Impactul naţional al… mâncatului în faţa computerului

151

Săritul meselor este un obicei nesănătos pentru organismul nostru. Cu toate acestea, se întâmplă ca, de multe ori, din cauza ritmului alert de viaţă sau a sarcinilor de la serviciu, să ignorăm masa de prânz sau chiar să ajungem să mâncăm ceva pe fugă sau în faţa monitorului.

Săritul peste mesele principale ale zilei nu dăunează doar organismului, ci și economiei. O diagramă publicată de revista Quartz expune ciclul consecinţelor economice ale unei alimentaţii proaste.

Se întâmplă ca, de multe ori, din cauza ritmului alert de viaţă sau a sarcinilor de la serviciu, să ignorăm masa de prânz sau chiar să ajungem să mâncăm ceva pe fugă sau în faţa monitorului. Christofer Wanjek, autorul unei cărţi legate de obiceiurile alimentare ale angajaţilor, susţine că tendinţa de a ne hrăni prost produce consecinţe în valuri, ajungând să aibă un impact negativ chiar la nivel naţional.

  

Potrivit schemei lui Wanjek, alimentaţia săracă scade aportul de energie, diminuând rezistenţa și provocând o lipsă de coordonare și o micșorare a potenţialului de învăţare. Aceste elemente produc o paletă de angajaţi cu anduranţă scăzută, care vor avea o productivitate diminuată sub potenţial. Compania pentru care aceștia lucrează va descoperi în timp că pierde din competitivitate, că are costuri ridicate pentru cât produce, că nu își permite prea multe investiţii și că nu crește economic pe cât ar putea. Prin urmare, va începe să acorde salarii mai mici, iar diferenţele de potenţial financiar între membrii societăţii se vor adânci. Cercul se închide cu angajaţii care, având mai puţini bani, nu vor fi dispuși să îi investească în mâncare, prin urmare se vor hrăni mai prost, perpetuând sistemul.

Paleta soluţiilor la aceste probleme nu include, deocamdată cel puţin, alimente-minune care să crească eficienţa angajaţilor la serviciu. Cu toate acestea, mierea, soia, broccoli, somonul sau scorţişoara sunt considerate, printre nutriţioniști, vedetele productivităţii. De asemenea, creșterea aportului de legume, fructe şi alimente sărace în grăsimi contribuie semnificativ la sporirea eficienţei la locul de muncă.

În ceea ce privește obiceiul de a mânca la birou, în faţa calculatorului, cercetătorii de la Universitatea California-Davis spun ca acesta scade dramatic performanţa la muncă. Studiile efectuate de ei arată însă o realitate îngrijorătoare: aproximativ 70% dintre angajaţii britanici şi 67% dintre cei americani mănâncă în faţa ecranului la serviciu. Cercetătorii ne sfătuiesc să îi dăm creierului timp să se relaxeze în timpul pauzei de masă pentru a-i creşte performanţele.