„Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?“ (Fapte 8:34).
În Faptele apostolilor este prezentată o întâlnire mijlocită supranatural de Dumnezeu între Filip, unul dintre cei șapte diaconi, și un înalt demnitar etiopian. Atunci când misionarul creștin l-a întâlnit, famenul etiopian citea din cartea prorocului Isaia una din multele profeţii mesianice și i-a adresat lui Filip o întrebare pe care de multe ori o ignorăm: „Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?” (Fapte 8:34). Întrebarea sinceră și deschisă a demnitarului african reprezintă până astăzi una dintre cele mai provocatoare dileme ale celor ce studiază Scriptura și vor să îi descopere înţelesurile. Formulată în limbaj contemporan, ea ar suna așa: Au vorbit profeţii Vechiului Testament despre un Mesia care avea să vină și să sufere? Sau ei doar au descris așteptări contemporane aplicate apoi de scriitorii Noului Testament la Iisus și activitatea Sa?
Citind cu ochii criticii
În relatarea lui Luca, întrebarea de care pomeneam a venit de la cineva care lua pentru prima dată contact cu un astfel de text, care nu avea noţiuni despre profeţie sau despre așteptările mesianice ale iudeilor. Astăzi, rolurile par schimbate: destui dintre cei care studiază Scriptura, teologii, gândesc mai degrabă ca famenul etiopian decât ca Filip și pun la îndoială elementele supranaturale ale Bibliei, implicit capacitatea ei de a vorbi cu precizie despre persoane și evenimente viitoare.
Una dintre primele încercări importante de reinterpretare a profeţiilor mesianice ale Vechiului Testament au fost cărţile filosofului deist Anthony Collins, unul dintre cei mai citiţi autori ai vremii sale. Acesta a publicat în 1724 lucrarea Discurs asupra motivelor și dovezilor religiei creștine[1], iar în 1927 Opinii despre interpretarea literală a profeţiilor[2], în care a căutat să arate că pasajele profetice din Vechiului Testament folosite pentru a justifica mesianitatea lui Iisus de autorii Noului Testament sunt rupte din contextul lor iniţial și folosite abuziv.
Singura interpretare pe care o recunoștea era cea strict literală, autorii vorbind despre realităţi specifice timpului și locului în care trăiau ei.
Aplicarea acestor pasaje în Noul Testament era, în opinia lui, similară cu folosirea unor ilustraţii, nicidecum o dovadă că venirea lui Iisus Hristos fusese anticipată de Vechiul Testament.
La nici 20 de ani de la publicarea lucrării lui Collins, în 1942, Georg F. Händel, un compozitor german stabilit în Anglia, prezenta pentru prima dată publicului Oratoriul Mesia. Acesta va continua să fie una dintre cele mai îndrăgite lucrări muzicale până astăzi, deși textul este în mare parte bazat tocmai pe acele profeţii mesianice contestate de Collins.[3]
În căutarea unor soluţii
Episcopul Thomas Sherlock, un cunoscut apologet al acelei perioade, a încercat să ofere o replică opiniilor lui Collins și a publicat în 1725 un volum de predici intitulat Folosirea și intenţia profeţiei în diversele epoci ale lumii.[4] El acceptă că profeţiile mesianice aveau un înţeles concret aplicabil timpului în care au fost formulate, dar că aveau să fie înţelese apoi mult mai clar și împlinite deplin în Iisus Hristos. Ideea unei duble interpretări a acestor profeţii avea să fie preluată și dezvoltată de lumea teologică, fiind astăzi una dintre interpretările populare ale acestor pasaje. Totuși, oricât de seducătoare ar fi, această cheie de interpretare limitează valoarea predictivă și anticipativă a profeţiei din Vechiul Testament. Mesia nu mai este figura centrală așteptată de autorii biblici și anticipată de scrierile lor, ci doar o proiecţie viitoare a realităţilor trăite de ei.
Citește și seria „Portret de Paște”
Gândirea teologică avea să se preocupe în următoarele decenii să rezolve enigma lui Collins, oferind diverse răspunsuri la provocarea lui. Curentul anti-supranaturalist a încercat să scoată din teologie ideea de preștiinţă și profeţie, limitând Scriptura la un simplu document istoric. În replică, apologeţii creștini au căutat soluţii uneori sincretice și neconforme cu viziunea autorilor biblici, de teama de a nu părea că susţin opinii împotriva raţiunii sau cercetării contemporane lor.
Totuși, despre cine vorbește profetul?
