Este religia cauza violenţei din lume?

Rareori religiile folosesc violenţa ca vehicul pentru mesajul lor, deși unii susţinători extremiști ai unei religii sau ai alteia ar putea recurge la violenţă ca instrument pentru propagarea și îndreptăţirea religiei respective. Noi, creștini fiind, trebuie să fim primii care să recunoască acest lucru.

Papa emerit Benedict al XVI-lea critică contextul cultural al abuzurilor sexuale din Biserica Catolică

Papa emerit Benedict al XVI-lea a publicat un eseu în care acuză că Revoluţia Sexuală din anii 1960 este, alături de liberalizarea învăţăturii morale a Bisericii Catolice, unul dintre factorii care au favorizat răspândirea abuzului sexual printre clericii catolici.

Studiu: Creștinii nu înţeleg iertarea necondiţionată

Iertarea este o idee centrală a creștinismului, care face diferenţa între acesta și alte religii. Creștinii sunt reconciliaţi cu Dumnezeu printr-un act de iertare, făcut posibil prin sacrificiul lui Iisus Christos. Dacă creștinii nu reușesc să primească și să ofere iertare, nu doar relaţiile între ei suferă, ci și caracterul de martor al lui Iisus...

Universitatea Yale, investigată pentru discriminarea creștinilor

Comisia Juridică pentru Constituţie din Senatul american a înștiinţat Universitatea Yale că este investigată pentru politici discriminatorii împotriva propriilor studenţi, după ce a reieșit în presa americană faptul că universitatea a retras finanţarea unor studenţi care lucrează pentru organizaţii conservatoare.

Un cont de Instagram vânează pastorii care poartă haine costisitoare

Problema vestimentaţiei pastorilor din America a ajuns subiect de atenţie naţională după ce a fost deschis contul de Instagram PreachersNSneakers, care a strâns aproximativ 80.000 de urmăritori în numai două săptămâni.

Biserica Suediei le oferă copiilor LGBT un ghid pentru reinterpretarea Bibliei

Dieceza Västerås a Bisericii Naţionale a Suediei a creat recent un „ghid de supravieţuire” pentru copiii și tinerii LGBT, care definește diferite concepte și orientări sexuale potrivit ideologiei LGBT, oferind o interpretare atipică istoriilor biblice, informează site-ul de știri suedez Nya DagBladet.

După 1.200 de avorturi efectuate, un medic devine activist pro-viaţă

„Nu am putut vedea altceva decât pe fiul sau fiica cuiva”, își explică medicul Anthony Levantino, din New Mexico, schimbarea opticii asupra avortului, după 3 decenii în care a efectuat este 1.000 de întreruperi de sarcină.

Vatican: Libertatea religioasă, pusă în pericol de „noile drepturi umane”

Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, prezent la un simpozion pe tema libertăţii religioase organizat în cadrul ambasadei Statelor Unite la Vatican, a avertizat că „în ciuda atâtor eforturi depuse pentru promovarea și reîntărirea dreptului fudamental la libertate religioasă, ceea ce vedem este o continuă degradare a acestui drept în lume”.

Schimbul de generaţie

Justin Yang este pastorul bisericii coreene din Duluth, în apropiere de Atlanta. Justin s-a născut în Coreea de Sud, dar, când era mic, familia lui s-a mutat în Statele Unite pentru ca tatăl, care este pastor, să își continue studiile, așa că Justin a făcut școala în America. Dar, când a venit timpul pentru colegiu,...

Universitatea Yale, acuzată de discriminarea studenţilor cu valori conservatoare

Decizia Universităţii Yale de a retrage finanţarea studenţilor care lucrează pentru organizaţii conservatoare stârnește controverse la doar câteva săptămâni după ce studentul la drept Aaron Haviland atrăgea atenţia că mediul universitar este unul ostil creștinilor.

