Cum îmbătrânești printr-un stil de viaţă nesănătos

1414

Gemma Carey este cea mai tânără dintre participantele la un experiment inedit de descoperirea a vârstei reale a organismului, iniţiat de Daily Mail. Deși ea are doar 19 ani, din cauza stilului de viaţă adoptat, vârsta biologică era de peste două ori mai mare.

Tânăra londoneză nu duce un stil de viaţă prea sănătos. Ea a povestit că nu are timp să facă mișcare, iar după ce și-a pierdut slujba, a avut stări de de tensiune, stres și lipsă de siguranţă. De asemenea, obișnuiește să sară peste micul dejun, iar majoritatea serilor consumă produse bogate în grăsimi (burgeri, pui prăjit sau chipsuri făcute la cuptor). Totodată, recunoaște că bea mult suc și mănâncă în jur de trei batoane de ciocolată pe săptămână. Cu toate acestea, Gemma precizează că nu uită să consume cinci feluri de legume și fructe zilnic.

Tânăra a fost supusă unui test cu un aparat special, denumit TruAgecare, care i-a permis să afle care e, de fapt, starea de sănătate a sistemului ei intern. Aparatul analizează valorarea produșilor avansaţi de glicolizare (AGE) din piele, care ajută la descoperirea „vârstei biologice” a unui individ. Această vârstă este un indicator al stării în care se află întregul sistem intern al corpului (de la organe până la ţesuturi). Produșii AGE grăbesc procesul de îmbătrânire a pielii, conduc la alterarea ţesuturilor și pot fi factori de risc în dezvoltarea unor afecţiuni cronice, precum cele cardiovasculare, problemele renale sau diabetul. Formarea acestor compuși poate fi pusă atât pe fondul procesului normal de îmbătrânire, cât și pe seama stilului de viaţă nesănătos al individului. Consumul exagerat de zahăr, alimentele prăjite, stilul de viaţă sedentar, privarea de somn, fumatul sau stresul sunt factori care pot crește producţia de AGE.

În cazul Gemmei, rezultatele testului au arătat că, după numai 19 ani de viaţă, vârsta biologică ajunsese la 44 de ani. „Scorul Gemmei este destul de prost, dar este o situaţie întâlnită adesea în rândul tinerilor, atunci când au un ritm de viaţă rapid și nu stau să se gândească la consecinţe”, a declarat Melinda Lane, de la Compania Morida, care a creat dispozitivul TruAge.

Citește și: Miturile care ne schimbă viaţa

Același test i-a arătat Susannei Seddon, 45 de ani, că vârsta biologică atinge 57 de ani. Lane a explicat că această situaţie este rezultatul numărului mare de ţigări pe care femeia le fumează zilnic, dar și a cantităţii de alcool consumate. Susanne a recunoscut că vreme de 20 de ani a fumat un pachet de ţigări în fiecare zi și obișnuiește să bea un pahar de vin seara. Dacă ar reduce măcar cu jumătate cantităţile celor două produse nocive, rezultatele schimbării ar fi vizibile pe chipul ei în doar câteva săptămâni, susţine Lane.

Pe de altă parte, Vanessa Powell, o recepţionistă de 44 de ani, arată cu trei ani mai tânără decât vârsta pe care o are, iar acest lucru este datorat transformării pozitive a stilului ei de viaţă. Ea a observat schimbările benefice asupra aspectului ei la doar o lună după ce a renunţat să mai bea alcool și a început să facă sport, să mănânce trei mese pe zi, dintre care micul dejun să conţină, obligatoriu, cereale.

Într-un alt experiment, jurnalista Rebecca Smith-Dawkins, de la Nottingam Post, a făcut și ea testul, iar rezultatele au luat-o prin surprindere. „Ca o persoană de 21 de ani cu chip de copil, căreia i se amintește constant cât de tânără arată, am fost șocant să aflu că par mult mai bătrână”, scrie ea. În ciuda faptului că face sport la un nivel moderat și a adoptat o dietă sănătoasă, rezultatele au arătat că vârsta biologică este de 35 de ani. Motivul acestei îmbătrâniri interioare ar putea fi stresul din ultimele luni pe care l-a experimentat, mărturisește Rebecca.

Rezultatele obţinute au determinat-o să facă anumite schimbări, așa că în următoarea lună de la aflarea rezultatelor a redus cantitatea de ciocolată pe care o consuma și a început să bea lichide cu extracte naturale din plante și fructe. De asemenea, a început să meargă la sală pentru a-și îmbunătăţi condiţia fizică și a-și diminua nivelul de stres acumulat. La finalul celor patru săptămâni, ea a întinerit biologic cu trei ani, ajungând la 32 de ani, scrie Rebecca în articolul ei de monitorizare.

Niciun articol afișat