Istoria umanităţii are o constantă – civilizaţii se nasc și mor cu o medie de viaţă de 336 de ani. De cele mai multe ori, fiecare civilizaţie este responsabilă pentru propriul colaps, chiar dacă autodistrugerea este facilitată și de factori externi. Studiind colapsul civilizaţiilor istorice, dr. Luke Kemp, cercetător în cadrul Centrului pentru Studierea Riscurilor Existenţiale, de la Universitatea Cambridge, evaluează riscurile globale cu care ne confruntăm azi și ne avertizează că semnele sunt tot mai rele.

De cele mai multe ori, colapsul este rapid, și nimeni nu este „prea mare ca să cadă”. Imperiul Roman, de exemplu, acoperea un teritoriu de 4,4 milioane de km pătraţi în anul 390. Cinci ani mai târziu se redusese la jumătate, iar până în 476 nu mai rămăsese nimic din vechiul imperiu. Dr. Luke Kemp a cercetat istoria marilor civilizaţii pentru a vedea dacă greșelile lor sunt recurente în istorie și dacă se pot observa tipare similare chiar și astăzi.

Istoria ne învaţă

Colapsul – definit ca o pierdere rapidă și de durată a populaţiei, a identităţii sau a complexităţii socioeconomice, cu năruirea serviciilor publice și căderea într-un soi de anarhie pe măsură ce conducerea pierde capacitatea de a controla populaţia și pierde „monopolul asupra violenţei” – este un fenomen recurent în istoria civilizaţiilor, indiferent de mărimea lor sau de avansurile tehnologice. Aceasta, în măsura în care toate civilizaţiile, trecute sau curente, pot fi definite în linii mari ca sisteme complexe alcătuite din oameni și tehnologii care sunt sortite să dea erori sistemice la un moment dat.

Aproape toate civilizaţiile au trecut printr-un eveniment de colaps. Unele au dispărut complet, iar cetăţile lor au devenit ruine care atrag turiștii de astăzi, cum ar fi ruinele maya, în timp ce altele au reușit să reanime orașele care se aflau în epicentrul civilizaţiei respective, cum ar fi Roma, iar altele și-au revenit, dar s-au transformat, cum ar fi China și Egiptul, explică Kemp.

Noi suntem mult mai avansaţi tehnologic, dar acest fapt nu este un motiv pentru a crede că suntem în vreun fel imuni la pericolele care au decimat civilizaţiile trecute. Ba, mai mult, sistemul nostru economic globalizat, atât de puternic interconectat, doar ajută la răspândirea unei crize, crede Kemp. De fapt, cu cât crește complexitatea, cu atât crește și riscul. Istoricul Joseph Trainer crede că, în final, fiecare civilizaţie a sucombat sub greutatea complexităţii și birocraţiei propriului sistem de guvernare.

Pe lângă aceasta, inechitatea și oligarhia au fost identificaţi ca principali factori pentru dezintegrarea socială – pe măsură ce populaţia crește, cererea pentru muncă depășește oferta, mâna de lucru se ieftinește, iar toate averile urcă la top. Acest soi de inechitate subminează solidaritatea colectivă și limitează capacitatea societăţii de a răspunde la alte ameninţări, ducând în final la turbulenţe politice și sociale serioase, explică Kemp.

Apoi, mai sunt desigur și șocurile externe, numite și „cei patru călăreţi ai Apocalipsei”: războiul, dezastrele naturale, foametea și plăgile, care câteodată lovesc împreună, cu consecinţe letale. În special când au loc schimbări în stabilitatea climei, consecinţele pot fi dezastruoase, ducând la deșertificare, foamete, migraţie în masă. Unele dintre aceste fenomene sunt consecinţe directe ale propriului colaps ecologic determinat de creșterea populaţiei unei civilizaţii – despăduriri și pierderea biodiversităţii, degradarea solului, poluarea apei. Colapsul multor civilizaţii antice, cum ar fi cea romană, maya, indiană anasazi sau akkadiană, a coincis cu schimbări climatice bruște și de durată, în special secete severe.

Luând în considerare toate aceste lucruri, cât și faptul că temperatura medie globală crește în continuare, odată cu amprenta noastră ecologică, dar și cu inechitatea economică și socială, experţi precum Kemp devin tot mai îngrijoraţi cu privire la viitor. „Când luăm toţi factorii în considerare, este clar că nu este cazul să ne complăcem în situaţia de faţă. Sunt și motive pentru care să fim optimiști, graţie abilităţii noastre de a inova și de a diversifica scenariile pentru viitor, însă lucrurile se înrăutăţesc în aceleași domenii care au dus la colapsul societăţilor anterioare. Clima este în schimbare, diferenţa dintre săraci și bogaţi crește, lumea devine tot mai complexă, iar noi consumăm resurse peste capacitatea planetei noastre”, conchide Kemp.

