Congresul Mondial Umanist cheamă la arme împotriva religiei

816

Cândva se spunea că secolul XXI sau va fi religios, sau nu va fi deloc. Privind la evenimentele care marchează agenda publică, observăm că și reversul poate fi la fel de valabil. Excesul de religie dăunează. Congresul Mondial Umanist, care s-a desfășurat recent la Oxford, a găsit soluţia: o secularizare accentuată a societăţii.

Zilele trecute s-a desfășurat Congresul Mondial Umanist în prezenţa a peste 1.000 de delegaţi din 67 de ţări. Evenimentul are loc o dată la trei ani și reunește cele mai reprezentative voci susţinătoare ale ateismului. Anul trecut o întrunire asemănătoare a fost găzduită la București.

Cu ocazia evenimentului din acest an, umaniștii par să fie şi mai hotărâţi să accelereze secularizarea societăţii. Au și motive să insiste în acest demers.

Cel puţin, aceasta a fost concluzia unei jurnaliste britanice, care scria pentru The Guardian că întreaga temă a congresului s-ar putea rezuma într-o singură propoziţie: „Chemarea la arme a ateiștilor (minus arme).” În opinia ei, realităţile cotidiene impun de urgenţă o instaurare completă a secularismului.

În sprijinul acestei idei, jurnalista îl citează pe istoricul Tom Holland, care a lăsat de înţeles că situaţia din Gaza nu va avea soluţie, fiindcă problema este de ordin religios: „Dacă ambele părţi cred că Dumnezeu le-a dat ţara, atunci nu mai există spaţiu pentru dialog.”

Un laureat Nobel atacă religia

Cea mai incisivă abordare în cadrul congresului i-a aparţinut lui Wole Soyinka, scriitor nigerian, câștigător al Premiului Nobel pentru literatură. Soyinka s-a făcut remarcat nu doar pentru talentul său literar, ci și pentru îndelungata sa luptă în favoarea drepturilor omului, fapt care i-a adus acum și Premiul Internaţional Umanist.

Postat pe site-ul Asociaţiei Umaniste Britanice, discursul personalităţii nigeriene s-a dorit a fi unul care să avertizeze cu privire la potenţialul religiei de a fi o sursă de tensiuni. În opinia lui, „conflictul între umaniști și religioși a fost întotdeauna unul care a opus flacăra luminii și lanţurile sclaviei. Aceste lanţuri nu sunt doar vizibile, ci chiar palpabil de crude. De prea multe ori oamenii religioși îi duc pe alţii direct la spânzurătoare, decapitări sau la moarte sub o ploaie de pietre.”

Făcând referire directă la situaţia din ţara natală, Soyinka a comentat spunând că „unii apreciază ca ceva meritoriu faptul că au fost răpite 200 de fete de la școală în numele unei religii”. Viza evenimentul mediatizat, dar încă nesoluţionat al răpirii fetelor de către gruparea extremistă islamistă Boko Haram.

Chiar dacă acuzaţia este la adresa integriștilor, Soyinka nu îi iartă nici pe liderii religioși moderaţi, acuzându-i că nu au făcut nimic ca să se opună fundamentalismului. El nu este de acord cu scuza pe care aceștia o formulează, și anume faptul că în convingerile lor religioase nu se regăsesc crimele, răpirile sau oricare altă formă de intoleranţă. Este convins că se pot aduce ușor obiecţii acestei justificări. „Nu au fost momente când eraţi tăcuţi în timp ce fanatismul era semănat în jurul vostru? Nu sunteţi indirect răspunzători?”

Chiar dacă își exprimă în mod deschis dezaprobarea faţă de expresia contemporană a religiei, Soyinka este convins că există lecţii de învăţat pentru toată lumea din derapajele religioase care se desfășoară sub ochii noștri. „Lecţia oferită de Boko Haram nu este doar pentru o naţiune. Nu este doar pentru continentul african. Toată lumea ar trebui să se trezească și să înţeleagă că ameninţarea este fără margini, agresivă și de neconceput”, a concluzionat deţinătorul Premiului Nobel.

Religia, generatoare de probleme aproape pretutindeni

O analiză a evenimentelor din ultimul timp pare să le dea dreptate militanţilor umaniști. Teroarea instaurată de Boko Haram în numele lui Allah ar putea să justifice acuzaţia că religia constituie un pericol la adresa umanităţii. Genocidul care se derulează în Irak sub coordonarea Statului Islamic nu face decât să întărească temerea în legătură cu degradarea societăţii sub impuls religios. Conflictul din Gaza se încadrează în același tipar. Iar aici nu este vorba doar de spaţiul musulman.

Nici creștinii nu par întotdeauna să fie mai toleranţi. Situaţia din Ucraina nu pare la prima vedere să aibă vreo conotaţie religioasă. Însă disputele dintre Patriarhia Moscovei și cea a Kievului nu pot fi ascunse. Conflictul de ordin politic actual a fost alimentat și de tensiunile religioase deja existente. Drept urmare, nu constituie nicio surpriză faptul că Putin a avut sprijin și probabil continuă să mizeze pe susţinerea patriarhului Moscovei.

Desigur, formele de manifestare a tensiunilor religioase nu sunt întotdeauna similare. De multe ori se degenerează sub forma unor conflicte deschise, sângeroase. Există, însă, și o altă formă de exprimare a tensiunilor, mult mai prezentă, care constă în lipsa colaborării sau a comunicării între diferitele confesiuni religioase. În general, aceasta este situaţia în spaţiile geografice unde există o religie dominantă, iar ceilalţi au statut de minoritari.

Este secularizarea soluţia?

Propunerea umaniștilor nu poate fi ignorată, mai ales dacă tensiunile interreligioase vor continua să ia amploare. Însă problemele pe care le implică secularizarea ar fi mai acceptabile faţă de problemele generate de fundamentalismul religios?

Războiul pe care organizaţiile ateiste îl duc deschis cu religia (nu doar cu fundamentalismul) are propriile sale implicaţii și riscuri. De ce distrugerea unor valori tradiţionale ar fi preferabilă în locul terorii instaurate de fanaticii religioși? De ce îndepărtarea totală a religiei din spaţiul public ar fi mai recomandabilă decât prezenţa ei excesivă?

Această dilemă ar putea fi rezolvată prin aplicarea unei alte soluţii. Una care vine din modernitate și care de multe ori și-a demonstrat eficienţa. La nivel conceptual, este larg acceptată în spaţiul democratic, însă nu este aplicată în mod consecvent, fapt care contribuie la menţinerea și amplificarea unei stări de tensiune între diferitele grupări religioase. Nu secularizarea societăţii ar fi soluţia optimă, ci laicitatea statului.

Aceasta ar presupune o separare completă a statului de religie. Nu o eliminare a religiei. Dacă o asemenea măsură ar fi pusă în practică, nu vom mai asista la declaraţii controversate ca ale prim-ministrului României sau la desfășurarea unor ore de religie în școală care seamănă mai mult a catehizare.

De asemenea, politicienii nu ar mai ceda tentaţiei de a folosi biserica în scopuri electorale, iar biserica nu ar mai solicita sprijinul statului în interesul proiectelor proprii. Atâta timp cât laicitatea rămâne doar o formulă utilizată la nivel de discurs, fundamentalismul islamic sau creștin își va găsi permanent seva din care să se alimenteze. Aceasta ar fi spre beneficiul unora, atentând însă la liniştea celor mai mulţi.