Deși „Starea de urgenţă climatică” a fost adoptată de Parlamentul European ca un act simbolic, tot mai multe ţări sau chiar orașe au început să ia în serios problema. Pe 18 decembrie, orașul München a declarat stare de urgenţă climatică, iar municipalitatea spune că până în 2035 va ajunge la neutralitate climatică.

Încă de pe 28 noiembrie, atunci când Parlamentul European a votat „starea de urgenţă climatică”, filiala din Germania a mișcării conduse de Greta Thunberg, Fridays for Future, a declarat că, „aprobând starea de urgenţă climatică simbolic, fără să facă nimic concret Uniunea Europeană, este ca și cum o brigadă de pompieri ar striga «foc!» în loc să stingă un incendiu”.

Conform declaraţiei comune, emisiile de dioxid de carbon ar urma să fie reduse, până în 2035, cu 55% pe întreg continentul european, iar statele europene ar urma să ajungă la neutralitatea climatică, adică echilibrarea cantităţii de dioxid de carbon emis în atmosferă cu cantitatea de dioxid eliminat prin diferite metode, până în 2050. Însă în München, consiliul orașului a votat atingerea acestui obiectiv final până în 2035, planul exact urmând să fie trasat și pus în aplicare la mijlocul anului viitor. „Am primit un mesaj clar de la comunitatea ştiinţifică, potrivit căreia atingerea neutralităţii climatice până în 2050 nu este suficient de rapidă”, a declarat Jens Roever, purtătorul de cuvânt al departamentului de politici climatice al orașului.

Ce este starea de urgenţă climatică?

„Starea de urgenţă climatică” este un document simbolic adoptat de Parlamentul European prin care ţările semnatare se angajează să ajungă la neutralitate climatică până în anul 2050. Însă pe lângă acest document, mai multe entităţi teritoriale, cum ar fi state, judeţe sau orașe, au declarat pe cont propriu starea de urgenţă climatică.

În momentul de faţă, în lume, 1.261 de jurisdicţii teritoriale din 25 de ţări au declarat starea de urgenţă, conform datelor oficiale. Astfel, cei aproape 800 de milioane de oameni care locuiesc sau care desfășoară activităţi cu emisie de dioxid de carbon în teritoriile semnatare vor fi obligaţi ca, până în 2050, să conceapă modalităţi prin care să cureţe aerul de dioxidul produs.

În acest context, municipalitatea München a anunţat deja companiile din oraș că va trebui să echilibreze  producerea de dioxid de carbon cu eliminarea substanţei din atmosferă până în 2030, cu 20 de ani înaintea termenului votat de Parlamentul European.