12 ani pentru a repara lucrurile

Cât de aproape suntem de colaps? Cercetători de top au realizat un raport pentru Comitetul Interguvernamental pentru Schimbările Climatice, din cadrul ONU (IPCC), în care ne avertizau încă de la finalul anului trecut că mai avem la dispoziţie doar aproximativ 12 ani pentru a menţine temperatura medie globală la 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial, după care fiecare 0,5 grade Celsius în plus vor înrăutăţi exponenţial riscurile de fenomene meteo extreme, care vor îngreuna semnificativ viaţa a sute de milioane de oameni.

„Aceasta este cea mai clară avertizare care vine din partea comunităţii știinţifice și eu sper că ne va mobiliza să ieșim din starea de complacere”, a declarat Debra Roberts, din partea IPCC. În acest moment suntem cu 1 grad Celsius peste nivelul preindustrial și deja vedem manifestarea schimbării climatice în uraganele devastatoare din Statele Unite, în seceta-record din Cape Town, în temperaturile din Australia și în incendiile de vegetaţie din regiunea arctică, doar ca să dăm câteva exemple. Cercetătorii, care au evaluat 6.000 de lucrări știinţifice pentru acest raport, spun că creșterea temperaturii de la nivelul de 1,5 grade la 2 grade va avea consecinţe mult mai serioase decât se credea și că ne-am scuti de o grămadă de probleme dacă am reuși să stopăm creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade peste nivelul preindustrial. Proporţia populaţiei globale expuse la lipsa de apă ar fi la jumătate faţă de ce este de așteptat pentru 2 grade Celsius, iar sute de milioane de oameni, în special din ţările subdezvoltate, ar fi scutiţi de sărăcia și de insecuritatea alimentară asociate schimbărilor climatice. La 2 grade Celsius peste nivelul preindustrial, zile extrem de călduroase, cum am văzut vara trecută în emisfera nordică, ar fi mai comune și mai extreme, rezultând în incendii de vegetaţie greu de stăpânit, cum au fost în Grecia și în California în 2018, dar și în decese premature. Dar cea mai mare diferenţă o vom observa în natură, avertizează specialiștii.

Populaţia globală de insecte a luat deja drumul extincţiei, arată mai multe analize realizate în special în Europa și în America de Nord, unde în ţări ca Germania s-a observat o scădere cu 80% în ultimele trei decenii în cadrul speciilor locale de insecte zburătoare. Unii cercetători estimează că mai bine de 40% din toate speciile de insecte sunt deja în declin, iar alte 30% sunt în pericol de dispariţie. Rata de extincţie, de 2,5% pe an din masa totală de insecte, este de 8 ori mai ridicată decât cea în cazul mamiferelor, păsărilor și reptilelor. Dacă se menţine așa, majoritatea insectelor, care sunt esenţiale pentru funcţionarea tuturor ecosistemelor, funcţionând ca polenizatori, ca reciclatori de nutrienţi și ca hrană pentru alte specii, vor dispărea într-o sută de ani, cu schimbări majore în tot lanţul trofic și în mediul înconjurător. Vorbim despre dispariţia în masă a habitatelor naturale pentru diverse specii de animale condamnate dispariţiei. Deși nu toţi oamenii de știinţă sunt de acord cu aceste calcule apocaliptice, pe care le consideră și incorecte, și improbabile, admit totuși că situaţii observate în ţări precum Germania sunt cu adevărat îngrijorătoare și că, „deși aceste studii nu sunt perfecte, am face bine să luăm avertizările în serios acum, decât să așteptăm studii mai riguroase”.

Și viaţa subacvatică va fi puternic afectată. Deja la temperatura actuală, de 1 grad Celsius peste nivelul preindustrial, oceanele suferă din cauza acidităţii crescute și a scăderii nivelului de oxigen. Modelele matematice arată că până la 99% dintre corali ar fi pierduţi dacă media temperaturii crește până la 2 grade, dar, dacă s-ar păstra la 1,5 grade, mai bine de 10% ar avea șanse să supravieţuiască. Conform unei echipe de cercetători din Australia, coralii au nevoie de o perioadă între 9 şi 12 ani pentru a se recupera complet în urma perturbaţiilor majore de mediu, precum fenomenul de albire în masă sau furtunile puternice.

Încălzirea apei la suprafaţă are efect direct și asupra fenomenelor meteo, însă mecanismele acestor legături cauzale nu sunt pe deplin înţelese. Wallace Smith Broecker, fost cercetător la NASA și unul dintre primii oameni de știinţă care a vorbit despre încălzirea globală în anii 1970, a fost și printre primii care a recunoscut ceea ce a numit „Ocean Conveyor Belt”, o reţea globală de curenţi oceanici care afectează toată clima, de la temperatura din aer la tiparele de ploaie. Studiile lui Broecker au arătat că această reţea este un fel de „călcâi al lui Ahile” al climei, un fenomen fragil care suportă modificări bruște din cauze încă neînţelese pe deplin. Ce se știe însă este că acest sistem de curenţi întreţine clima temperată a Europei și că este posibil ca doar o creștere ușoară a temperaturii apei la suprafaţă să afecteze radical întreaga reţea de curenţi. Un scenariu posibil ar fi „îngheţarea Europei”, cu temperaturi la Londra tipice pentru Norvegia.

