Anul 2016 s-a încheiat cu dezamăgiri și frustrări profunde și cu o stare de anxietate generalizată cu privire la cum se va schimba peisajul politic în următorul an, ca urmare a ieșirii Marii Britanii din UE și a schimbărilor de politică externă de la Casa Albă, ce se anunţau majore. Însă, pentru Europa, ce avea să cântărească cel mai mult în schimbarea peisajului era o serie de alegeri naţionale de mare importanţă, dintre care cel mai important test tocmai s-a încheiat – alegerile prezidenţiale din Franţa.

Am trecut cu emoţii peste alegerile prezidenţiale din Austria. Primele rezultate au fost invalidate de Curtea Supremă, pentru că cei doi candidaţi obţinuseră rezultate mult prea apropiate, iar scrutinul a trebuit repetat, pentru ca în final candidatul extremei drepte să piardă. În luna martie am trecut un alt hop, după ce olandezii au respins extremismul, realegând partidele principale. Urmau Franţa și Germania, dar dintre cele două votul francezilor cântărea cel mai mult, din moment ce în Germania Angela Merkel are cele mai multe șanse de câștig și niciun contracandidat serios nu face parte din vreun partid extremist, pe când, în Franţa, candidata de extremă dreapta Marine le Pen ajunsese deja în turul doi. Însă a pierdut la o diferenţă semnificativă, deși a obţinut cel mai bun scor din viaţa politică a partidului pe care îl reprezintă (34,9%).

Aceste victorii, încununate de cea din Franţa, oferă senzaţia că mai există destulă energie în spatele proiectului european pentru ca acesta să supravieţuiască. Istoric vorbind, Franţa este privită ca o forţă revoluţionară care împinge Europa înainte, nu întotdeauna în cel mai bun mod. Presa deja l-a catalogat pe noul președinte, Emmanuel Macron, drept un revoluţionar, unii jurnaliști – din temere, iar alţii – din speranţă. Un „nou Napoleon vine la Élysée”, chiar spun unii, pentru că Macron, extrem de charismatic și de încrezător în sine, este cel mai tânăr președinte francez de la Louis-Napoleon încoace, este totodată primul președinte care nu aparţine de nicio formaţiune politică tradiţională, iar îndârjirea sa se regăsește nu doar pe scena politică, ci și în viaţa privată, după cum le place mult francezilor să discute. Pe când era doar un puștan, Macron avea planuri mari – să se căsătorească cu profesoara sa în vârstă de 40 de ani și căsătorită, cu trei copii, și, într-o zi, să fie președinte. Le-a împlinit pe amândouă, ceea ce înseamnă că, atunci când vorbește despre reformarea Franţei și a Uniunii Europene, lumea tinde să îl asculte deopotrivă cu entuziasm și înfrigurare. Și a reușit să facă asta în ciuda unui efort de hacking, extrem de similar cu cel din Statele Unite, în care Wikileaks a aruncat din nou în presă documente furate de la echipa de campanie a lui Macron, dar despre care nici Wikileaks nu putea afirma dacă sunt autentice, care îl demascau pe acesta „drept un om cu o viaţă secretă de homosexual, candidatul taberei europene, sorosiste etc.”

