Putin și Obama – Strategiile care definesc sec XXI

1283

Putin are Ucraina, are Siria, o are pe Merkel și îl are și pe Edward Snowden. Nu contează atât de mult cum i-a obţinut, cât că acum sunt pioni pe tabla lui de șah. În schimb, Obama vine la partidă cu multe vorbe care sună ameninţător. Nu pare să aibă cine știe ce strategie, dar încă mai are multe mutări de făcut până la final.

Mitt Romney declara recent la NBC News că Statele Unite și Rusia sunt și vor fi întotdeauna adversari geopolitici; nu dușmani, dar adversari. Iar din acest punct de vedere, cel geopolitic, Putin „i-a luat faţa” lui Obama din nou și din nou, iar astfel Rusia a adăugat ceva la  statutul de putere geopolitică, în timp ce SUA a scăzut ceva.

John McCain a mers chiar mai departe, spunând că ce se întâmplă azi în Ucraina este „rezultatul principal al politicii externe inutile” a lui Obama, „din cauza căreia nimeni nu mai crede în puterea Americii”. Desigur, venind din partea unor adversari direcţi ai președintelui Obama, declaraţiile celor doi sunt exact ce ne-am fi așteptat. Dar, privind obiectiv, cât de corecte sunt ele de fapt?

Un joc de șah…

Analogia cu jocul de șah este de tradiţie veche printre politologi, care descriu o politică externă eficientă ca pe o serie de mișcări și contramișcări în care succesul depinde de manipularea eficientă a pieselor de pe tabla de joc.

Din acţiunile recente ale Rusiei, printre care amintim anexarea Crimeei, susţinerea separatiștilor din Ucraina, avansarea planurilor BRICS pentru crearea unei alternative la FMI și Banca Mondială, finalizarea negocierilor cu China privind gazul rusesc și avansarea planurilor pentru Uniunea Eurasiatică, am putea spune că și Putin vede geopolitica tot ca pe un joc de șah, în care, la prima vedere, pare să conducă.

De fapt, amatorii jocului chiar au văzut că Putin a folosit în noiembrie 2013 tactica de şah învăţată în anii săi ca ofiţer KGB, când a sacrificat armele chimice ale regimului Assad în schimbul stopării unui atac al Statelor Unite asupra Siriei, o mișcare de șah cunoscută ca „sacrificiul Jabowntski”.

…cu ce final?

La o privire mai atentă însă, finalul jocului pare să fie destul de strâns și chiar să încline către o înfrângere a Rusiei.

Termenii negocierilor cu China nu au fost făcuţi publici, însă experţii spun că, din cauza sancţiunilor economice, Rusia a fost nevoită să facă gaz un chilipir, pentru a asigura viitorul Gazpromului. De altfel, deși teoretic China este un aliat al Moscovei, relaţia este departe de a fi una bună. Cele două au o istorie de dispute, iar recent China a fost destul de agresivă faţă de fostele republici sovietice din Asia Centrală.

În Vest, Polonia împreună cu Estonia, Letonia și Lituania sunt aliate NATO, iar din cauza acţiunilor recente ale Moscovei, Finlanda și Suedia se gândesc să adere și ele la Alianţa Nord-Atlantică. Iar poate cel mai important este faptul că Ucraina a semnat în sfârșit acordul care o va integra economic și politic în UE.

În ceea ce privește Marea Neagră, un punct strategic critic pentru dominanţa Rusiei asupra Mediteranei, coasta de sud este dominată de Turcia, care s-a aliat de mult cu Occidentul, iar în partea de vest, România și Bulgaria sunt și ele aliate NATO. Georgia și Moldova au luat și ele calea Ucrainei și au semnat acorduri cu Uniunea Europeană.

Concluzia cu privire la criza din Ucraina, după cum spune editorialistul NY Times Thomas Friedman, este că „a slăbit economia Rusiei, a obţinut Chinei gaz ieftin, a revigorat NATO, a convins Europa să pună capăt dependenţei de gazul rusesc și a provocat o dezbatere despre creșterea bugetelor pentru sistemele naţionale de apărare. De aceea spun că ţara pe care o ameninţă Putin cel mai tare azi este Rusia.”

Deci, am putea spune că, dacă Putin chiar joacă șah, nu este foarte bun.

O strategie modernă

De câteva luni bune, republicanii americani, activiștii conservatori și o parte semnificativă a mass-mediei internaţionale au îmbrăţișat și trâmbiţat ideea că Vladimir Putin este un gigant și un maestru al șahului, în timp ce președintele Obama, singurul care ar putea să îl înfrunte, este un copil confuz, care se chinuie să ţină pasul.

Realitatea este, așa cum însuși președintele Obama a declarat recent, că disputele Americii cu Rusia nu se fac pe o tablă de șah din Războiul Rece. De fapt, aceasta este și diferenţa fundamentală dintre cei doi conducători și miza politică a secolului XXI. Câștigătorul ne va lămuri cu privire la cât am evoluat și cine suntem cu adevărat.

Strategia sancţiunilor este înceată și deliberată, Obama consultându-se mereu cu aliaţii din UE și G-7. Aceasta a fost o sursă de frustrare pentru observatori, inhibând abilitatea Americii de a acţiona rapid și decisiv. În plus, sancţiunile anunţate nici măcar nu au fost atât de drastice pe cât s-ar fi vrut. După accidentul aviatic din Ucraina, continuarea acestei strategii „ușoare” nu i-a adus lui Obama mai mulţi favoriţi, întrucât un președinte american ar trebui să răspundă mai categoric unei tragedii care a omorât 298 de persoane și care are potenţialul să provoace un război mondial.

Oficialii de la Casa Albă spun însă că acest tip de răspuns are un scop strategic și este calibrat pentru a se potrivi politicilor complicate din Europa. În ceea ce privește Rusia, Obama așteaptă ca Europa să preia rolul principal, fiindcă este factorul de bază care poate opri Rusia, prin ruperea legăturilor de dependenţă comercială. Oficialii americani trebuie să aibă o strategie de lungă durată, dând timp Europei să își formuleze propriul răspuns.

Ce e mai important este că s-a dovedit că sancţiunile au fost eficiente. L-au izolat financiar pe Putin și aliaţii săi, împingând economia spre recesiune. În același timp, datorită strategiei de consultare a lui Obama, Alianţa Nord-Atlantică a fost întărită.

Max Fischer scrie că a fost și el printre scepticii care nu priveau cu ochi buni politica externă a SUA, până când a văzut că strategia lui Obama de a-l lăsa pe Putin „să-și pună singur ștreangul de gât” funcţionează. Lucrurile însă nu sunt nici pe departe terminate. Este clar că povestea are o doză bună de fluiditate, din cauza imprevizibilităţii care îl caracterizează pe Putin. Să nu ne lăsăm însă înșelaţi de aparenta slăbiciune a politicii lui Obama. Se știe că, pe final de mandat, președinţii americani au obiceiul de a scoate ași din mânecă.

Foto: Wikimedia Commons