Multiplele efectele nocive ale zgomotelor asupra sănătăţii noastre

328

Pe lângă efectele nocive pe care le produc sistemului auditiv, zgomotele ar putea periclita sănătatea în multiple feluri, printre care se numără și tulburarea somnului, alterarea performanţei cognitive sau dezvoltarea bolilor cardiovasculare, avertizează cercetătorii americani și europeni într-un studiu publicat în jurnalul de specialitate The Lancet.

Experţii au analizat mai multe studii observaţionale și experimentale care s-au concentrat asupra efectelor produse de zgomote asupra sănătăţii. În urma demersului, ei au observat că expunerea la zgomote în timpul somnului poate afecta calitatea orelor dormite în același mod ca apneea de somn (o afecţiune a aparatului respirator care produce pauze respiratorii frecvente în timpul somnului), precizează Huffington Post. Sistemul nostru auditiv receptează sunetele chiar și atunci când dormim, iar acest lucru poate trezi individul în timpul nopţii, fără ca aceștia să fie conștienţi de acest lucru, explică unul dintre autorii studiului, dr. Mathias Basner, profesor asistent în domeniul somnului și cronobiologiei în psihiatrie la Școala de Medicină a Universităţii din Pennsylvania.

Totodată, expunerea la zgomote pe o perioadă îndelungată de timp (ani de zile) poate crește producţia hormonilor de stres, dar și a tensiunii arteriale. Acest lucru poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii, precum dezvoltarea de boli cardiovasculare sau experimentarea unui episod de atac cerebral, avertizează dr. Basner.

Nu în ultimul rând, sănătatea pacienţilor internaţi în spitale ar putea fi pusă în pericol de zgomotele din aceste unităţi, provenite fie de la conversaţii, de la mașini sau chiar de la soneria pagerelor. Starea persoanelor internate s-a înrăutăţit din cauza acestor factori care au condus la creșterea stresului cardiovascular și a lungit perioada de vindecare. Efectele nocive ale zgomotelor din spitale se răsfrâng însă și asupra personalului medical, micșorându-le nivelul bunăstării și al performanţei și sporind gradul de oboseală, iritare sau enervare, punctează cercetătorii.

Cu toate acestea, experţii nu au putut afla care este nivelul maxim de zgomot care nu pune în pericol sănătatea, deoarece niciunul dintre cercetările analizate nu a studiat în profunzime legătura dintre sănătate și expunerea la sunete.

Pentru a reduce expunerea la zgomote, dr. Basner recomandă folosirea căștilor și a dopurilor de urechi, dar și amenajarea dormitorului în camerele depărtate de zonele aglomerate și intens circulate de mașini.