Amintirile tatălui sunt ceea ce noi am uitat și cheia care dă neînţelesului sensuri noi, clare și profunde.
În parabola video „Ce este aceasta?”, Constantin Pilavios dă viaţă unui dialog de trei minute, pe o bancă din faţa casei, între un tată și fiul său adult.
— Ce este aceasta?
— O vrabie.
— Ce este aceasta?
— Tocmai ţi-am spus, tată, o vrabie.
— Ce este aceasta?
— O vrabie, tată, o vrabie! O v-r-a-b-i-e.
— Ce este aceasta?
— De ce faci asta? Ţi-am spus de atâtea ori. Este o vrabie! Nu poţi înţelege? (…) Unde te duci?
Tatăl revine cu un carneţel. I-l dă fiului și îi cere să citească cu voce tare. Fiul începe să citească:
— Astăzi, fiul meu cel mai mic a făcut trei ani. Era cu mine în parc, când o vrabie s-a așezat în faţa noastră. Fiul meu m-a întrebat de 21 de ori ce este aceasta și i-am răspuns de fiecare dată că este o vrabie. (…) L-am îmbrăţișat de fiecare dată când mi-a pus aceeași întrebare.
Amintirile tatălui sunt ceea ce noi am uitat și cheia care dă neînţelesului sensuri noi, clare și profunde.
O lume exasperată și dezamăgită de tăcerile sau de neînţelesurile pentru care Îl învinovăţește pe Dumnezeu este ceea ce vedea Iisus proleptic când a formulat o întrebare al cărei ecou se amplifică odată cu trecerea timpului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8).
Oricât de mult simţim că ni s-au limpezit privirile odată cu emanciparea spirituală pe care o mărturisim, nu vedem mai clar ca El, ca să ne simţim îndreptăţiţi să ne delimităm de acţiunile Sale. Dumnezeu poate fi descris în Biblie ca un Îmbătrânit de zile fără ca vreunul dintre efectele bătrâneţii omenești să-L poată afecta. Așadar, dacă simţim că trebuie să ne îndoim de vreun „adevăr”, acesta nu poate fi adevărul Lui. Totuși se întâmplă.
O lume încrezătoare în capacităţile ei se uită la Dumnezeu fără răbdare și fără pătrundere atunci când, liniștit, se aude din nou întrebarea: „Ce este aceasta?” Nu știu ce vrea să ne amintească Dumnezeu specific fiecăruia dintre noi, dar știu că tuturor ne amintește că Se întoarce la noi curând. Este un lucru sigur. Putem continua să ne justificăm exasperarea, siguri pe noi, superiori și eronaţi, sau putem, siguri pe El și în El, să lăsăm amintirile Tatălui să ne limpezească privirea și inima.
Norel Iacob este redactor-șef Semnele timpului.