„Urletul populist fără soluţii, înfrânt de plicticosul banal birocrat profesionist”, titrează Evenimentul Zilei. Doar că nu este un titlu corect, fiindcă și populiștii aveau soluţii, iar Macron este departe de a fi banal și plicticos. De fapt, „portretul lui Macron poate fi definit astfel: fost bancher, un nume nou în politica mare, cu un program în care se amestecă stânga și dreapta politică, adică investiţiile cu scăderea cheltuielilor publice, proeuropean convins, dar concentrat pe problemele zonei euro”, rezumă Constantin Rudniţchi. De asemenea, el este autorul unei cărţi intitulate Revoluţie, în care dezavuează vechile repartizări politice între stânga și dreapta, care, spune el, sunt un obstacol în găsirea unei soluţii politice eficiente împotriva naţionalismului populist și care totodată blochează ajungerea la un consens pe reforma economică. Clasa politică franceză suferă de somnambulism, spune candidatul care nu se declară nici de stânga, nici de dreapta. În opinia eurodeputatului Cristian Preda (PPE), acesta este cel mai mare câștig al alegerilor, faptul că un nou model politic de centru ar putea inspira și revigora și alte democraţii europene. „Marea problemă politică în acest moment în foarte multe din ţările membre este reprezentarea centrului. Centrul şi sensibilităţile de centru au fost uitate multă vreme, pentru că şi la stânga, şi la dreapta partidele guvernamentale au fost tentate mai degrabă să fure din voturile extremelor, că e vorba de extrema stângă, că e vorba de extrema dreaptă şi atunci centrul a fost uitat. Marea invenţie a lui Macron este aceea de a reinventa centrul politic şi moderaţia politică, atitudinea liberală şi asta cred că va inspira un nou tip de politică nu doar în Franţa, ci şi în alte ţări europene”, a declarat Preda pentru RFI.

Însă nu îi va fi ușor să reformeze politica ori economia franceză cu Marine le Pen în opoziţie. Macron trebuie să înfrunte realitatea faptului că 1 francez din 3 a refuzat să aleagă între el și candidata extremei drepte, anulându-și voturile și abţinându-se într-un număr record din 1969 încoace. De asemenea, înainte de al doilea tur de scrutin au avut loc proteste neanunţate ale liceenilor fără drept de vot, împotriva ambilor candidaţi. Ceea ce înseamnă că Macron trebuie să găsească o cale să ajungă la cei care l-au respins. Majoritatea sunt din orașe mici și sate, unde și-au pierdut slujbele, unde s-au închis fabricile și companiile de servicii. Spre deosebire de cei educaţi, urbanizaţi, tehnologizaţi, aceștia nu văd nicio parte bună la globalizare, iar unii l-au votat doar ca pe „răul mai mic”. Ca ministru al economiei, Macron și-a pus deja sindicaliștii în cap, iar parte a planului său economic cincinal, prin care vrea să facă rost de 50 de milioane de euro, este și să reducă administraţia cu 120.000 de posturi. Apoi banii ar urma să fie investiţi în câteva direcţii mari – creșterea competenţelor și a calificării forţei de muncă, modernizarea economiei din punct de vedere energetic și al protecţiei mediului și informatizarea administraţiei publice, agriculturii, transportului local și domeniului sănătăţii. În concluzie, un program economic bazat pe investiţii care să susţină creșterea economică, o reducere a cheltuielilor bugetare și o schimbare a modelului de creștere economică, bazat, spune Macron, pe mobilitate socială și pe protejarea mediului. Cu un model de creștere economică bazat pe protejarea mediului, pe energii regenerabile, Franţa s-ar alinia Germaniei și ţărilor nordice într-o schimbare majoră de raportare la politică, economie și mediu în Europa.

Marine le Pen are însă planuri mari pentru viitor. În doar 5 ani a reușit să transforme un partid pierdut în negura fobiilor trecutului într-o opţiune acceptabilă pentru scena politică de prim rang. La aceste alegeri a reușit să dubleze procentul istoric pe care tatăl său îl obţinuse la alegerile prezidenţiale din 2002 (17,8%). Scorul obţinut acum îi poate garanta o victorie fără precedent la alegerile parlamentare de luna viitoare. Experţii se așteaptă ca, de la 2 locuri, Frontul Naţional să treacă la 60 de locuri din 577. Cu 11 milioane de oameni care au votat-o, „suntem prima forţă de opoziţie… și voi conduce bătălia legislativelor”, a declarat le Pen. Aceasta a promis, în discursul său de după înfrângere, să nu irosească oportunitatea istorică pe care i-a oferit-o poporul francez și să treacă partidul printr-o „transfomare profundă”, pentru a putea fi pe măsura așteptărilor electoratului, într-o luptă „patrioţi și globaliști”. Astfel că Macron nu moștenește doar o ţară destul de divizată, ci și povara europenilor sătui de birocraţia și politica europeană, a francezilor din diaspora care ar fi votat pentru le Pen și a europenilor de pretutindeni care văd logica mesajelor naţionaliste.

