Cine mai are timp pentru rugăciune?
Vorbind în faţa unui grup de oameni care se îngrămădeau în curtea reşedinţei sale de vară, papa Benedict a ţinut să le atragă atenţia asupra următorului lucru: „rugăciunea zilnică este esenţială pentru mântuire".
Rug-o-matul, automatul de rugăciuni
Oliver Sturm, un artist german, pare să fi găsit soluţia la lipsa de spaţiu pentru exercitarea credinţei în spaţiile universitare din Marea Britanie: automatul de rugăciuni.
Război prin rugăciune în Filipine
Liderii religioşi creştini din Filipine s-au alăturat eforturilor de apărare a integrităţii şi suveranităţii teritoriale a ţării lor, despre care spun că este ameninţată de China, scrie Maurice Malanes pentru ENInews.
Doctorii din Ucraina se roagă pentru pacienţii lor
Nu doar trupul necesită însănătoșire, ci si sufletul, explică urologul Christina Komissar-Zar, medic în Ucraina, și prima susţinătoare a grupului de rugăciune.
Știinţa evaluează puterea de vindecare a rugăciunii
În opinia lui Candy Gunther Brown, profesoară de studii religioase la Universitatea Indiana și autoarea lucrării „Testing Prayer: Science and Healing", publicată de Harvard University Press, știinţa nu poate să demonstreze existenţa sau nonexistenţa unui factor supra-uman, sau dacă acesta răspunde la rugăciuni. Dar dacă practica rugăciunii are impact asupra...
Rugăciuni la şi pentru Hollywood
Creştinii din Statele Unite vor înălţa rugăciuni pentru Hollywood. Evenimentul „The Cry Hollywood", care va avea loc începând cu data de 15 martie 2012 la Amfiteatrul Gibson în apropiere de „Universal Studios" va reprezenta un timp în care creștinii îi vor cere lui Dumnezeu să acţioneze într-una din cele mai influente regiuni ale globului, a...
De ce sunt mai sănătoși oamenii care se roagă
Peste 85% dintre pacienţii americani care suferă de o boală deosebit de gravă se roagă, indică un studiu publicat de cercetători ai Universităţii Rochester (SUA). Acest procent este semnificativ mai mare decât cel al persoanelor care apelează la metode alternative de tratament (precum homeopatia). Această statistică pare justificată de numeroasele studii care indică o paletă...
Ziua rugăciunii pentru problemele copiilor
Arhiepiscopul de Canterbury s-a rugat pentru copiii lumii cu ocazia Zilei Internaţionale a Rugăciunii şi Acţiunii pentru Copii, un eveniment susţinut de UNICEF, Salvaţi Copiii şi organizaţia Religii pentru Pace.
Milioane de creştini s-au rugat pentru cei persecutaţi
Milioane de creştini din întreaga lume au participat la Ziua Internaţională a Rugăciunii pentru Biserica Persecutată.
Două treimi dintre români spun că se roagă
Două treimi dintre români, indiferent de confesiunea religioasă de care aparţin, declară că rugăciunea reprezintă o practică zilnică a vieţii lor. Dintre aceştia, doar un sfert reuşesc să ajungă săptămânal la biserică.
Franţa a interzis rugăciunea pe stradă
Franţa a interzis rugăciunile pe stradă şi în spaţiile publice, cel mai afectaţi de această lege fiind cei 5 milioane de musulmani care trăiesc în această ţară. Rugăciunea rămâne în atenţia publicului şi în Australia, unde o şcoală a interzis rostirea rugăciunii „Tatăl nostru", dar şi în Germania, unde Papa intenţionează să se roage împreună...
Papa: rugăciunea pleacă de la o certitudine
Atunci când ne rugăm trebuie să fim siguri că Dumnezeu este prezent şi ne ascultă. Acesta a fost mesajul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a oferit miercuri în audienţa generală din cadrul catehezei sale despre rugăciune, informează catholica.ro.
Rugăciuni pentru cosmonauţi – azi ultimul zbor NASA
Astăzi se încheie programul spaţial al NASA odată cu lansarea în spaţiu a navetei Atlantis. Aceasta va reveni pe Pământ după 12 zile și va pune capăt unui program spaţial de 30 de ani.
Un milion de americani s-au rugat pentru SUA
Un milion de creştini din Statele Unite s-au rugat ieri pentru ţara lor şi pentru ca Dumnezeu să ierte păcatele naţiunii americane. Evenimentul dedicat rugăciunii a avut loc cu o zi înainte de celebrarea zilei naţionale.
Studiu: Rugăciunea temperează mânia şi scade agresivitatea
Rugăciunea îi ajută pe oameni să îşi tempereze mânia şi să fie mai puţin agresivi. Cei care spun o rugăciune după ce au fost insultaţi au o capacitate mai mare de a depăşi calmi situaţia, comparativ cu aceia care nu se roagă în astfel de situaţii.
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor
Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a început ieri seară la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Evenimentul este organizat la nivel internaţional, coordonat de Consiliul Mondial al Bisericilor.
Minerii chilieni s-au întors la mină pentru o slujbă de mulţumire
Minerii din Chile s-au întors la gura minei pentru a participa la o slujbă religioasă de mulţumire. Serviciul a fost condus împreună de un pastor evanghelic și un preot romano-catolic.
200 de ţări participă la Ziua Mondială de Rugăciune
Organizatorii au luat măsuri de siguranţă ca evenimentul să nu conţină discursuri politice și să nu se transforme în sesiuni de promovare și vânzare a CD-urilor cu muzică religioasă, ci să fie o ocazie exclusiv de rugăciune pentru iertarea păcatelor, vindecarea Bisericii și a naţiunilor.
Sondaj: 83% dintre americani cred că Dumnezeu răspunde rugăciunilor
Nu mai puţin de 83% dintre americani sunt siguri că Dumnezeu le răspunde la rugăciuni. Nu tot atâţia sunt de acord cu păstrarea Zilei Naţionale de Rugăciune. Numai 57% dintre americani sunt în favoarea promovării sărbătorii. 72% dintre protestanţi s-au pronunţat pentru promovarea Zilei de Rugăciune, cu 2 procente mai mulţi decât catolicii. Cei mai mulţi...
Ziua Naţională de Rugăciune, în afara constituţiei
Ziua Naţională de Rugăciune „trece peste simpla recunoaștere a religiei, deoarece singurul ei scop este să încurajeze toţi cetăţenii să se implice în rugăciune, un exerciţiu religios prin excelenţă, care, în acest context, nu servește niciunei funcţii seculare,” a declarat Barbara Crabb, judecătorul care a dat veridictul.