„Nu mănânc banane, sunt vegetarian”, suna titlul unui articol. La un așa click-bait, sigur e o șmecherie la mijloc, mi-am spus. Când colo, am aflat că bananele neetichetate „organic” pot fi stropite cu pesticide care conţin chitosan, o substanţă extrasă din crusta unor animale marine (crustacee, mai ales). Chitosanul mai este prezent și în suplimente alimentare pentru scăderea în greutate și scăderea colesterolului. Nu am știut. Și aveam să descopăr că nu știam nici despre multe alte ingrediente animale prezente în alimentaţia noastră zilnică.

Iaurtul este un alt exemplu care m-a uimit la capitolul „aditivi”. Dacă eram obișnuită să mă uit la data de expirare, numărul de calorii, cantitatea de glucide și de zaharuri, nu am realizat că unele dintre ele, în special cele „0,1% grăsime” și „0 calorii” conţin gelatină pentru a-și păstra o textură cât de cât cremoasă. Nici nu știam că gelatina alimentară este făcută din piele și oase de porc, doar ocazional fiind produsă din vită, de obicei pentru produse specializate, destinate consumatorilor musulmani sau evrei. O persoană vegetariană care are o pasiune pentru jeleuri va trebui să se îndrepte mai degrabă câte magazinele cu specific arăbesc, în supermarketuri fiind extrem de rare brandurile care folosesc gelatină vegetală.

Albumina, untura, lactoza, zerul și pudra de zer (folosite la brânzeturi, mixuri proteice, produse de panificaţie și chiar în tofu), cazeina, uleiurile de pește folosite în unele margarine, chiar și faimosul ulei Omega-3 sunt pe lista organizaţiei PETA pentru a fi evitate de către apărătorii drepturilor animalelor. Pe lângă aceste substanţe, care pot fi considerate alimentare de sine stătătoare și consumate ca atare, fiind și mai ușor de ţinut minte și recunoscut, urmează clasa aditivilor alimentari, unde cu adevărat domnește confuzia. Aditivii, trecuţi pe ambalajele alimentelor ca „E-uri”, sunt folosiţi pentru anumite calităţi fără de care alimentele procesate nu ar putea fi produse. Problema este că în multe cazuri aceștia pot fi derivaţi din surse animale sau non-animale fără ca acest lucru să fie menţionat pe ambalaj. Este în mod special cazul aditivilor care conţin acizi grași. Doar producătorii pot informa, la cerere, asupra sursei de provenienţă a aditivilor, dacă o cunosc și ei.

Unii pot considera că este o exagerare să te complici cu astfel de lucruri, dar pentru alţii poate fi o muncă de cercetare necesară și valoroasă. Adoptarea unui stil de viaţă vegetarian sau vegan poate fi o opţiune etică, religioasă sau medicală, însă ţinta este aceeași: eliminarea din dietă a produselor de origine animală, în diverse etape pe care și le stabilește fiecare. Nu poţi face acest lucru fără informaţii. De aceea, comparând mai multe liste cu aditivi disponibile online, am creat un tabel care conţine trei categorii, colorate diferit (vezi Legenda de la final) și care se referă la codul sub care sunt înregistraţi oficial, ce rol principal îndeplinesc ca aditivi alimentari, în ce produse alimentare se întâlnesc cel mai des, din ce surse provin și dacă sunt sau nu permiși în Uniunea Europeană, având în vedere că legislaţia diferă faţă de Statele Unite sau Australia. Lista nu este exhaustivă, ci vizează aditivii cei mai întâlniţi și în același timp este supusă schimbărilor care pot avea loc în gestionarea codurilor de către autorităţi și care trec pe sub vizorul publicului.

 

Surse: Europa.eu

Noshly.com

Peta.org

Dummies.com

Veggieglobal.com

Food-info.net

Sfatulmedicului.ro