Probabil că nu ţi-ar atrage atenţia, pentru că este un om obișnuit. Muncește din greu, dar nu este un om bogat. Locuiește într-o casă normală și conduce o mașină obișnuită. Aptitudinile lui nu depășesc media, iar personalitatea lui este plăcută, dar nu fascinantă.
Ceea ce l-a făcut memorabil pentru mine a fost modul în care interacţiona cu copiii lui. Era afectuos, grijuliu, echilibrat și dornic să încurajeze. De asemenea, se mânia foarte greu, dar era gata să laude și să ajute. Majoritatea copiilor preferă să se joace decât să lucreze, dar acest tată a insistat ca fiecare să își facă partea lui, chiar și atunci când copiii începeau să se văicărească.
A fost un tată care își îndrumă copiii cu blândeţe și fermitate. Și, indiferent dacă situaţia cerea să fie sever sau îngăduitor, nimeni nu se putea îndoi de faptul că tot ce făcea era motivat de iubire și că era dispus să se sacrifice pentru binele copiilor săi.
Un astfel de tată ne ajută să înţelegem de ce, atunci când a avut nevoie de o metaforă pentru a Se descrie , Dumnezeu ne-a cerut să ne gândim la El ca la „Tatăl nostru”.
Un Tată furios?
De-a lungul istoriei creștine a existat multă confuzie cu privire la Dumnezeu. Oamenii s-au limitat la câteva naraţiuni și profeţii din Vechiul Testament, care păreau să Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind furios și neprietenos. Își imaginau că El îi privește scrutător, din locuinţa Sa din cer, gata să îi mustre și să-i pedepsească. Îl învinovăţeau pe Dumnezeu atunci când lucrurile mergeau rău în viaţa lor, chiar dacă Biblia spune că Dumnezeu nu este responsabil pentru răul din lumea noastră (Iacov 1:13).
Unii au folosit această concepţie despre Dumnezeu pentru a-i descuraja pe oameni să intre în biserică. Atunci când predicatorul american Jonathan Edwards a ţinut celebra sa predică, „Păcătoșii în mâinile unui Dumnezeu furios”, ascultătorii săi au scos ţipete, iar unii au leșinat. Mesajul lui a fost unul de ameninţare: „Dumnezeul care vă ţine deasupra gropii iadului, la fel cum am ţine un păianjen sau o insectă dezgustătoare deasupra focului, vă dispreţuiește și este teribil de supărat”. Oamenii au venit cu miile în biserică, dar nu pentru că Îl iubeau pe Dumnezeu, ci pentru că erau de-a dreptul îngroziţi de El.
Unii oameni au ajuns la concluzia că Iisus este membrul simpatic al Trinităţii. El a vindecat bolnavii, a iubit copii, a oferit iertare și i-a salvat pe cei căzuţi. Dar nu au fost siguri că Îl plac prea mult pe Dumnezeu sau că lui Dumnezeu Îi place de ei.
Unii oameni au ajuns la concluzia că Iisus este membrul simpatic al Trinităţii.
Tocmai această neînţelegere a fost cea pe care Iisus a dorit să o corecteze atunci când a venit pe pământ. El a vrut ca noi să știm că dragostea Lui pentru noi este aceeași cu dragostea lui Dumnezeu pentru noi. „Eu și Tatăl suntem una”, a explicat Isus (Ioan 10:30). „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).
Pentru a dezvălui cât de adâncă este dragostea divină, Iisus a spus parabola fiului risipitor, care a cheltuit o mare parte din averea familiei sale, afundându-se într-o viaţă de rușine și mizerie (Luca 15:11-32). Un tată preocupat de reputaţia familiei sale ar respinge categoric un astfel de copil, dar lucrurile stau exact invers în această parabolă. Atunci când fiul răzvrătit se întoarce acasă, tatăl lui îl iartă fără ezitare, îl primește înapoi în familie și chiar îi organizează o petrecere de „bun venit”. Mesajul parabolei este că Dumnezeu este iubitor și gata să ierte, la fel ca tatăl din parabolă.
