Dacă dintre vitamine ar trebui să alegem o stea, un star similar celebrităţilor care electrizează lumea oamenilor, vitamina D ar avea șanse foarte mari să ocupe podiumul.

Examinând numărul de articole știinţifice publicate despre această vitamină, nu putem să rămânem indiferenţi: din 1922, când termenul de „vitamina D“ începea să-și facă loc timid în conștiinţa oamenilor de știinţă, și până în prezent, când în lumea occidentală vitamina D este la îndemâna oricui, nu mai puţin de 69.485 de articole știinţifice i-au fost dedicate. Odată cu creșterea numărului de articole par să se fi înmulţit și dezamăgirile, însă.

Vitamina D: Un star printre vitamine

Dacă în anul 1970, așa cum indică Medline (Biblioteca Naţională de Medicină a Statelor Unite), s-au publicat 381 de articole știinţifice despre vitamina D, în anul 1994 numărul anual de articole a depășit 1.000, în 2009 a trecut de 2.000, după numai doi ani (în 2011) a depășit 3.000, iar în anul 2014 a trecut de 4.000. Prin comparaţie, totalul de articole publicate pentru vitamina A este de numai 50.315, pentru vitamina C ̶ de 56.830, pentru vitamina E ̶ de 39.375, iar pentru vitamina K ̶ de 21.526. Sute de studii observaţionale la om s-au realizat numai în ultimul deceniu, demonstrând existenţa unor asocieri între deficitul de vitamina D și o puzderie de afecţiuni umane acute sau cronice, precum boli reumatice, boli intestinale inflamatorii, tiroidita autoimună, boli cardiovasculare, afecţiuni pulmonare, scleroză multiplă, schizofrenie și chiar sindromul deficitului de atenţie cu hiperactivitate diagnosticat la copii. Ce au constatat majoritatea acestor studii a fost faptul că în această gamă variată de afecţiuni umane există un deficit de vitamina D, nu că acest deficit ar contribui cauzal la apariţia bolilor respective sau că, printr-un aport adecvat de vitamina D, acele boli ar putea fi prevenite sau vindecate. Dar ispita de a crede că există, că trebuie să existe o legătură cauzală este foarte puternică și mulţi din lumea medicală, precum și unii pacienţi, au început să utilizeze suplimente de vitamina D în speranţa că vor rezolva problemele respective de sănătate.

Previne vitamina D căderile la vârstnici?

În ciuda acestei ispite puternice de a pune semnul egalităţii între asociere și cauzalitate, egalitatea nu există, iar după ce entuziasmul pentru beneficiile acestei vitamine a crescut în cadrul comunităţii medicale, de câţiva ani el începe să fie temperat odată cu studiile care evaluează impactul utilizării vitaminei D în diversele afecţiuni. De exemplu, deși a fost o vreme în care tot mai multe argumente se acumulau indicând o reducere a riscului de cădere la persoanele cu un aport suficient de vitamina D, datele experimentale care au verificat această teorie sunt destul de subţiri.

Un studiu clinic care a comparat vitamina D la doza de 800 UI/zi (24.000 UI pe lună) și placebo nu a observat nicio diferenţă semnificativă statistic în frecvenţa căzăturilor la femei cu vârste între 70 și 80 de ani.

Teoretic, vitamina D ar trebui să reducă riscul de căderi la vârstnici, deoarece: (a) deficitul de vitamina D se asociază cu slăbiciune musculară, (b) receptorul vitaminei D (proteina prin care aceasta își exercită efectele) este exprimat în ţesutul uman muscular, așa cum indică majoritatea studiilor și (c) activarea receptorului vitaminei D în mușchi stimulează sinteza de proteine în fibrele musculare implicate în prevenirea căderilor. Ce au constatat însă experimentele în cadrul cărora s-a administrat vitamina D la om pentru reducerea riscului de căderi? Într-o variantă optimistă bazată pe unele studii, singurele persoane la care vitamina D ar avea un beneficiu real în prevenirea riscului de cădere sunt cele cu vârste de 65 de ani sau mai mari care au deficit de vitamina D, cazuri în care suplimentele pot preveni căderile și fracturile aferente acestora (nu însă și la populaţiile mai tinere). Există însă câteva studii care oferă o perspectivă și mai pesimistă.

