Istoria începe în urmă cu 25 de ani, de la un accident nefericit, provocat de o glumă. Începe cu optimismul, curajul, puterea și credinţa molipsitoare ale unui om ajuns în scaunul cu rotile și continuă cu povestea de viaţă a aproape 3.000 de beneficiari ai proiectelor demarate de Aurel Burcea.

Pe 5 septembrie 1986 era vreme bună de mers la bâlci și apa caldă în ștrand. Aurel stătea pe marginea bazinului pe care îl credea foarte adânc. Provocat de un băiat pe care îl cunoscuse atunci, Aurel a sărit în apa care nu trecea de genunchi. Într-o fracţiune de secundă, un fior i-a străfulgerat întregul corp și a rămas paralizat de la gât în jos.

După mutări din spital în spital, după o operaţie fără șanse de reușită și după câteva momente critice în care șansele de supravieţuire i-au fost puse sub semnul întrebării, Aurel a aflat că-și va trăi restul vieţii ca o persoană cu dizabilităţi.

După ani de revoltă, întrebări fără răspuns, izolare, depresie, răutate intenţionată și gânduri de sinucidere, Aurel a descoperit că nu Dumnezeu este de vină pentru accidentul său, ba, dimpotrivă, că Dumnezeu îl iubește și că este singurul care îl privește fără superioritate sau dispreţ. Din acel moment, a devenit ţelul său să-și împărtășească descoperirea altor persoane cu dizabilităţi.

Sub presiunea unui vulcan de motivaţie și credinţă, gata să erupă înăuntrul său, Aurel a decis, în 2010, să lanseze revista Împreună, o publicaţie pentru nevoile celor asemenea lui, cu sfaturile unor specialiști în drept, medicină, psihologie, consiliere religioasă, dar și cu materiale semnate de cititori. Revista, pe care Aurel a început să o editeze folosindu-se de încheietura degetului mic, are acum 20 de pagini și ajunge la 2.800 de persoane în fiecare lună. Când o răsfoiești, descoperi acolo mai mult decât informaţie, descoperi prima pilulă dintr-un tratament eficient împotriva lipsei de entuziasm sau împotriva depresiei, chiar și pentru cei fizic sănătoși.

Cu timpul, în sufletul cititorilor a încolţit natural dorinţa de a se cunoaște personal – deși obstacolele, în asemenea cazuri, sunt mai mari decât își poate imagina o persoană aptă din punct de vedere fizic: de la lipsa posibilităţii de a se deplasa și tendinţa de se jena să mai iasă în public, până la lipsa rampelor de acces în diferite locaţii.

Obstacolele au fost depășite treptat, mai întâi de 25 de persoane care au participat la prima întâlnire, pe 18 aprilie 2010, când Aurel și pastorul George Uba au demarat proiectul „Ridică-te și umblă“. Din timiditate dublată de perseverenţă s-a născut asociaţia omonimă[1], o mână de oameni cu dizabilităţi locomotorii sau cu deficienţe de vedere ale căror vieţi sunt legate indisolubil de prietenie, suferinţă, speranţă, credinţă și dragoste. Este locul unde cei singuri, descurajaţi, neputincioși, cu dizabilităţi locomotorii și de vedere pot să se întâlnească, să formeze o familie și să desfășoare activităţi împreună.

Cu ajutorul voluntarilor, cei de la asociaţie au reușit să organizeze o tabără (în septembrie 2012) și un concert caritabil în București (în noiembrie 2013). De asemenea, cei care L-au descoperit în mod personal pe Dumnezeu au format o biserică aconfesională, ce funcţionează din luna octombrie 2011.

În mod impresionant, proiectul, care urmărește acum șansa de a căpăta dimensiuni europene, și-a propus pregătirea celor cu dizabilităţi pentru a deveni consilieri spirituali, care să-i asiste și să-i salveze pe cei care simt că și-au pierdut sensul în viaţă și sunt tulburaţi de gânduri suicidare. Nevăzătorii vor să le vorbească celor ce văd despre optimism și speranţă. Dependenţii de scaun cu rotile sau bastoane vor să ajungă în spitale pentru a le vorbi celor cu sau fără dizabilităţi fizice despre depășirea crizelor psihologice și a blocajelor mentale. Foștii singuratici și depresivi vor să aducă încurajare și sprijin celor care cred că au ajuns la capătul puterilor.

„Ridică-te și umblă“ reușește nu doar să corecteze imaginea de sine a persoanelor cu dizabilităţi și percepţia lor publică, dar reușește să transforme persoane cu minusuri fizice, ușor de discriminat, în persoane apte și capabile să vadă imaginea de ansamblu și să o transmită celor care ar fi perfect capabili să o vadă, dar eșuează. Aceasta este povestea cu final fericit a celor mai mulţi dintre voluntarii sau persoanele care intră în contact cu membrii asociaţiei „Ridică-te și umblă“.

Aceasta a fost și povestea lui Cătălin Ţapu, care a vrut să îi ajute pe cei cu dizabilităţi, dar care a sfârșit fiind ajutat mai mult decât spera. „Doamne, mai bine eram orb fizic decât spiritual“, exclama el în urma unei întâlniri cu o bătrânică oarbă, care l-a învăţat ce înseamnă să vezi prin ochii credinţei. „Degeaba vezi, dacă spiritual nu vezi. Degeaba știi, dacă nu spui. Degeaba iubești, dacă nu o arăţi prin fapte“, conchide Cătălin. Este lecţia pe care a învăţat-o direct de la cei pe care se pregătise să îi ajute. Și este exact năzuinţa cu care Aurel a pornit la drum în urmă cu mulţi ani, una care acum se dezvoltă frumos în viaţa a mii de oameni.

Footnotes
[1]„În prezent, asociaţia are șapte filiale și centrul din București, numără peste 550 de membri și peste 200 de voluntari. Iniţiativa de extindere are în atenţie încă cel puţin 15 filiale, ce urmează a fi deschise în orașele cele mai importante din ţară.”

„În prezent, asociaţia are șapte filiale și centrul din București, numără peste 550 de membri și peste 200 de voluntari. Iniţiativa de extindere are în atenţie încă cel puţin 15 filiale, ce urmează a fi deschise în orașele cele mai importante din ţară.”