Consecinţele negative ale unui somn cu întreruperi

1925

Un somn caracterizat de întreruperi frecvente poate crește riscul răspândirii cancerului și gradul de agresivitate al tumorii, din cauza efectului nociv asupra sistemului imunitar, susţin experţii de la Universităţile Chicago și Louisville.

„Nu este de vină tumoarea, ci sistemul imunitar. Somnul fragmentat schimbă felul în care sistemul imunitar reacţionează în cazul cancerului, în moduri care fac boala mult mai agresivă”, a declarat coordonatorul studiului, David Gozal.

Pentru experiment, specialiștii au folosit șoareci de laborator, pe care i-au împărţit în două grupe. Timp de o săptămână, o parte a fost lăsată să doarmă în timpul zilei (perioada obișnuită de somn a acestor animale), iar ceilalţi șoareci au fost treziţi o dată la două minute cu ajutorul unei pensule motorizate.

După acest interval, experţii au implantat cobailor din ambele grupe celule din tumori. După 9-12 zile, toţi șoarecii au dezvoltat tumori palpabile. La patru săptămâni de la implantarea celulelor canceroase, experţii au analizat tumorile și au observat că mărimea lor era de două ori mai mare în cazul animalelor care au avut un somn cu întreruperi, în raport cu ceilalţi cobai.

Într-un alt experiment de monitorizare, efectuat pe animale, experţii au observat că somnul fragmentat a condus la creșterea agresivităţii tumorilor. Mai mult, slaba calitate a somnului a facilitat răspândirea tumorilor din mușchii coapsei, locul unde au fost implantate celulele canceroase, către mușchi și în oase.

În urma descoperirii mecanismului care determină creșterea tumorilor pe fondul somnului întrerupt, experţii au găsit și o cale de dezvoltare a unui posibil tratament. Ei au observat că șoarecii care nu prezentau proteina TLR 4 au înregistrat o creștere a tumorilor similară cu cea a cobailor care au dormit fără întreruperi.

Apariţia întreruperilor frecvente ale somnului poate avea mai multe cauze, care ţin atât de mediul dedicat dormitului, cât și de stresul mental, fizic, de stilul de viaţă nesănătos sau de mișcările individului în timp ce doarme. Află ce alimente ar trebui să eviţi înainte de culcare și ce obiceiuri te ajută să crești calitatea somnului.