La începutul acestui an, Heike A. Bischoff-Ferrari și colaboratorii săi au publicat un studiu în care au evaluat efectele a trei doze de vitamina D3 la persoane vârstnice cu istoric de căderi în cele 12 luni anterioare începerii studiului. Pacienţii incluși în studiu au fost împărţiţi în 3 grupe, dintre care una a primit o doză de 24.000 de unităţi internaţionale (UI) pe lună de vitamina D3 (800 UI pe zi), alta a primit o doză de 60.000 UI pe lună (2.000 UI pe zi), iar a treia grupă a primit o doză de 24.000 de UI pe lună (800 UI pe zi), plus 300 de micrograme de calcifediol (un produs format prin metabolizarea vitaminei D în ficat, de 2-3 ori mai potent decât vitamina D3). Ce s-a constatat? 80% dintre pacienţii din cele două grupe care au primit doze mai mari de 24.000 UI pe lună (800 UI) au atins un nivel de 30 ng/mL de 25-hidroxi-vitamina D, nivel despre care se crede că ar fi necesar pentru a reduce riscul de căderi și fracturi. Așadar, cu doze mai mari de vitamina D, s-a atins nivelul optim de 25-hidroxi-vitamina D, însă concluziile nu s-au oprit aici. La grupele care au primit dozele mai mari de vitamina D și au atins nivelul dorit de 30 ng/mL de 25-hidroxi-vitamina D s-a observat și cea mai mare proporţie de căzături și fracturi (66,9% și 66,1%, faţă de 47,9%), diferenţa observată fiind semnificativă din punct de vedere statistic. Așadar, dozele mai mari de vitamina D s-au asociat cu riscuri mai mari de căzături și fracturi decât dozele mai mici, deși autorii se așteptau la rezultate contrare.

O întrebare firească se pune în faţa acestor rezultate: Dacă ar fi existat și o a patra grupă care n-ar fi primit deloc vitamina D (și ar fi primit placebo, în schimb)? Ar fi fost frecvenţa căzăturilor mai mare sau mai mică? Un studiu clinic care a comparat vitamina D la doza de 800 UI/zi (24.000 UI pe lună) și placebo nu a observat nicio diferenţă semnificativă statistic în frecvenţa căzăturilor la femei cu vârste între 70 și 80 de ani. În schimb, exerciţiul fizic a redus riscul de leziuni la persoanele care au căzut (atât la cele care au primit vitamina D, cât și la cele care n-au primit vitamina D). Vitamina D a avut unele efecte pozitive asupra densităţii minerale a oaselor, dar numai exerciţiul fizic a fost cel care a îmbunătăţit forţa musculară și echilibrul. Un alt studiu, publicat tot în anul 2015, a comparat de asemenea două doze de vitamina D3 (24.000 UI lunar și 50.000 UI lunar) cu placebo. Concluzia? Doza mare de vitamina D3 a crescut absorbţia calciului cu 1% (la grupa cu doză mică de vitamina D3 și la grupa placebo, absorbţia calciului a scăzut semnificativ statistic cu 2% și, respectiv, cu 1,3%), dar acest efect redus nu a dus la niciun beneficiu în privinţa densităţii minerale a oaselor, a funcţiei musculare, a masei musculare ori a frecvenţei căzăturilor, autorii punând sub semnul întrebării recomandările experţilor de a atinge un nivel de cel puţin 30 ng/ml de 25-hidroxi-vitamina D. Ţinând cont de rezultatele unor asemenea studii, ca și de cele ale metaanalizelor cu rezultate contradictorii privind beneficiile vitaminei D la persoanele vârstnice cu locuinţa în cadrul comunităţii (nu în instituţii) și cu rezultate pozitive la persoanele instituţionalizate, un editorial însoţind articolul lui H. A. Bischoff-Ferrari și a colaboratorilor exprima scepticismul faţă de potenţialele beneficii ale vitaminei D la alte categorii de persoane decât cele instituţionalizate.

Oarecum simultan cu aceste materiale date publicităţii, un grup de autori canadieni revizuiau literatura știinţifică despre mai multe „credinţe“ legate de efectele asupra sănătăţii ale vitaminei D, prima „credinţă“ analizată fiind cea legată de efectul asupra riscului de cădere, iar a doua, de efectul asupra riscului de fracturi. Această lucrare nu putea include studiul lui H. A. Bischoff-Ferrari și a colaboratorilor și are o concluzie ceva mai pozitivă, în sensul că există un efect de reducere a numărului de căzături la vârstnici, dar acest efect nu este mai mare de 15%. Cât despre riscul de reducere a fracturilor, acești autori conchid, pe baza studiilor publicate până acum, că la un risc iniţial de fracturi de circa 15%, este necesar ca un număr de 45-67 de persoane să ia vitamina D și calciu în fiecare zi, timp de 10 ani, pentru a preveni o fractură. Ceea ce este un beneficiu, dar probabil că mult mai mic decât își închipuie mulţi dintre pacienţi, și chiar dintre profesioniștii din domeniul medical.

