Evanghelicii ruși, sancţionaţi de stat pentru activitate misionară
După Martorii lui Iehova, neoprotestanţii evanghelici din Rusia sunt grupul religios cel mai des sancţionat sub legea care interzice activitatea misionară pe teritoriul ţării.
Coordonate ale prieteniei între creștini și musulmani, de Ramadan
Cea mai importantă sărbătoare a islamului, luna Ramadan, a început duminica trecută (pe 5 mai) prilej pentru analiști să aducă în atenţia publicului câteva aspecte ale comunităţii islamice care o fac valoroasă.
Vaticanul studiază rolul femeilor diacon în biserica primară
La 3 ani de la înfiinţarea unei comisii privind rolul femeilor diacon în biserica primară, papa Francisc declară că este nevoie de mai multe studii pe acest subiect pentru conturarea unei perspective clare asupra misiunii femeilor în biserica de astăzi.
Papa Francisc militează pentru o autoritate globală care să urmărească „binele comun”
„Atunci când binele comun supranaţional este identificat în mod clar, este necesar să avem o autoritate specială, legal constituită, capabilă să faciliteze punerea în aplicare a acestuia”, a declarat Papa Francisc la întâlnirea cu membrii Academiei Pontificale de Știinţe Sociale.
Raport: Persecutarea creștinilor se apropie de nivelul de „genocid”
O persoană din trei suferă din cauza persecuţiei, creștinii rămân cel mai persecutat grup religios, iar în anumite părţi ale lumii, persecuţia creștinilor se află la un nivel apropiat de „genocid”, concluzionează un raport comandat de secretarul de externe britanic Jeremy Hunt.
Pot să am încredere în Biblie?
Biblia nu este produsul unui eveniment sau al unei împrejurări, ci al timpului, al studiului și mai ales al călătoriei umanităţii în dezvoltarea ei. Dar, oare, tot acest timp nu i-a erodat cumva relevanţa? Câtă încredere mai putem avea în Biblie în secolul XXI?
Vest-europenii neafiliaţi plătesc totuși impozit pentru biserică
În Europa occidentală și secularizată, oamenii care finanţează biserica sunt mai numeroși decât cei care participă la slujbe. Aceasta este concluzia unui raport Pew privind adeziunea vest-europenilor la plata impozitelor direcţionate spre biserici.
O nouă lege obligă universităţile din Washington să răspundă nevoilor religioase ale studenţilor
Washingtonul a devenit primul stat din SUA care le cere, prin lege, tuturor instituţiilor sale de învăţământ superior să faciliteze condiţii optime de studiu pentru studenţii care, ca urmare a apartenenţei lor religioase, au nevoie de condiţii speciale. Iniţiativa legislativă a aparţinut unui student la drept, nereligios, și vizează aspecte de ordin practic, precum reprogramarea...
Raport: Creștinii, cel mai persecutat grup religios al lumii
Recoltarea de organe pe viu, închiderea bisericilor, arestările abuzive sunt numai o parte dintre modalităţile de persecuţie religioasă folosite în 2018, an în care „nenumăraţi credincioși și necredincioși din întreaga lume au continuat (…) să aibă parte de suferinţe diverse din cauza convingerilor religioase”, arată un raport al Comisiei Statelor Unite pentru Libertate Religioasă Internaţională...
Evoluţia – o imposibilitate
Dr. John Ashton din Newcastle, Australia, este un exemplu convingător de savant care face știinţă la modul cel mai serios, dar care își întemeiază pe Biblie convingerile cu privire la originile universului și ale vieţii.
Iisus Christos – mit sau istorie?
Când vorbim despre Iisus Christos, vorbim despre un Iisus proiectat de credincioşi identic cu personajul istoric Iisus? Sau Iisus este numai un produs al credinţei creştine? Iar dacă ar fi aşa, ar trebui să-L respingem pe Iisus cel istoric ca pe un mit creat ulterior de către creştini?
Cea mai neînţeleasă dintre iubiri
De Paște suntem încurajaţi să privim la Cruce, ca să găsim mântuire. Nefirescul poziţiei Fiului, pironit pentru o vină neexistentă, stârnește o furtună de întrebări în ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Cea mai tulburătoare dintre ele cred că ar fi: Ce fel de iubire este aceasta?
Meditaţie asupra Săptămânii Patimilor
În atmosfera Săptămânii Patimilor, din care proeminente sunt Joia Mare şi Vinerea Patimilor, se conturează un bogat mănunchi de subiecte preţioase şi surse de încurajare la care creştinii pot medita.
Orice iad are un loc de refugiu
Nu există iad atât de întunecat încât să nu lucească în el măcar o rază de lumină și nici prăpastie a răului atât de adâncă încât să înghită orice sâmbure de iubire. Aceasta este concluzia unei supravieţuitoare a lagărelor naziste, Corrie ten Boom.
De peste 500 de ani, mexicanii păstrează o tradiţie sângeroasă de Paște
O tradiţie sângeroasă de Paște continuă să aibă loc, în fiecare an, în Taxco, un orășel din zona nordic-centrală a Mexicului. Pe parcursul Săptămânii Patimilor, credincioșii parcurg zece procesiuni, șase seara și patru ziua, a câte doi kilometri și jumătate, reconstituind pas cu pas principalele evenimente care au precedat răstignirea lui Isus Hristos.
„Starea Bibliei”, spovedania unui popor încă creștin
Pe modelul faimosului discurs „Starea naţiunii”, susţinut în fiecare an de către președintele Statelor Unite, Grupul Barna a lansat raportul „Starea Bibliei”, un studiu al atitudinii americanilor faţă de Biblie și al comportamentului care decurge din aceasta.
Bilanţul tragediei din Sri Lanka, în ziua naţională de doliu
Lumina care bătea în după-amiaza aceea în biserică părea un mănunchi de raze calde dintr-o după-amiază leneșă de vară. În calea lui, soarele trecea cald peste sânge, peste bucăţi de haine și de lemn, peste statuile care fuseseră martorele neclintite ale măcelului.
Studiu: germanii cred în minuni și îngeri, dar tot mai puţin în Dumnezeu
Numărul creștinilor care cred în Dumnezeu se diminuează în Germania, deși aproape 45 de milioane de germani sunt membri ai bisericii, arată un nou sondaj realizat de Kantar Public Institute.
Somnul celor mândri
Una dintre cele mai des auzite povești de adormit antreprenorii ambiţioși din zilele noastre este aceea că, dacă muncești mult, vei avea mult.
Religia în SUA, un apus evitabil
Americanii care nu își asumă afilierea la nicio confesiune religioasă sunt pe cale să devină cea mai numeroasă categorie de clasificare a grupurilor religioase din SUA. Numărul celor neafiliaţi religios se află pe un trend ascendent și în alte ţări, însă în SUA, procentul lor a ajuns egal cu cel al catolicilor sau al evanghelicilor.
Jumătate din pastorii americani se tem că discursul biblic le-ar putea jigni ascultătorii
Nouă din 10 pastori americani consideră că este rolul lor, ca membri ai clerului, să insufle enoriașilor convingeri biblice cu privire la marile teme ale vieţii. Însă jumătate dintre ei simt, totodată, că sunt nevoiţi să își limiteze libertatea de exprimare, de teama de a nu jigni pe cineva. Acestea sunt concluziile unui raport comprehensiv...






























