Anul 1989 a schimbat nu doar ţările din fostul lagăr comunist, ci și lumea. Geopolitic și economic, cultural și religios, anul 1989 a fost un punct de inflexiune, care a schimbat sensul relaţiilor la nivel internaţional, cu efecte directe asupra tuturor domeniilor vieţii.
Este adevărat că, din perspectiva istoriei, trei decenii înseamnă foarte puţin, dar din perspectiva memoriei și a vieţii, 30 de ani înseamnă suficient de mult încât să dorim să tragem niște concluzii. Cât de reală este senzaţia că istoria își accelerează curgerea? Unde suntem acum și, mai ales, încotro mergem?
Prezentul scrie istoria
În 2009, Nicolas Sarkozy posta pe pagina de Facebook o fotografie a sa lângă Zidul Berlinului, despre care își amintea că a fost făcută în noaptea în care Zidul a fost dărâmat. Ulterior, însuși fotograful care a imortalizat momentul respectiv l-a corectat, amintindu-i că fotografia fusese făcută de fapt a doua zi, pe 10 noiembrie.
Cazul lui Sarkozy poate fi un indiciu al faptului că trăirea intensă a unui eveniment și mai ales a consecinţelor lui poate altera memoria. Indiferent care a fost adevărul în cazul fostului președinte francez, realitatea este că memoria lucrează adesea selectiv.
De multe ori, istoria are mai mult de-a face cu prezentul decât cu trecutul. Cu ochii la marile teme sau la cheile de interpretare pe care le solicită prezentul, cei mai mulţi dintre noi tind să simplifice naraţiunea istorică, pentru că, nu-i așa, marile povești n-au detalii confuze sau divergente. Docilă, memoria devine selectivă și leagă cu subtilitate fragmente de eveniment, oferindu-ne o istorie mai ușor de înţeles. Pentru cel care vrea să înţeleagă bine istoria, prezentul nu este cea mai bună cheie de interpretare.
Viitorul rescrie istoria
După 1989, mulţi au afirmat că înainte de căderea comunismului începuseră să apară indicii că se va întâmpla ceva. Este adevărat, retrospectiv se pot identifica semnele unui proces, mai ales cele din perioada imediat premergătoare momentului istoric. Totuși marile momente care au făcut istorie, și care ulterior au putut fi explicate ușor ca puncte culminante ale unor procese, nu au putut fi prezise cu siguranţă.
Cursul evenimentelor nu este inevitabil decât, eventual, pe termen foarte scurt. În general însă, când privim evenimentele care fac istorie, este important să ţinem minte că istoria s-ar putea scrie într-o serie infinită de maniere alternative. Deși benefică și necesară, evaluarea momentelor istorice în lumina evenimentelor ulterioare va implica întotdeauna riscul de a conferi trecutului un sens care nu i-a aparţinut poate niciodată cu adevărat.
Biblia circumscrie istoria
Într-o abordare esenţialmente diferită de cea a profeţiilor oculte, Biblia oferă niște repere generale cu privire la ce anume modelează și determină istoria. În afară de câteva excepţii notabile, aceste repere nu sunt suficient de specifice ca cineva să poată face previziuni istorice punctuale. Biblia arată mai degrabă direcţia istoriei lumii pe termen lung, mai puţin în sens politic și istoric și mai mult în sens uman și spiritual.
Biblia are ceva de spus despre istorie doar atunci când aceasta se intersectează cu dimensiunea și implicaţiile spirituale ale lumii. Și tocmai pentru că nu este interesată de întreaga istorie Biblia reușește să ofere cheia de interpretare a trecutului și a viitorului – în spatele istoriei stă „istoria sfântă“ a relaţiei dintre Dumnezeu și oameni, până la punctul ei terminus.Aceasta este cheia înţelegerii pentru cei ale căror întrebări transcend limitele temporale ale istoriei și vizează sensul ei.
Prezentul și viitorul pot fi înţelese cel mai bine în lumina interacţiunii dintre Dumnezeu și oameni. O asemenea transpunere din secular în sacru are darul de a dezvălui atât tainele naturii umane, cât și, în limita revelaţiei, pe cele ale voii prezente și viitoare a lui Dumnezeu.
Când viitorul amorf anticipat devine prezent definit, merită să analizăm elementele asupra cărora Biblia a așezat aprioric o lumină specială. Pentru că astfel istoria devine mai mult decât o reflexie a hazardului care a asociat anumite circumstanţe în defavoarea altora. Devine o expresie a dialogului faptic dintre Dumnezeu și om, cu eșecurile și succesele sale. Și cea mai mare realizare a unei asemenea perspective este aceea că ne ajută să vedem că istoria nu are doar o direcţie, ci are un sens.
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.
