Papa Francisc, acasă printre charismatici

1137

Cândva îi considera o școală de samba. Acum îi sunt fraţi. Este vorba despre charismaticii catolici care s-au reunit recent în prezenţa papei Francisc. Mesajul său, rostit în faţa a peste 50.000 de charismatici adunaţi pe Stadionul Olimpic din Roma a fost presărat cu multe surprize. Se prefigurează schimbări semnificative în spaţiul religios. Nu doar cel catolic.

Evenimentul la care papa a fost prezent a făcut parte din cea de a 37-a Adunare Naţională a Reînnoirii Charismatice. A fost pentru prima dată când un papă a participat la un astfel de eveniment. (aici video)

Nu este însă pentru prima oară când Francisc a avut contact cu mișcarea charismatică catolică. A recunoscut aceasta încă de anul trecut, atunci când prin vocea arhiepiscopului Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, Francisc a adresat un salut frăţesc catolicilor charismatici întruniţi la cea de-a 36-a Adunare Naţională a Mişcării de Reînnoire Charismatică. Atunci întâlnirea a avut loc Rimini. Atunci, prelatul le-a transmis celor 15.000 de persoane prezente un mesaj-surpriză: salutul papei Francisc.

Cu un zâmbet larg, papa mi-a spus: «Spune-le că îi iubesc foarte mult!» Şi apoi: «Uite, spune-le că îi iubesc foarte mult, deoarece am fost responsabil cu Reînnoirea Charismatică în Argentina; de aceea îi iubesc atât de mult»”, a sunat mesajul rostit de către arhiepiscopul catolic.

De la școala de samba la lecţii pentru biserică

Atitudinea de simpatie pe care o are papa faţă de charismatici este totuși o noutate, conturată în ultimii ani ai slujirii sale la Buenos Aires și accentuată odată cu preluarea poziţiei pontificale. Chiar în mesajul adresat cu ocazia reuniunii charismatice din acest an, papa nu a avut nicio ezitare în a recunoaște „convertirea” sentimentelor sale:

În primii ani ai Reînnoirii Charismatice în Buenos Aires, nu-i iubeam pe aceşti charismatici şi spuneam despre ei că se aseamănă cu o şcoală de samba. Şi nu eram de acord nici cu maniera lor de a se ruga şi alte atâtea lucruri pe care le făceau în biserică. Apoi am început să-i cunosc şi să înţeleg cât bine fac aceştia la reînnoirea bisericii”, a spus papa citat de The National Catholic Reporter.

Deja papa și-a obișnuit audienţa cu stilul său care iese din tiparele tradiţionale pontificale. În aceeași cheie poate fi citită și participarea sa la o reuniune a catolicilor a căror exprimare a credinţei se află în disonanţă cu ţinuta catolică, mai sobră. Aproape că nici nu mai surprinde faptul că Francisc a propus ca această celebrare, în 2017, a 50 de ani de existenţă a catolicilor charismatici să fie organizată chiar în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

Cine sunt charismaticii?

Este o denumire generică prin care se desemnează acea ramură a creștinismului care pune accent pe puterea și prezenţa Duhului Sfânt. Charismaticii nu au o doctrină unitară, existând nuanţe în funcţie de congregaţia religioasă pe lângă care s-a dezvoltat. Practic, acestea sunt și diferenţele între ei. Diferenţe conferite de cultele religioase pe lângă care s-au dezvoltat, fie ele catolice sau protestante.

În general, accentuează puterea vindecării prin prezenţa Duhului Sfânt și a rugăciunilor insistente. Nu doctrina este cea care primează, ci iubirea. O iubire care este tradusă în termeni de sentimente și exprimări emoţionale intense.

În acest sens, darurile Duhului Sfânt au un rol determinant. Vorbirea în limbi (adică în limbi neînţelese) este una dintre trăsăturile definitorii ale charismaticilor. Sunt recunoscuţi pentru intensitatea trăirilor emoţionale și capacitatea unei devoţiuni care se află într-un contrast puternic cu formele tradiţionale, formale care caracterizează creștinismul contemporan.

Charismaticii nu constituie o biserică. Ci o formă de exprimare a credinţei care să genereze mișcări de reînnoire spirituală în cadrul bisericilor de apartenenţă. Au apărut ca o nevoie de a umple un gol existent. Aceasta explică în parte și succesul de care se bucură, indiferent de zona geografică sau de aspectele teologice specifice.