Dumnezeu, un Tată iubitor
Există mai multe căi prin care Dumnezeu se arată ca un Tată iubitor:
Creaţie
De la cerurile înstelate până la bogăţia de culori a pământului (Psalmul 19:1), tot ceea ce a creat Dumnezeu demonstrează caracterul Său iubitor. Dumnezeu ar fi putut gândi un pământ funcţional, simplu, dar l-a creat nesfârșit de fascinant, cu tot atâtea feluri de frumuseţe câte anotimpuri ale anului există, cu oameni interesanţi, cu alimente, arome și sunete variate, cu o varietate încântătoare de plante, păsări, pești și animale.
V-aţi întrebat vreodată de ce a ales Dumnezeu să ne facă după chipul Său (Geneza 1:27)? Pentru că El a vrut ca noi să semănăm cât mai mult cu El, astfel încât să putem avea o relaţie apropiată cu El. Unicul scop pentru care Dumnezeu ne-a creat este ca El să fie îndrăgostit de noi și noi să fim îndrăgostiţi de El.
Binecuvântări
Cei mai mulţi dintre noi am primit multe binecuvântări – atât de multe, încât nici măcar nu reușim să exprimăm o recunoștinţă pe măsura lor. După cum spune Iacov 1:17, „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. Fiecare lucru valoros din viaţa ta – prieteni și familie, sănătate, inteligenţă, capacitatea de a lucra și de a-ţi câștiga existenţa, talente și abilităţi și nenumărate alte binecuvântări – reprezintă o dovadă a iubirii lui Dumnezeu.
„Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte” (Psalmul 138:7), scrie David. Nu vom ști niciodată de câte ori ne-a protejat Dumnezeu atunci când nici măcar nu eram conștienţi că suntem în pericol. Simpla respectare a regulilor înţelepte ale lui Dumnezeu ne ajută să ne ferim de necazuri: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:105).
Disciplină
Copiii se pot supăra pe reguli, dar un tată bun se asigură că ei își învaţă lecţiile, chiar dacă uneori acestea le provoacă disconfort. La fel face și Dumnezeu. „Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte (Proverbe 3:11-12). Regulile lui Dumnezeu pot părea uneori restrictive, dar ele ne fac mai fericiţi decât am fi fără ele (Psalmul 19:8).
Milă
Biblia îmbină adesea mila cu dragostea atunci când Îl descrie pe Dumnezeu. „Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta, căci sunt veşnice” (Psalmul 25:6). Întotdeauna vom face greșeli, dar, așa cum un tată bun își iartă copiii, la fel și Dumnezeu ne iartă. „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă” (Psalmul 86:5).
Mântuirea veșnică
Ceea ce face din Ioan 3:16 cel mai iubit pasaj din întreaga Biblie este asigurarea că Dumnezeu nu Se lasă înduplecat să ne salveze. El ne iubește atât de mult încât nu putea să nu se implice în salvarea noastră. Departe de a fi reticent să ne ducă acasă, Dumnezeu „doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).
Ioan descrie noul cer și noul pământ ca fiind încântătoare, „ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:2). Lucrul cel mai bun dintre toate, Dumnezeu va înlătura moartea, tristeţea și durerea.
Dumnezeu este un Tată perfect
Am întâlnit odată un bărbat al cărui tată nu-i arătase niciodată dragoste, ci doar îl lovise și abuzase de el. Îl voi numi Albert. La început, imaginea unui Dumnezeu care se comport ca un tată nu a avut niciun sens pentru el. De ce ar fi vrut să facă cunoștinţă cu un astfel de Dumnezeu? Apoi a descoperit ce fel de Tată este Dumnezeu.
„După ce am fost adoptat în familia lui Dumnezeu”, mi-a spus Albert, „a fost ca și cum aș fi copilărit a doua oară, doar că, de data aceasta, lângă cel mai bun Tată din univers. Am fost, într-un fel, recreat”. După ce Dumnezeu l-a ajutat să își vindece rănile lăsate de tatăl său biologic, Albert este încredinţat că nimic nu l-ar mai putea despărţi de dragostea Lui.
Și noi putem avea aceeași siguranţă, pentru că dragostea lui Dumnezeu este o constantă la fel de sigură în lumea spirituală cum este gravitaţia în univers. Iubirea Lui este manifestată printr-un potop de binecuvântări, inclusiv prin asigurarea că vom trăi cu El pentru veșnicie.
O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