Aceste date se adaugă multora care indică faptul că diverse vitamine și multivitamine fie nu au niciun beneficiu, fie au chiar un impact negativ asupra sănătăţii. Ceva exerciţiu fizic poate să aibă uneori un efect mai mare decât o doză bună de vitamina D.

Vitamina D: ce efecte are în privinţa altor afecţiuni?

Rezultatele nu sunt mai încurajatoare în ceea ce privește efectele suplimentării cu vitamina D asupra altor afecţiuni. Metaanalize bazate pe datele publicate până în prezent (40 de studii clinice controlate, randomizate) au arătat că vitamina D, cu sau fără calciu, nu are niciun efect asupra infarctului de miocard, a bolii cardiace ischemice, a accidentului vascular cerebral sau a bolii cerebrovasculare. Concentraţiile iniţiale ale 25-hidroxi-vitaminei D, concentraţiile de 25-hidroxi-vitamina D atinse în urma suplimentării sau durata tratamentului nu au influenţat în niciun fel rezultatele acestor analize. Rezultatele nu au fost diferite nici în privinţa efectelor asupra cancerului sau asupra mortalităţii în general.

Mai multe studii au constatat că persoanele cu niveluri reduse ale vitaminei D în serul sanguin au o incidenţă mai mare a infecţiilor tractului respirator. Ca și în alte cazuri, concluzia ispititoare era că utilizarea suplimentelor de vitamina D la asemenea persoane va preveni infecţiile tractului respirator. Și, ca și în alte cazuri, verificarea experimentală a acestei ipoteze e eșuat. O metaanaliză bazată pe șapte studii clinice randomizate bazate pe 4.827 de participanţi a constatat practic absenţa oricărei diferenţe în riscul de infecţii ale tractului respirator între subiecţii care au primit suplimente de vitamina D și cei din grupele de control. Vârsta, doza de vitamina D sau perioada în care au fost urmăriţi subiecţii nu au avut vreun impact asupra acestei concluzii.

Beneficiile suplimentării cu vitamina D la pacienţii cu depresie sunt mai puţin clare. Trei metaanalize publicate în anii 2014 (1 | 2) și 2015 au conchis că utilizarea vitaminei nu reduce simptomele de depresie, recunoscând totuși că majoritatea studiilor realizate până acum au avut în vedere subiecţi cu niveluri reduse ale depresiei și cu niveluri de vitamina D suficiente la începerea studiului. O singură metaanaliză, care a încercat să separe studiile publicate în domeniul depresiei în funcţie de calitatea proiectării din punctul de vedere al biologiei ipotezelor, a pretins că studiile fără deficienţe ar susţine o ameliorare a simptomelor depresive la pacienţii la care s-a administrat vitamina D, faţă de studiile cu deficienţe „biologice”, care ar indica un efect negativ al vitaminei D asupra simptomelor de depresie.

Ce să facem cu vitamina D?

Nu ar fi imposibil să existe unele beneficii ale vitaminei D (de exemplu în privinţa durerii sau a astmului), dar acestea necesită confirmări și clarificări privind populaţiile-ţintă și condiţiile de administrare (doză, durată etc.) și nu justifică utilizarea constantă și uniformă a acesteia la toate categoriile de persoane, indiferent de vârstă și stare de sănătate. Până la studiile recente care au indicat că vitamina D ar putea de fapt, chiar la doze considerate „terapeutice“, să aibă efecte nocive asupra organismului, a existat frecvent percepţia că, dacă vitamina D e cumva lipsită de eficacitate, cel puţin „nu face rău“. În lumina datelor acumulate nu mai suntem atât de siguri. Iar aceste date se adaugă multora care indică faptul că diverse vitamine și multivitamine fie nu au niciun beneficiu, fie au chiar un impact negativ asupra sănătăţii. Ceea ce îi face pe mulţi experţi din domeniul medical să se întrebe serios dacă nu cumva pentru cei mai mulţi dintre noi cea mai bună soluţie rămâne să luăm vitaminele dintr-o varietate echilibrată de alimente și prin expunere adecvată la soare, și nu din cutii cu comprimate ori capsule. Și, după cum am văzut în treacăt, ceva exerciţiu fizic poate să aibă uneori un efect mai mare decât o doză bună de vitamina D.