Un drum dureros

Raportul IPCC recomandă mai multe căi de a menţine creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade peste nivelul preindustrial, cu diferite combinaţii între reducerea poluării, bune practici de agricultură și creșterea animalelor, reîmpăduriri etc. Dar, în primul rând, poluarea cu carbon trebuie redusă cu 45% până în 2030 și redusă la zero până în 2050. Conform ţintelor stabilite în cadrul Acordului de Mediu de la Paris, ţările semnatare și-au luat angajamentul de a reduce poluarea cu 20% până în 2030 și cu 100% până în 2075, însă experţii avertizează că aceste ţinte sunt mult prea modeste. Problema este că adoptarea noilor ţinte recomandate ar veni la pachet cu creșterea preţului la combustibili de 3-4 ori. Ceea ce este o problemă serioasă.

Pe lângă faptul că ţările care au semnat Acordul de mediu de la Paris sunt jucători activi pe piaţa de ţiţei, care caută să își mărească capacitatea de producţie de combustibili fosili, experimentul francez al aplicării unei taxei pe carbon pe achiziţia de benzină și motorină demonstrează că nici oamenii de rând nu sunt dispuși să suporte costurile necesare. Și în Canada, șoferii de tiruri au organizat recent un protest pentru a cere eliminarea taxelor de carbon și construirea unui nou sistem de conducte care să facă mai accesibilă intrarea pe piaţă a ţiţeiului extras din regiunea Alberta. Mulţi dintre protestatari purtau veste galbene, inspiraţi de protestul „vestelor galbene” din Franţa. Taxele pe carbon și opoziţia faţă de construirea infrastructurii necesare transportului de ţiţei de către guvernele federale din Alberta, Quebec și Columbia Britanică au rezultat în pierderea a zeci de miliarde de dolari din investiţii și creșterea șomajului.

Simon Kuper scrie în Financial Times că suntem martorii unui „război de clasă”, între oamenii din suburbii și mediul rural, care au nevoie de mașini pentru a se deplasa și care se vor opune oricărei tentative de a scumpi combustibilii sau de a scoate din circulaţie autovehiculele pe motorină și benzină, și oamenii de la orașe, care se pot deplasa foarte bine cu mijlocul de transport în comun, pe jos sau pe triciclete electrice și care protestează pentru introducerea mai multor taxe pe carbon. „Într-o zi, bicicletele și mașinile electrice ieftine vor transforma chiar și zonele rurale. Acum, bicicletele electrice costă în jur de 1.000 de dolari și pot accelera la 25 km/h. Majoritatea francezilor ajung la muncă în mai puţin de 15 km, deci trecerea de la mașini la biciclete care pot fi încărcate la birou le-ar economisi banii, le-ar salva sănătatea și ar elimina emisiile de carbon. Dar, până atunci, războiul pe mașini doar va înrăutăţi polarizarea din societate”, apreciază și editorii publicaţiei canadiene Edmonton Sun.

Cu toate acestea, costurile pe termen lung ale indeciziei politice vor fi mult mai mari, avertizează cercetătorii. „Le-am prezentat guvernelor o serie de alegeri grele. Am subliniat beneficiile enorme ale încadrării în nivelul de 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial și am vorbit despre schimbările majore în sistemul de energie și transporturi, de care este nevoie pentru a se ajunge la nivelul dorit. Se poate, dar este nevoie de voinţă politică”, spun autorii raportului IPCC. Cu toate acestea, cercetătorii apreciază semnalele pozitive primite din partea autorităţilor chineze, care și-au asumat foarte serios rolul de a deveni lideri globali ai energiei regenerabile, cât și a liderilor UE, care s-au declarat recent „determinaţi să contribuie la intensificarea ambiţiilor globale şi să deschidă drumul spre acţiuni accelerate pentru contracararea încălzirii climatice pe toate fronturile”. Miniştrii de externe ai ţărilor UE, reuniţi la Consiliului Uniunii Europene în cadrul unei dezbateri despre schimbarea climei, au admis că „schimbările climatice reprezintă o ameninţare directă şi existenţială care nu va excepta nicio ţară. Lumea se confruntă deja cu multiple efecte devastatoare ale schimbărilor climatice, dar măsurile rămân insuficiente.”

În acest context, Uniunea Europeană a votat deja interzicerea din 2021 a anumitor produse de plastic de unică folosinţă, precum beţișoarele de urechi, farfuriile, tacâmurile de plastic, paiele și pungile de unică folosinţă, care reprezintă 70% din deșeurile marine, împreună cu stabilirea unei ţinte ca, până în 2025, reciclarea altor materiale plastice, cum ar fi PET-urile, să ajungă la o rată de 90%. Și mai recent însă, UE a stabilit reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pentru noile camioane şi autobuze, până în 2030 (camioanele comerciale sunt responsabile pentru 22% din emisiile poluante din sectorul transportului din UE) și schimbarea flotei de camioane cu modele electrice sau care funcţionează cu hidrogen. „Pentru prima dată, la nivelul UE sunt ţinte obligatorii privind reducerea emisiilor de CO2 la camioane, inclusiv un stimulent clar pentru camioanele ecologice”, a declarat Bas Eickhout, care a condus negocierile din partea Parlamentului European.