„Vă spun de la început că votez cu d-na Marine Le Pen, pentru că este un candidat diferit, cu o viziune potrivită pentru timpurile de astăzi. În presa occidentală este prezentată drept un pericol teribil și sunt de acord. De fapt, este cel mai mare pericol la adresa elitei politicienilor de la Paris și de la Bruxelles. Omenirea s-a schimbat, dar încă trăim în societatea construită de cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Am ajuns la punctul inevitabil în care lumea are nevoie de o schimbare profundă și radicală a sistemului, adaptată problemelor prezentului. Actualul «establishment» și-a atins limitele, nefiind capabil să mai ofere nimic altceva decât corupţie și speranţe deșarte, iar nemulţumirea cetăţenilor faţă de deciziile guvernelor a depășit limita suportabilităţii”, își motivează cineva alegerea. Macron s-a declarat proeuropean, a fluturat steagul UE la mitingurile sale, iar imnul care a cântat la victoria sa a fost imnul Uniunii Europene. Cu toate acestea, cu câteva zile înainte de scrutin tot el avertiza că Europa trebuie să se reformeze, ori, dacă nu, ar putea genera inclusiv un „Frexit”. Să permită ca blocul comunitar să funcţioneze ca până acum ar fi „trădare”, a declarat el. Printre propunerile sale se numără alegerea unui ministru de finanţe al unui stat din zona euro care să gestioneze resursele pentru investiţiile europene, corectarea defectelor globalizării prin armonizarea taxării companiilor în UE, revizuirea reglementărilor referitoare la piaţa muncii și creșterea taxelor anti-dumping, dar și revizuirea reglementărilor referitoare la lucrătorii care muncesc în altă ţară UE decât cea de origine – „Oamenii trebuie să primească același salariu pentru aceeași muncă. Nu mai putem avea un sistem în care un muncitor francez este plătit cu 100, iar unul din Polonia cu 40″, a subliniat liderul francez.

Germania a investit speranţe în candidatul Macron, iar acesta a promis să refacă axa Franţa-Germania, cunoscută și ca „motorul” de funcţionare al Europei, respectând totodată prevederile UE care cer un mare efort din partea Franţei să își reducă plafonul datoriei publice. Abilitatea lui Macron de a se ridica la nivelul așteptărilor contează pentru toată Europa. Cu cât mai multe așteptări sunt înșelate, cu atât va fi mai ușor pentru următorii extremiști să urce la putere. Dar începutul este promiţător. „Aceasta a fost cea mai bună zi pentru zona euro de la începutul crizei financiare. Victoria decisivă a lui Macron ne dă speranţă. Franţa a înfruntat cea mai onestă alegere politică dintre marile ţări europene în ultimele decenii: să stea în zona euro și să se reformeze sau să iasă. Opţiunea uzuală de a merge înainte pe genunchi nu a fost la ofertă. Aceste alegeri au avut în centru nu viitorul democraţiei. Au avut în centru viitorul Franţei în Europa și viitorul Europei. Francezilor li s-a pus o întrebare clară și au dat un răspuns clar. Nu-mi vine în minte niciun alt politician dintr-o ţară UE care să fi câștigat alegeri cu o agendă explicită de reformare a zonei euro. Asta nu e o garanţie că o să și reușească… dar, dacă scenariul optimist pentru zona euro s-ar îndeplini, ar începe de aici – de la un lider al unei ţări importante, cu un mandat politic pentru schimbare”, scrie Financial Times.