reAl patrulea nepot al nostru a sosit mai devreme decât era așteptat. Atunci când fiul și nora noastră ne-au anunţat că așteaptă cel de-al doilea copil – prima noastră nepoată –, au început emoţiile și, bineînţeles, pregătirile. Printre altele, am cumpărat un bilet pentru bunică (adică pentru soţia mea), pentru a ajunge cu o zi înainte de data prognozată a nașterii. Urma să rămână acolo timp de 16 zile, pentru a ajuta mama să aibă grijă de bebeluș.
Îmi amintesc că am intenţionat să cumpăr un bilet flexibil, dar acest lucru ar fi crescut costurile, așa că fiul nostru a spus că nu era necesară această cheltuială suplimentară. Prin urmare, am achiziţionat biletul în funcţie de data la care era așteptat copilul și, până la urmă, soţia mea a ratat nașterea nepoatei noastre! Cu toate acestea, s-a dovedit că momentul nașterii a fost unul foarte potrivit pentru tatăl fetiţei, care a intrat într-o vacanţă de două săptămâni chiar în ziua aceea. A avut astfel timp liber pentru a-și susţine soţia și pentru a avea grij[ de copil. Dacă bebelușul ar fi respectat calendarul medicilor, fiul meu s-ar fi întors la serviciu și la școală, dar faptul că a fost în vacanţă a făcut o mare diferenţă.
Miracolul nașterii
Privindu-mi nepoata, mai întâi în fotografii, apoi faţă către faţă, m-am gândit din nou la miracolul vieţii și la cât de minunat sunt alcătuite fiinţele umane (Psalmul 139:14). Deși atât de micuţă, nepoata mea era o persoană completă. În mai puţin de o oră, strănuta și își mișca membrele. Deși știm că membrele ei se puteau mișca chiar și atunci când era în burta mamei, acolo nu putea strănuta așa încât să fie auzită. În scurt timp, a știut cum să sugă lapte, lucru pe care nu îl făcuse niciodată, pentru că modul ei de a se hrăni fusese diferit cât timp locuise în uter.
După ce a a fost obișnuită să trăiască într-o zonă închisă, cu o temperatură controlată, a fost nevoită să se adapteze la capriciile temperaturii exterioare și la un mediu „străin”. Acest lucru îmi amintește cât de dificil este să mă adaptez la medii noi, dar Dumnezeul nostru ne-a permis să facem faţă schimbărilor mari și bruște, cum ar fi cele care ne sunt impuse de naștere și de alte evenimente semnificative din viaţa noastră.
În ceea ce privește sunetele, nepoţica mea, la fel ca alţi nou-născuţi, a fost creată de Dumnezeu cu capacitatea de a avea reacţii corecte: de exemplu, plânge când îi este foame, când scutecul ei este ud sau când nu se simte confortabil și râde când este fericită sau când își recunoaște mama sau pe altcineva cu care este familiarizată. Nimeni dintre cei care o îngrijesc nu a învăţat-o să aibă aceste reacţii, ci ea le-a dobândit în mod natural după naștere.
Minunea dezvoltării
În scurt timp, nepoata mea a început să își recunoască numele – ceea ce a ajutat-o să devină un individ distinct de ceilalţi. Acest lucru se întâmplă cu mult înainte ca bebelușii să își poată rosti numele sau să spună vreun cuvânt. A început să se manifeste ca un membru al familiei ei, agăţându-se strâns de cei pe care îi cunoștea – iniţial, mama, tatăl și fratele ei. Acest lucru a făcut-o să se simtă în siguranţă. Nu putea fi luată cu ușurinţă de un străin. Curând, a învăţat să facă diferenţa între oameni și alte fiinţe sau obiecte. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele schimbări pe care le-am observat în dezvoltarea ei.
Deocamdată, nu este încă capabilă să se deplaseze de la un loc la altul în mod independent. În această etapă de viaţă, tranziţiile nu mai sunt la fel de dramatice. Dar faptul că un bebeluș poate să se deplaseze dintr-un loc în altul stârnește încă multă emoţie, și așa ar trebui să fie. Imaginaţi-vă că sunteţi ţintuiţi într-un singur loc, până când vine cineva să vă ajute și să vă mute. Această tranziţie este una dintre etapele remarcabile ale miracolului vieţii. Mișcarea și mobilitatea sunt două dintre darurile mari ale lui Dumnezeu.
Nașterea din nou, o experienţă supranaturală
în conversaţia Lui cu Nicodim, Iisus a folosit metafora nașterii pentru a explica schimbarea care ar trebui să aibă loc la botez (Ioan 3:1-3). El a comparat botezul cu o a doua naștere, subliniind astfel cât de provocatoare și de necesare sunt schimbările din viaţa celui care Îl alege pe Dumnezeu. Această metaforă l-a nedumerit pe Nicodim (Ioan 3:4), făcându-l să întrebe cum este posibil ca o persoană să se întoarcă în pântecele mamei sale și să se nască din nou. Tranziţia dramatică prin care trec copiii la naștere explică metafora lui Iisus. Nașterea din nou ar trebui să fie o transformare fundamentală – ceea ce o persoană nu a mai experimentat niciodată până acum.
O asemenea schimbare este imposibilă din punct de vedere uman și se realizează numai prin harul lui Dumnezeu. Toate transformările prin care trece un copil după naștere nu sunt înţelese pe deplin nici măcar de mama lui. Îndrumarea și grija lui Dumnezeu sunt esenţiale. Fără ele, copilul este neajutorat, chiar dacă mama, moașa și medicul îi oferă tot ajutorul lor. În același fel, nașterea din nou este supravegheată de Dumnezeu.
Membrii bisericii au responsabilitatea, sub călăuzirea lui Dumnezeu, de a-i hrăni pe acești „nou-născuţi”, care trec printr-o tranziţie importantă. Ei nu știu sau nu înţeleg pe deplin Evanghelia, nu știu cum să se închine în Sabat sau cum să returneze zeciuiala, decât dacă sunt îndrumaţi în mod corect. Prin urmare, atunci când Iisus i-a vorbit lui Nicodim despre experienţa nașterii din nou, explicaţia Sa, consemnată ulterior în Biblie, i-a ajutat și pe alţii să înţeleagă responsabilitatea lor de a-i susţine și de a-i îndruma pe cei care trec printr-o transfomare a mentalităţii, a caracterului şi a vieţii.
Citește și: Înmormântat sub ape | Botezul și semnificaţia lui
Nimeni nu poate pretinde că s-a maturizat pe deplin, în toate privinţele. Cu toţii continuăm să creștem și să ne dezvoltăm chiar și în anii maturităţii. Unele perioade de creștere sunt mai spectaculoase decât altele, cum ar fi primele câteva ore de la nașterea unui bebeluș, dar toate sunt călăuzite de Dumnezeu. O experienţă similară ar trebui să aibă loc la a doua naștere, pe care Biblia o numește naștere din nou. Ea implică un salt spectaculos, iar noi putem învăţa multe din experienţa nașterii unui bebeluș. Avem un Dumnezeu uimitor, care merge alături de noi, sprijinindu-ne în fiecare schimbare care ne așteaptă în călătoria noastră.
Hudson Kibuuka este editor al revistei Dialogue și director asociat al Departamentului Educaţie din cadrul Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Silver Spring, Maryland, Statele Unite ale Americii. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei.
