Cercetătorii au inventat cannabisul care nu te droghează
Oamenii de ştiinţă din Israel au plantat o cultură de cannabis care arată, miroase şi are acelaşi gust ca planta originală, însă nu induce simptomele asociate cu consumul de marijuana, cauzate de tetrahidrocarbinol (THC).
Reclamele la ţigări alimentează timp de 7 zile dorinţa de a fuma
Vizualizarea unei reclame la ţigări poate crește semnificativ dorinţa tinerilor de a fuma, iar efectul poate dura o săptămână, susţin cercetătorii de la Organizaţia nonprofit RAND Corporation, într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Studiu: Dependenţa de Internet există
Cercetătorii de la 12 universităţi americane au demonstrat că dependenţa de Internet există și că se manifestă similar adicţiei faţă de ţigări.
Alcoolism fără scuze: nu există personalitate adictivă
„Nimeni nu are ‘personalitate adictivă’,” scrie Dorothy Rowe pentru The Guardian. „‘Personalitate’” este un termen abstract, care se referă la tipurile de gândire și acţiune cât de cât constante ale individului. Aceste tipare se schimbă în timp și în diferite circumstanţe,” subliniază Rowe.
Reabilitarea forţată a alcoolicilor, o lege australiană controversată
Guvernul statului australian Teritoriul de Nord a adoptat vineri o lege privind caracterul obligatoriu al reabilitării alcoolicilor.
O comisie de experţi propune dezincriminarea drogurilor
O comisie internaţională formată din experţi în domeniul sănătăţii face apel pentru dezincriminarea drogurilor, argumentând că politicile actuale conduc la violenţă, decese și răspândirea bolii, deteriorarea sănătăţii și încălcări ale drepturilor omului, anunţă The Guardian. Cu alte cuvinte, se solicită undă verde consumului de droguri pentru diminuarea fenomenului. Premisa comisiei pare paradoxală, dar în opinia...
Prevenirea dependenţelor alimentare la copii și adolescenţi
Devon[1] are 12 ani și îi plac la nebunie dulciurile – de fiecare dată când are ocazia își dă toate alimentele nutritive din pachetul său de prânz la schimb pentru bomboane, fursecuri sau alte minunăţii cu zahăr, iar o bună parte din banii pe care îi câștigă făcând treburi prin casă îi cheltuie încercând să-și...
Peste jumătate dintre americani susţin legalizarea marijuanei
Aproximativ 58% dintre americani s-au declarat în favoarea legalizării marijuanei și numai 39 de procente se opun acestei decizii, arată cel mai recent sondaj efectuat de Gallup, citat de Live Science.
Studiu: După cât timp dispar efectele consumului de canabis
Pe măsură ce tot mai multe ţări legalizează consumul de marijuana atât pentru scopuri recreative, cât și pentru scopuri medicale, cercetătorii avertizează că încă există o mulţime de întrebări legate de modul în care consumul de canabis afectează creierul în dezvoltare al adolescenţilor și al tinerilor adulţi.
Mit spulberat. Alcoolul şi drogurile nu măresc creativitatea
Deşi mulţi artişti şi scriitori sunt renumiţi pentru abuzul de substanţe care dau dependenţă, cei mai mulţi au produs capodopere atunci când erau treji, scrie ziarul britanic The Independent, citându-l pe Iain Smith, psihiatru.
Rodrigo Duterte, președintele care promite câte o medalie pentru fiecare traficant ucis
Prospăt-alesul președinte al Filipinelor, Rodrigo Duterte, a făcut subiectul analizelor mai multor publicaţii internaţionale importante, după ce a solicitat populaţiei locale să ucidă traficanţi de droguri, promiţând în schimb medalii.
Unul din 10 europeni moare din cauza bolilor de plămâni
Afecţiunile la plămâni ucid unul din 10 oameni în Europa, iar fumatul reprezintă unul din cei mai importanţi factori de risc care provoacă acest fenomen, arată un raport al Societăţii Europene pentru Afecţiuni Respiratorii, informează BBC.
Dezbatere în Franţa privind legalizarea canabisului
Peste 150 de personalităţi din Marsilia cer legalizarea consumului de canabis. Cererea ar putea părea bizară dacă nu se ia în considerare contextul în care demersul a fost iniţiat.
OMS recomandă dezincriminarea consumului de droguri
Un apel discret dar ferm din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a vizat, luna aceasta, un aspect controversat al luptei mondiale împotriva drogurilor: dezincriminarea consumului recreaţional.
Descurajarea fumatului cu forţa – O metodă eficientă?
În vreme ce numărul fumătorilor din lume se ridică la aproape un miliard de oameni, guvernele se luptă pentru a impune măsuri stricte în scopul descurajării acestui obicei nociv. Pot aceste eforturi să îi convingă pe fumători să își stingă ţigările?
Despăgubire de miliarde de dolari pentru văduva unui fumător
Un tribunal din Florida i-a impus producătorului american de tutun RJ Reynolds plata unei despăgubiri de 23,6 miliarde de dolari văduvei unui fumător care a murit de cancer pulmonar.
Oamenii de ştiinţă dărâmă mitul vinului roşu
Nu sunt puţini cei care cred că vinul roşu contribuie la menţinerea sănătăţii, evitând o serie întreagă de boli, însă oamenii de ştiinţă au descoperit recent că această concepţie este greşită.


















