participat la mitingul de sâmbătă din Varşovia, organizat de către sindicate (Solidarnosc şi alţii) împotriva politicii de austeritate şi de reforme dure, promovate de Guvernul liberal şi pro-european al prim-ministrului Donald Tusk.
50 de ani de la construcţia Zidului Berlinului
Cu 50 de ani în urmă, pe 13 august 1961 începea construcţia Zidului Berlinului. Spiegel Online prezintă o serie de materiale multimedia, rapoarte, mărturii, experienţe și fotografii legate de cel mai important simbol al Războiului Rece. Am ales 10 fotografii de arhivă care evocă istoria de la momentul primelor cărămizi la semnarea unificării celor două...
Studiu arată dependenţa Angliei de biserici
Un studiu realizat de Church Urban Fund, arată că 6.500 parohii ale Bisericii Anglicane oferă servicii speciale pentru a-i ajuta pe şcolari, părinţi, bătrâni şi imigranţi.
Esenţiale azi, 13 septembrie
Aung San Suu Kyi apără verdictul împotriva jurnaliștilor Reuters
Ucraina strigă: „Revoluţie!”
Aproximativ 350.000 de oameni din toată Ucraina s-au reunit în ultimele două zile la Kiev pentru ceea ce se voia a fi un protest pașnic pentru demisia președintelui Viktor Ianukovici și organizarea de noi alegeri. În schimb, cel puţin 100 de persoane au fost rănite, când poliţia a încercat să respingă câteva sute de protestatari...
Din cauza manifestaţiilor uriaşe, în Ucraina se pregăteşte starea de urgenţă
Protestele împotriva politicii anti-UE a preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, s-au amplificat duminica aceasta, preşedintele părăsind sediul preşedinţiei sub ameninţarea străzii.
Pentru prima dată, partidul extremist Frontul Naţional francez se află pe primul loc în sondaje
Frontul Naţional, un partid naţionalist şi xenofob din Franţa, se clasează pentru prima dată pe primul loc în intenţiile de vot înaintea scrutinului europarlamentar din 2014.
CE: 12 ţări vulnerabilizează creșterea economică
Un raport publicat marţi de Comisia Europeană susţine că nu mai puţin de 12 state europene între care Marea Britanie, Italia și Franţa prezintă vulnerabilităţi puternice care subminează creşterea economică şi trebuie remediate.
Esenţiale azi, 8 noiembrie
Conflict juridic privind formarea completelor de judecători
Sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament și Înalta Curte de...
Studiu britanic: puţini români vor veni în M.Britanie după eliminarea restricţiilor
Un studiu realizat de reprezentanţi ai fostului guvern laburist din Marea Britanie arată că britanicii nu au motive să se teamă de „un val" de imiganţi români şi bulgari. Numărul celor care ar pleca în Marea Britanie este de cinci ori mai mic decât cifrele vehiculate acum.
Forbes: Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume
Cancelarul german, Angela Merkel ocupă prima poziţie în topul celor mai puternice femei din lume, realizat anual de revista Forbes. Politicianul german a surclasat alte personalităţi feminine populare precum Hillary Clinton, Michelle Obama sau Lady Gaga.
Un român distins cu titlul de „Cavaler”
Regina Elisbeta a II-a l-a distins pe omul de afaceri George Iacobescu cu titlul de "Cavaler" (Knight Bachelor) informează comunicat al ambasadei României la Londra, citat de Mediafax.
Suedia simulează o catastrofă nucleară
Autorităţile suedeze au antrenat participarea a 6.000 de oameni și 70 de organizaţii naţionale (atât publice, cât și private) în cadrul unei simulări care urmărește să evalueze reacţia în caz de catastrofă nucleară. Exerciţiul se va desfășura în trei etape, iar primele două au avut deja loc în zona de sud-est...
Franţa riscă să alunece în haos
Hollande este cel mai nepopular preşedinte din istoria modernă a Franţei, iar odată cu noua reformă a muncii riscă să piardă cu totul din mâini președinţia ţării. Peste 150.000 de oameni s-au organizat în aproximativ 80 de proteste, care au înghiţit întreaga ţară săptămâna trecută.