Studiu de caz într-un jurnal medical: Gastropareză vindecată prin rugăciune

Relaţia dintre religie și știinţe este una cel puţin complicată, iar controversele iscate în timp pe tema vindecării prin rugăciune nu au ajutat. Tragedia poveștilor în care refuzarea tratamentului medical în favoarea rugăciunii se termină cu un deces este mai mereu exploatată în presă, ca oamenii să înţeleagă cât de rudimentară și înapoiată ar fi...

Creșterea spirituală este un mod în plus în care putem fi prezenţi în propria viaţă

Ce le face pe unele familii să pună deoparte timp pentru activităţi care le împlinesc spiritual? Cum reușesc unele familii să rezerve diferite părţi ale zilei pentru a studia Biblia, pentru a se ruga împreună sau pentru a vorbi unii cu alţii despre Dumnezeu? Sociologii de la Barna au căutat să afle răspunsul la această...

Studiu: Bisericile catolice din SUA pierd enoriași mai mult decât oricare altă biserică

În ciuda dimensiunii și a influenţei sale, Biserica Catolică americană se confruntă cu un declin al numărului de membri de o anvergură nemaiîntâlnită la alte biserici studiate, potrivit unui raport al Centrului de Cercetare Pew.

Aşteptând iadul

Perspectiva iadului ocupă un colţ întunecat în mintea celor mai mulţi dintre noi, fie că ne gândim la acest lucru, fie că nu. Pentru mulţi creştini, credinţa în iad este chiar mai importantă decât credinţa în Dumnezeu, din moment ce de multe ori se întâmplă ca prima să o modeleze pe ultima, şi nu invers,...

Arheologii descoperă dovada existenţei personajului biblic Netan-Melec

Arheologii israelieni au făcut o descoperire „emoţionantă” la situl de excavare din parcarea Givati, situat la vest de intrarea în Orașul lui David și considerat cel mai mare sit activ de excavare arheologică din Ierusalim. Aici, arheologii au găsit un sigiliu despre care cred că aparţine dregătorului Netan-Melec, slujitor al regelui biblic Iosia.

Scădere dramatică a numărului de studenţi la teologie în Marea Britanie

Numărul tinerilor englezi care aleg să studieze pentru o diplomă de licenţă în domeniul religiei a scăzut cu peste o treime în numai șase ani.

Agenda LGBT pune la încercare libertatea de exprimare

Universitatea Cornell, din New York, Statele Unite, a retras invitaţia pe care i-o făcuse lui Jannique Stewart, o activistă pro-viaţă din cadrul Institutului Life Training, de a participa la o dezbatere despre avort, după ce s-a aflat că aceasta susţine definiţia biblică a căsătoriei. Din păcate, acesta este doar ultimul exemplu care evidenţiază alunecarea mediului...

Restaurant vegan adventist din Australia, pe locul 1 regional în TripAdvisor

Un restaurant vegan adventist dintr-o localitate turistică foarte populară în Australia a fost cotat pe primul loc în regiune de TripAdvisor.

Quebecul le interzice funcţionarilor publici să poarte simboluri religioase

Un proiect de lege din provincia canadiană Quebec, a doua cea mai populată provincie din Canada, vizează interzicerea portului oricăror simboluri religioase de către funcţionarii publici „cu putere coercitivă” în timpul orelor de serviciu, inclusiv portul hijaburilor și a kipelor.

Neafiliaţii religios, pe cale să devină cel mai mare grup „religios” din SUA

Procentul celor care nu se mai declară afliliaţi niciunei confesiuni religioase este în creștere în toată lumea civilizată, iar conform ultimelor sondaje din Statele Unite neafiliaţii religios au ajuns să fie la fel de numeroși precum catolicii sau evanghelicii americani.

Bifurcaţie și confluenţă

Fiica mea a pus recent pe site-ul familiei o fotografie a nepoatei noastre jubilând în timp ce ţinea în mână un trandafir înalt și mlădios ca ea. Am privit îndelung fotografia și am scris sub ea: „Doi lujeri.” Am căzut pe gânduri și mi-am zis: „Unul dintre acești lujeri știe cu ce ocazie este pe-aici,...