Într-un lagăr de concentrare proiectat de către naziști pentru a eradica complet viaţa culturală evreiască, între 120.000 de deţinuţi ce urmau să fie uciși, un muzician născut în România, pe nume Rafael Schachter, a reușit una dintre minunile Holocaustului.
„Acești evrei nebuni își cântă propriul lor Requiem”, ar fi spus Adolf Eichmann, unul dintre arhitecţii principali ai genocidului, după participarea la unul dintre spectacolele din lagărul de la Terezin, situat în Cehoslovacia ocupată. Dar pentru Schachter și colegii săi prizonieri, Recquiem-ul ce era interpretat ca messă pentru cei morţi nu a fost un act de supunere fatidică, ci mai degrabă una de sfidare a agresorilor lor, precum și o terapie împotriva terorii ce îi învăluia, notează Huffington Post. Adunând sute de cântăreţi bolnavi și înfometaţi, el i-a instruit și condus în 16 spectacole, învăţate pe de rost.
„Orice am face aici este doar o repetiţie pentru timpul când îl vom interpreta pe Verdi într-o sală mare de concerte în Praga, în libertate”, le-a spus Schachter membrilor corului.
Unul dintre colegii săi de suferinţă, ajuns la vârsta de 91 de ani, Felix Kolmer, recunoştea că îi datorează lui Schachter supravieţuirea sa: „Ceea ce a făcut Rafi (Rafael, n.r.) ne-a întărit”, a spus Kolmer. „Viaţa culturală căreia el i-a aparţinut ne-a dat puterea de a rezista mai bine propriilor noastre destine, nu doar de la Terezin, ci și mai târziu la Auschwitz, așa că nu am mers spre camerele de gazare ca niște oi la tăiere”.
Schachter a fost selectat în rândul celor condamnaţi la moarte în lagărul de la Auschwitz și a murit în 1945, la vârsta de 39 de ani, o lună înainte de eliberarea ţării sale. Dirijor genial și pianist manierat, Schachter a fost descris fiind „un om nebun cu o misiune”, fiind decis să realizeze Requiem-ul, în ciuda opoziţiei puternice chiar din partea unor rabini care se întrebau de ce evreii ar trebui să cânte o messă creștină, fie ea și a lui Verdi. Cei care au fost preocupaţi să înţeleagă gestul lui Schachter consideră că hotărârea sa provenea dintr-o înţelegere profundă a realităţilor. În condiţiile în care membrii corului se luptau cu foametea, boala și lipsa de informaţii despre soarta copiilor lor și a celor dragi, Schachter știa că singurul tratament era „imersiunea totală în muzică”.
„Am devenit ca muzica”, a spus o altă supravieţuitoare a corului, Marianka May, explicând modul în care teama de ziua de mâine a fost transformată în ore de bucurie pură.
Pentru multe victime ale brutalităţii naziste, muzica a fost un mijloc important de păstrare și afirmare a umanităţii lor, menţionează și site-ul Muzeului Holocaustului de la Washington. În timp ce cântece intonate datau dinainte de război, în condiţiile dificile din ghetouri sau lagăre au fost aduse la existenţă repertorii de lucrări noi. Acestea au inclus cântece de actualitate inspirate de cele mai multe ori din durerea pierderii familiei sau dorului de acasă.
Meloterapia, o soluţie pentru problemele cotidiene
Pe tot cuprinsul globului există cabinete, sanatorii, institute de cercetări ce folosesc cu succes muzica în terapia diverselor afecţiuni, precum depresia, anxietatea, migrenele, astenia fizică și psihică, hipertensiunea arteriala, bolile cardiace. Pe parcursul acestor ședinţe, s-a observat că toate gândurile și agitaţia lăuntrică se calmează, pulsul se normalizează, tensiunea scade, obţinându-se o stare profundă de calm, notează Income Magazin.
Un domeniu aparte al utilizării muzicii îl constituie îngrijirile paliative – cele menite nu să vindece, ci doar să aline suferinţa asociată cu boala. În acest punct, unii autori semnalează o distincţie interesantă între societatea de tip occidental şi ţările Africii, de pildă; în acestea din urmă, îngrijiri paliative – ce includ şi muzica – sunt oferite adesea pacienţilor chiar de la începutul tratamentului, chiar în cazul bolilor vindecabile, în vreme ce în Occident, tratamentele paliative sunt instituite, în general, în cazul bolilor incurabile, pentru a uşura suferinţele, atunci când nu mai există nicio speranţă de vindecare.
Citește și: Mitul miturilor | Religia este o colecţie de mituri. Adevărat sau fals?