Există și teologi care consideră că profeţiile mesianice sunt exact ceea ce pretind că sunt – predicţii despre viaţa și activitatea lui Iisus Hristos, rostite de profeţi pe baza revelaţiei primite din partea lui Dumnezeu, predicţii ce s-au împlinit cu exactitate în cele relatate în Noul Testament. Iată câteva argumente pertinente.
Preștiinţa lui Dumnezeu: A nega preștiinţa lui Dumnezeu înseamnă a nega însăși esenţa existenţei Sale. Dumnezeu nu poate fi ceva mai puţin decât pretinde că este, și a nega unul din atributele Sale înseamnă a-L recrea după chipul și asemănarea noastră. Noi Îi împrumutăm lui Dumnezeu limitele noastre atunci când pretindem că El nu poate face un lucru sau altul. Dacă Dumnezeu există, atunci El poate.
Unitatea Scripturii: Al doilea argument în favoarea acceptării profeţiilor mesianice ca predicţii despre Iisus, și nu simple răspunsuri la dilemele contemporane profeţilor este faptul că Noul Testament interpretează exact așa aceste profeţii. Dacă acceptăm că Dumnezeu a inspirat în egală măsură cele două părţi ale Scripturii, atunci este evident că interpretarea pe care Noul Testament o oferă Vechiului este cea mai pertinentă și corectă. Biblia are o unitate care nu poate fi negată decât de cei care pun la îndoială inspiraţia sa. Ori tocmai această unitate evidentă este dată de faptul că Iisus Hristos și planul Său de mântuire reprezintă certitudinea și speranţa atât a Vechiului, cât și a Noului Testament.
Realităţi care transcend istoria: Profeţiile mesianice ale Vechiului Testament transcend realităţile istorice ale vremurilor în care au fost scrise. Un exemplu foarte bun poate fi cântarea Anei din 1 Samuel 2 – unde se spune: „El va da Împăratului Său putere și El va înălţa tăria Unsului Său” (v. 10) Ea vorbește despre „Împăratul Său” și despre „Unsul Său” într-o vreme în care în Israel nu era împărat sau domnitor. Dar nu este singura profeţie de acest fel. Fie că vorbim despre făgăduinţa de la poarta Edenului, din Geneza 3:15, despre profeţia lui Iacov legată de moștenitorul ce va ieși din Iuda (Geneza 49:10), de promisiunea lui Moise că Dumnezeu le va ridica israeliţilor un profet asemenea lui (Deuteronomul 18:15), fie de descrierea istorică a timpului venirii lui Mesia, din Daniel 9 25 – 27, toate aceste referiri la Mesia ce urma să vină trec dincolo de limitele contextului istoric imediat. Mai mult, evreii înșiși – destinatarii direcţi ai acestor predicţii – nu le-au interpretat ca o soluţie prezentă, ci tot în această cheie a așteptării mesianice. La aproape un mileniu și jumătate de când Moise rostise făgăduinţa, evreii l-au întrebat pe Ioan Botezătorul foarte direct: „Ești prorocul?” (Ioan 1:21)
Dumnezeu promite și împlinește: Dacă acceptăm că Dumnezeul cel atotputernic a fost Cel care i-a inspirat pe autorii biblici să facă aceste predicţii precise despre Mesia, trebuie să acceptăm că El are putere să le și împlinească. Da, anumite pasaje fac referire și la anumite realităţi prezente din vremea autorilor biblici, dar nu trebuie să uităm că, de fapt, „cuvântul despre trecut și cuvântul despre viitor împart aceeași lucrare în istorie – una prezentă și, în egală măsură, una viitoare”.[5]
Cu alte cuvinte Dumnezeu a lucrat și atunci și a continuat să lucreze pentru împlinirea planurilor Sale veșnice, chiar dacă oamenii nu aveau o înţelegere clară despre ce sau cum se vor împlini aceste predicţii. Noul Testament observă că profeţii au făcut din descoperirea primită „ţinta cercetărilor și căutării lor stăruitoare” (1 Petru 1:10), ceea ce arată că aveau și ei limite ale înţelegerii. Așa cum este posibil să avem și noi.
Despre sine sau despre vreun altul?
Rămâne până astăzi o întrebare provocatoare. Chiar dacă pot fi diferite, răspunsurile nu trebuie să plece de la presupunerea că lui Dumnezeu Îi este imposibil să cunoască sau să prezică viitorul și nici de la premisa că noi putem interpreta mai bine decât însăși Scriptura aceste predicţii. Dar, învăţând din împlinirea lor că Dumnezeu știe ce va fi și modelează istoria în direcţia împlinirii planurilor Sale, putem avea siguranţa că ceea ce El spune despre timpul nostru se va împlini cu aceeași siguranţă, chiar dacă nu toate detaliile ne sunt la fel de clare.
