Problemele de greutate la adolescenţi devin din ce în ce mai frecvente în ţara noastră, iar motivele au de cele mai multe ori de-a face cu decizii greșite în ceea ce privește stilul de viaţă. Soluţiile sunt simple și nu necesită decât înţelegerea cauzelor și o mare doză de voinţă în combaterea lor.

Obezitatea la adolescenţi apare numai în cazuri excepţionale (1-5%) ca un simptom al  unei afecţiuni primare, cum ar fi sindromul Prader-Willi, trisomia 21, hipotiroidia, retardaţia psihică şi încă alte câteva boli rare.

Așadar, în majoritatea situaţiilor, cauzele sunt altele. Senzaţia de foame şi de saţietate este influenţată, în mod constant, de numeroşi factori. În foame este activat hipotalamusul ventricular, în saţietate  hipotalamusul ventro-medial. În afecţiunile hipotalamice, mecanismele de reglare sunt modificate, ca în sindromul Prader-Willi. Senzaţia de saţietate este transmisă prin fibrele aferente ale nervului vag, în urma dilatării stomacului.

Pentru succesul terapeutic o condiţie prealabilă esenţială este dispoziţia familiei şi a adolescentului de a schimba stilul de viaţă, ceea ce nu este o treabă uşoară.

Înainte de a începe tratamenul propriu-zis, se recomandă înregistrarea zilnică a alimentelor cumpărate şi gătite, care să constituie baza discuţiilor şi a corecturilor necesare. Părinţii care cumpără şi gătesc alimentele trebuie să fie implicaţi neapărat.

Prima măsură o constituie creşterea activităţii fizice, care este extrem de importantă pentru revenirea la greutatea normală.

A doua măsură este alimentaţia: reducerea ingestiei de glucide sau scăderea grăsimilor. Cu ani în urmă, americanul Atkins a susţinut folosirea unui regim sărac în hidraţi de carbon. Ironia sorţii a fost că, în momentul decesului (anul 2004), cel care a pledat atât de mult împotriva hidraţilor de carbon avea 117 kg, deşi nu era deosebit de înalt.

După cum se poate concluziona ușor, regimul propagat de el nu l-a ajutat. Atkins susţinea că glucidele care se absorb repede determină o secreţie crescută de insulină, care produce hipoglicemie urmată foarte repede de senzaţia de foame. Tot el afirma că în alimentaţia săracă în glucide cresc oxidarea grăsimilor şi saţietatea (deşi nu există dovezi în privinţa aceasta).

Şi în zilele noastre mulţi preferă regimul Atkins, cu reducerea drastică a glucidelor (paste făinoase, cartofi şi dulciuri) şi cu creşterea ingestiei de grăsimi şi proteine (unt, brânzeturi, carne şi ouă). Atkins susţinea că glucidele rapid absorbabile (pâine, paste făinoase, cartofi) determină o secreţie crescută de insulină, care produce hipoglicemie şi determină foarte repede senzaţia de foame.

În schimb, alimentaţia săracă în glucide creşte oxidarea lipidelor şi saţietatea (deşi nu există dovezi în privinţa aceasta). Este adevărat că pierderea iniţială în greutate este mai rapidă cu dieta Atkins, însă după un an „avantajul” dispare.

Regimul sărac în hidraţi de carbon, fiind total nefiziologic, prezintă o serie de primejdii: creşte lipoproteinele cu densitate mică (colesterolul „rău”), creşte ureea sanguină, creşte riscul litiazei renale, determină o evoluţie rapidă a insuficienţei renale. În plus, cetoacidoza produsă de regimul sărac în glucide favorizează pierderea de calciu din schelet, favorizând osteoporoza, iar aportul crescut de grăsimi saturate şi redus de fibre favorizează apariţia diabetului de tip 2, a aterosclerozei şi a unor neoplazii.

În tratamentul obezităţii la adolescenţi mama are un rol deosebit şi va trebui să ofere alimente bogate în fibre (cereale integrale, zarzavaturi, leguminoase şi fructe) care, prin volumul mare, produc senzaţia de saţietate, şi care sunt digerate mai încet. De asemenea, un sfat ar fi să reducă mult aportul de grăsimi de orice fel, iar ultima masă să fie nu mai târziu de orele 18. Desigur, se vor evita băuturile dulci şi mai ales dulciurile care conţin şi grăsimi (ciocolata şi altele).

Să nu uităm nici că deciziile de acum sunt vitale. Studiile arată că 80% din adolescenţii supraponderali vor deveni adulţi obezi.

Musli