Un motto arhicunoscut din literatura motivaţională este „ieși din zona de confort”. Însă dacă această ieșire presupune să petreci mai mult timp simţindu-te vinovat?

Contraintuitiv, vinovăţia care ne creează acel disconfort inconfundabil are în ea ADN-ul unei revoluţii personale. Între reacţiile afective la eșec, vinovăţia este singura atitudine care ne poate face mai buni.

În urma unei cercetări de management efectuate în colaborare de profesorii Francis Flynn, din Statele Unite, și Vanessa Bohns, din Canada, oamenii de știinţă au ajuns la concluzia că vinovăţia este chiar recomandabilă ca reacţie la eșec. Rușinea, în schimb, spun ei, este o atitudine toxică.

Cei doi cercetători au analizat comparativ vinovăţia și rușinea și au găsit potrivit să le diferenţieze în funcţie de ţinta lor. Vinovăţia este un sentiment direcţionat în exteriorul meu: regret efectele pe care le-a avut greșeala mea asupra contextului exterior, asupra celor din jur. Rușinea însă este un sentiment direcţionat spre interiorul meu: regret eșecul, fiindcă acesta mă face să fiu văzut într-o anumită manieră de către cei din jur.

Autorii explică din abundenţă de ce vinovăţia este mai eficientă decât rușinea. Vinovăţia tinde să inspire reacţii constructive, cum ar fi implicarea activă, faptul de a cere scuze sau repararea răului creat. Rușinea, spun cercetătorii, împinge mai degrabă la ostilitate, retragere sau chiar încăpăţânare. Atunci când suntem vinovaţi, analizăm situaţia identificând specific cauzele eșecului. Atunci când suntem rușinaţi, căutăm cauze personale și durabile ale eșecului. Iar această înclinaţie subiectivă erodează stima de sine și reduce posibilittea de a acţiona mai eficient în viitor.

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.