Iad

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

Perspectiva chinului etern presupune ca fiinţa umană să fie concepută dihotomic (trup + suflet), iar sufletul să fie considerat nemuritor. Aceste două idei au pătruns în creștinism de timpuriu, fiind preluate de la greci direct sau, indirect, prin scrierile evreiești din afara canonului biblic, influenţate la rândul lor de filozofia elină.

Când eram adolescent, am participat la înmormântarea lui Brian: un tată care a murit după o lungă luptă cu cancerul. Înmormântarea sa a avut loc într-o biserică anglicană și, ca atare, slujba a urmat liturghia tradiţională anglicană. Neavând vreo experienţă similară înainte, am fost interesat să descopăr un alt răspuns creștin în faţa morţii. În ciuda...

Judecata lui Dumnezeu este cea mai mare demonstraţie a dreptăţii lui Dumnezeu în univers – cealaltă parte a medaliei care poartă efigia Crucii. La Dumnezeu, „harul și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”1 (Psalmii 85:10).

Perspectiva iadului ocupă un colţ întunecat în mintea celor mai mulţi dintre noi, fie că ne gândim la acest lucru, fie că nu. Pentru mulţi creştini, credinţa în iad este chiar mai importantă decât credinţa în Dumnezeu, din moment ce de multe ori se întâmplă ca prima să o modeleze pe ultima, şi nu invers,...

La capătul unui periplu care a urmărit modul în care credinţa şi speranţa celei de a doua veniri a lui Iisus s-au manifestat în istoria bimilenară a creştinismului, ultima parte a dosarului „Revenirea” prezintă secvenţele finale care leagă această istorie de prezent: mişcarea millerită şi adventismul.

Aşteptarea revenirii lui Iisus în Europa şi America secolului al XIX-lea a lăsat în urmă o cărare pe care credincioşii şi viitorii credincioşi pot păşi cu încredere. Dincolo de înţelegerea teologică imperfectă a înaintaşilor, pentru care nimeni nu are nevoie să se ruşineze, Dumnezeu a dovedit că poate folosi orice material, cu condiţia de a-I...

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în a-i răpi cuiva confortul indiferenţei faţă de o miză așa de mare.

În faţa sutelor de confesiuni creștine care există în prezent, eforturile ecumenice ale ultimelor decenii au născut, invariabil, câteva întrebări complementare și deopotrivă legitime: Este posibil dezideratul lui Hristos: „toţi să fie una”?

Tatăl meu mi-a spus odată că înţelege de ce am ales să cred într-un dumnezeu – sunt o fire mai slabă și am nevoie să mă ancorez în lucruri care să dea un sens suferinţelor și greutăţilor vieţii. Pe de o parte, avea dreptate – viaţa e mai ușoară când crezi că nu se termină...

Prima mea Biblie mi-a fost oferită de pastorul Damian Zamfir, în iarna anului 1972. Pastorul Zamfir, omul care mi-a condus cei dintâi pași pe calea către Hristos, m-a invitat să-l vizitez în casa parohială a bisericii adventiste de pe strada Rodnei din Târgoviște.

Am ajuns în pădurea dintre Pasărea și Brănești la scurt timp de la tragedia femeii care s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai săi și am făcut propria reconstituire.

Nimeni nu se aștepta ca un film religios cu un buget considerat modest (de 12 milioane de dolari) să depășească în interes și încasări mult mai mediatizatul film „Transcendence“, cu celebrul actor Johnny Depp și cu un buget de 100 milioane de dolari, sau mult promovata megaproducţie biblică „Noe”, cu distribuţie de Oscar[1].

„...le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic (yad vashem), care nu se va stinge.“ (Isaia 56:5) Yad Vashem este denumirea evreiască a Centrului Mondial de Cercetare a Holocaustului, din Ierusalim, pe care l-am vizitat recent. Este...

Era o după-amiază albastră de august. Adâncit în lucrul meu, aud un zgomot pe holul închis, din faţa casei noastre din Malu cu Flori, și mă uit să văd ce este. Bunica era acolo, cu mersul ei ușor și sfios și cu privirea ei cercetătoare.

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Foc, pucioasă, suferinţă veșnică. În asociere, termenii transmit un concept nu prea comod: Iadul. Întrebările referitoare la acest spaţiu sunt la fel de multe ca și speculaţiile pe marginea lui. Un studiu recent a relevat că oamenii care cred în existenţa Iadului au o viaţă mai puţin fericită. Și nu doar...

Anul acesta se împlinește un deceniu de când Dan Brown a făcut furori cu romanul Codul lui Da Vinci, transformat apoi într-un blockbuster hollywoodian, cu Tom Hanks în rolul principal. Romanul a stat mai mult de un an în topul New York Times al celor mai bine vândute cărţi. Se preconizează că Infernul, cel mai...

„Hellbound" este numele documentarului care urmează să aducă în cinematografe, toamna aceasta, un subiect extrem de controversat: doctrina iadului.

O carte despre Iad şi viaţa după moarte a stârnit dezbateri aprige pe reţelele de socializare online, în ciuda faptului că nu a apărut încă în librării. Mii de oameni şi-au anunţat intenţia de a o cumpăra.

Sâmbătă „iadul” are o adresă fixă, Romexpo. Aici vor urca pe scenă „the big four": Metallica, Megadeth, Anthrax și Slayer. În concertul similar din Sofia de miercuri, cele patru formaţii au interpretat în comun, pentru prima oară, piesa „Am I evil" (Sunt eu rău) a legendarei trupe britanice Diamond Head.