Sinceritatea face bine la sănătate

3819

Când alegi să spui adevărul, contribui semnificativ la îmbunătăţirea stării tale de sănătate fizică și psihică, au descoperit experţii de la Universitatea din Notre Dame.

La studiu au participat 110 persoane între 18 și 71 de ani. Jumătate dintre acestea au fost rugate ca în următoarele 10 săptămâni de la începerea experimentului să evite să spună minciuni. Cealaltă jumătate a reprezentat grupul de control și nu a primit indicaţii în acest sens. În fiecare săptămână, toţi participanţii s-au prezentat la laborator, unde experţii le-au evaluat starea de sănătate și i-au testat prin intermediul poligrafului, pentru a stabili cât de des au minţit în respectivul interval.

„Uimitor a fost că în a cincea și în ultima săptămână a studiului, grupul persoanelor sincere a raportat semnificativ mai puţine plângeri legate de sănătate, comparativ cu grupul de control. Concret, în acea săptămână au experimentat, în medie, mai puţin cu șapte simptome, precum dureri de gât, dureri de cap sau greaţă. Pentru că singurele diferenţe dintre cele două grupuri au fost instrucţiunile cu privire la sinceritate, putem concluziona că aceste instrucţiuni au produs de fapt beneficii asupra sănătăţii”, a afirmat coordonatoarea studiului, dr. Anita E. Kelly, într-un articol pentru Psychology Today.

Sinceritatatea a avut, totodată, efecte pozitive asupra sănătăţii psihice. Rezultatele au arătat că, în săptămânile în care au spus mai puţine minciuni albe (minciuni rostite cu intenţia de a menaja sentimentele interlocutorului), participanţii instruiţi să fie sinceri au experimentat mai puţine probleme mentale, precum melancolie sau tensiune.

Mai mult, evitarea minciunii i-a ajutat pe voluntari să își îmbunătăţească viaţa socială. „Analizele statistice au arătat că această îmbunătăţire a relaţiilor a contribuit în mod semnificativ la îmbunătăţirea sănătăţii asociate cu minţitul mai rar”, a declarat coautoarea studiului, Lijuan Wang, expertă în statistică.

Cu toate că sinceritatea aduce o serie de beneficii asupra sănătăţii individului și îi oferă o conștiinţă împăcată, oamenii au tendinţa de a minţi chiar și de mai multe ori pe zi. Bărbaţii, în special, sunt cei care apelează cel mai des la minciună. Potrivit unui studiu britanic, aceștia mint chiar și de șase ori pe zi, scrie Daily Mail.

Unii cercetători sunt de părere că primele minciuni apar încă de la o vârstă extrem de fragedă, înainte de a rosti primele cuvinte. „Plânsul fals este una dintre cele mai timpurii forme de înșelăciune care apar, iar sugarii îl folosesc pentru a atrage atenţia, chiar dacă nu au păţit nimic rău. Îţi poţi da seama, pentru că se vor opri și vor aștepta să audă dacă mama răspunde, înainte de a începe din nou să plângă”, a declarat dr. Vasudevi Reddy, de la Universitatea din Portsmouth, citată de The Telegraph. De la vârsta de doi ani, minciunile spuse devin mai complexe.