Dacă, la începuturile lor, carismaticii au avut un rol marginal, numărul lor este în permanentă creștere. Bisericile în care s-au dezvoltat nu mai pot să mai facă abstracţie de prezenţa lor. Catolicii se numeră printre aceștia. Charismaticii au devenit o forţă, pe care papa nu poate să o ignore.

Charismaticii catolici, în expanisune

Dacă în 1967 erau două grupuri în Statele Unite, în anii care au urmat evoluţia a fost uimitoare. În 1970 erau 2.185 grupuri în 25 de ţări. În 1980, charismaticii catolici au crescut la 12.000 grupuri în 110 de ţări. În 2000 erau 148.000 grupuri în 235 de ţări. Adică, în jur de 140 milioane de persoane.

Potrivit unui studiu The Barna Group, mai mult de jumătate (56%) dintre creştinii tineri între 18 şi 25 de ani cred că darurile spirituale sunt valide astăzi şi cel putin unul din patru se identifică cu mişcarea charismatică sau penticostală. Practic, 25% dintre protestanţi şi 20% dintre catolici încă se identifică cu mişcarea charismatică.

Timp de ani de zile, observatorii au recunoscut influenţa enormă a creștinismului charismatic la nivel mondial, dar subiectul nu a atras niciodată ca întreg atenţia forurilor academice, și cu atât mai puţin în componenta educaţională.

Pentru publicul român, evenimentul derulat la Roma este aproape lipsit de orice semnificaţie. Motiv pentru care presa din România aproape că a trecut sub tăcere evenimentul. Deși implicaţiile asupra lumii religioase s-ar putea să fie mult mai profunde decât par la prima vedere. De altfel, pentru români mișcările charismatice sunt mai mult un subiect de ironii și glume decât de analiză obiectivă. O bună dovadă în acest sens este maniera în care s-au raportat unii jurnaliști la un clip video devenit viral în care niște studenţi charismatici se rugau pentru România.

Ce anume a schimbat optica lui Francisc?

„M-am simţit ca acasă!” a fost declaraţia în spatele căreia se poate citi atașamentul lui Francisc faţă de tendinţele charismatice ale Bisericii Catolice. Nu poate fi ignorată și formarea sa iezuită. Accentul pe care iezuiţii îl pun pe relaţia cu Iisus are un punct de intersecţie cu ceea ce propun și charismaticii. O credinţă mai simplă, îndeptată spre slujirea semenilor și mai puţin sofisticată în formule teologice.

Adresându-se numerosului public de pe Stadionul Olimpic, papa a accentuat acest punct de întâlnire cu teologia în care s-a format: „Nimeni nu poate să spună, eu sunt şeful. Pentru voi, precum pentru toată biserica, este suficient cu un singur şef, Domnul Iisus. Repetaţi după mine: Cine este şeful Reînnoirii Charismatice? Domnul Iisus! Încă o dată vă rog!”.

Acesta este atuul charismaticilor. O accentuare a simplităţii credinţei în Iisus Christos, fără prea multe dileme de ordin teologic. Aspectul evanghelic este cel care primează în opţiunile lui Francisc, asemenea și charismaticilor. De aceea le-a și solicitat să nu ignore această realitate:

În primele zile se spunea că aveaţi cu voi întotdeauna Biblia şi Noul Testament. Le aveţi şi azi? Eu nu sunt atât de sigur. Întoarceţi-vă la prima voastră dragoste şi să aveţi întotdeauna cu voi în buzunar Cuvântul lui Dumnezeu şi să citiţi câte puţin întotdeauna din acesta.”

Este evident că în spatele declaraţiilor pontificale există o strategie simplă: această mișcare trebuie să rămână în cadrul Bisericii Catolice. O marginalizare a ei ar produce prea multe daune. Interesul lui Francisc faţă de charismatici nu se rezumă însă doar la conservarea acestei mișcări în sânul catolicismului. Mai există niște implicaţii profunde care ţin de relaţia cu mediul protestant. Articolul viitor va analiza motivul pentru care la această reuniune catolică au fost invitaţi și lideri protestanţi.