Aţi merge cu un autobuz al cărui șofer este un musulman aflat în postul Ramadanului? Un ministru din Danemarca e de părere că șoferul musulman pune în pericol viaţa celorlalţi, pentru că, fiind nemâncat, nu e în deplinătatea forţelor fizice când conduce autobuzul.

Aţi accepta să primiţi tratamentul de la o asistentă medicală care poartă o cruciuliţă la gât ca semn al religiei ei creștine? După 30 de ani în care femeia lucrase ca asistentă purtând o cruce la gât, angajatorii ei au considerat că nu îi mai pot permite să continue așa, pentru că o cruciuliţă la gât pune probleme de siguranţă și sănătate.

V-ar afecta sănătatea emoţională opţiunea unui consilier de cuplu care v-ar spune că nu a consiliat niciodată un cuplu gay și că ar dori să nu fie pus în această situaţie, mai ales că sunt colegi de-ai săi dispuși să-i ţină locul? O instituţie din Marea Britanie a concediat consilierul care și-a exprimat această dorinţă.

V-aţi simţi prejudiciat dacă un farmacist v-ar spune că nu se simte în largul lui să vă ofere medicaţia necesară provocării unui avort și v-ar ruga să vorbiţi cu un coleg de-al său? Un jurnalist al publicaţiei Los Angeles Times consideră că, atunci când conștiinţa nu-ţi permite să vinzi asemenea medicamente, e cazul să renunţi la slujba de farmacist.

Situaţiile de tipul acesta pot fi tratate într-o varietate de moduri înţelepte și neconflictuale, care să ofere soluţii rezonabile pentru toţi cei implicaţi. Din nefericire însă, orgoliile sunt adesea mai mari decât disconfortul sau prejudiciile obiectiv create, iar reflectorul pus asupra unor astfel de situaţii proiectează un fascicul de lumină îngust și nerezonabil, chiar dacă unii pot afirma pedant că măsurile luate se înscriu în sfera legalităţii și a deciziilor curţilor de judecată.

E suficient adesea să mutăm puţin reflectorul ca să ne dăm seama de tendinţa de a exagera și de a deveni nerezonabili. De pildă, dacă un șofer musulman care postește devine un pericol pentru ceilalţi, ce să facem atunci cu șoferii care beau doar o cafea dimineaţa sau cu toţi ceilalţi șoferi care, din varii motive, nu mănâncă într-o zi? Sau, dacă lănţișorul cu cruce al unei asistente prezintă pericol de răspândire a infecţiilor intraspitalicești, ce facem cu asistentele care poartă verighetă sau o clamă în păr sau folosesc un pix nesterilizat? De asemenea, dacă un consilier de cuplu nu se simte confortabil să sfătuiască un cuplu gay, ce să facem cu un consilier care ar prefera să nu discute cu un client din pricina unei amintiri neplăcute pe care i-o trezește cazul? Și, în final, dacă ne deranjează că un farmacist nu ar dori să fie el cel care vinde cuiva medicamentul care induce avortul, ce să facem cu farmaciștii care nu ar vrea să fie implicaţi într-o sinucidere asistată medical?

Trebuie oare stabilite reguli universale care să suprascrie conștiinţele și convingerile morale religioase ale tuturor celor care profesează în anumite domenii? Sau ar trebui să le recomandăm tuturor, ca, în cazul în care nu pot să împărtășească pe deplin gândirea și raţiunile morale ale altora, să renunţe la cariera care-i împlinește? Cei mai mulţi oameni urmează deja acest scenariu din urmă, pentru că pur și simplu nu vor să intre în situaţii complicate. Dar ce mesaj le transmitem oare generaţiilor următoare? Vrem să fim o societate tolerantă și înţeleaptă, care caută să facă loc tuturor? Sau intoleranţa, oricum și-ar schimba nuanţele și motivele, rămâne printre cele mai specifice trăsături ale noastre?

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.