Cât de devreme încep să se cuibărească gândurile de sinucidere în mintea unui copil? Discuţiile despre sinucidere pot încuraja acest act? Există semnale că riscul de suicid al copilului/adolescentului este ridicat? Cu o prevalenţă în creștere a suicidului la vârste mici, părinţii au nevoie să știe cât mai multe despre prevenirea suicidului la copii și adolescenţi.
Un studiu al cercetătorilor americani care a arătat că ideaţia suicidară apare timpuriu a constatat, în mod surprinzător, că în peste 75% din cazurile în care copiii au raportat gânduri de suicid sau tentative de suicid, persoanele care îi îngrijeau nu știau nimic despre aceste experienţe.
Chiar dacă unii părinţi nu văd semnalele de avertizare, acestea există aproape de fiecare dată, potrivit specialiștilor, iar detectarea lor poate fi crucială pentru evoluţia copiilor și adolescenţilor care traversează această criză.
Rate de suicid în creștere
Aproximativ 7% dintre tinerii britanici au încercat să se sinucidă până la vârsta de 17 ani și aproape un sfert au comis acte autovătămătoare în cursul ultimului an, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici.
Numărul copiilor din Australia care s-au intoxicat în mod intenţionat cu medicamente a crescut cu 98% pe parcursul unui deceniu, a arătat un studiu publicat în 2019. Cercetătorii au descoperit 33.501 de otrăviri deliberate – cu medicamente care se găsesc în mod obișnuit într-o gospodărie – la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani. Concluzia studiului a fost că această generaţie se implică tot mai frecvent în acte de autorănire, iar acest lucru ar putea prezice creșterea ratelor de sinucidere în viitor.
La nivel global, sinuciderea este a patra cauză de deces în rândul tinerilor de 15-19 ani.
Noua Zeelandă este pe locul al doilea la rata de sinucidere în rândul adolescenţilor (cu 14,9 decese la 100.000 de adolescenţi) din cele 41 de state cu venituri ridicate care fac parte din Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Uniunea Europeană.
Rata sinuciderilor în rândul copiilor între 10 și 14 ani aproape s-a triplat între 2007 și 2017 în Statele Unite, iar sinuciderea este a doua cauză de deces la categoria de vârstă 10-24 de ani, arată un raport publicat în 2019. În timpul gimnaziului și liceului, între 10 și 15% dintre elevi au gânduri suicidare, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).
Ideaţia suicidară apare destul de timpuriu, de la 9-10 ani, a constatat un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Washington din St. Louis, care a fost publicat în 2020. Între 2,4 și 6,2% dintre cei aproape 12.000 de copii de 9-10 ani care au participat la studiu au raportat gânduri sinucigașe, de la dorinţa de a muri la conceperea unui plan de sinucidere. De asemenea, 0,9% dintre copii au spus că au încercat să se sinucidă, în timp ce 9,1% au raportat comportamente autovătămătoare nesuicidare.
Rezultatele studiului nu sunt chiar atât de surprinzătoare, spune profesorul de psihologie Deanna Barch, explicând că rata mare a copiilor din gimnaziu și liceu care raportează gânduri suicidare arată că toate aceste idei nu apar chiar din senin. Pe de altă parte, Barch spune că vârstele la care copiii au idei suicidare sunt chiar mai mici decât cele raportate de cercetătorii de la Universitatea Washinghton și că a întâlnit în munca ei acest gen de idei inclusiv la copii preșcolari.
Și copiii mici se sinucid. Deși numărul cazurilor de suicid la vârste atât de fragede a fost mereu mic, el a crescut constant în timp.
Convingerea că un copil mic nu are capacitatea de a-și planifica moartea și-a pus amprenta chiar și asupra specialiștilor, tocmai de aceea există puţine date despre sinuciderea copiilor sub 12 ani, scrie psihologul Marilyn Mendoza. Totuși, și copiii mici se sinucid și, deși numărul cazurilor de suicid la vârste atât de fragede a fost mereu mic, el a crescut constant în timp, avertizează Mendoza.
Există o medie de o sinucidere la fiecare 5 zile la copii de vârste mici, potrivit Fundaţiei Americane pentru Prevenirea Sinuciderii (AFSP), dar psihologul crede că acest număr reflectă inexact realitatea, pentru că tentativele eșuate nu sunt raportate, iar unele acte de suicid pot fi încadrate în mod eronat la categoria accidentelor.
Slalom printre factorii de risc pentru suicid la copii și adolescenţi
Oricât de mici ar fi copiii care intră în biroul ei pentru a purta o discuţie despre gândurile lor suicidare sau comportamentele de autovătămare, Olivia Carter, consilier la Jefferson Elementary School din Cape Girardeau, Missouri, îi ia în serios. Școala are un protocol de ajutor în cazul elevilor care și-au exprimat dorinţa de a se răni sau chiar au făcut acest lucru. În primul său an la Jefferson Elementary School, Carter a folosit protocolul o dată sau de două ori, dar acum lucrurile s-au înrăutăţit: în fiecare lună întâlnește câte un elev care spune că și-ar dori să moară. Și este vorba de elevi de școală primară.
Statisticile arată că sinuciderile la copiii de 10 ani sau mai mici sunt rare, iar aceste grupe de vârstă nici măcar nu sunt incluse în sondajul pe care Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA îl face semestrial pe tema comportamentelor riscante la copii și tineri. Cu toate acestea, specialiștii care lucrează direct cu copiii spun că întâlnesc inclusiv copii de vârstă preșcolară care au nevoie de sprijin.
Hărţuirea online, prezenţa pe reţelele de socializare de la vârste mici, folosirea telefonului mobil până la ore târzii, conflictele intrafamiliale și dificultăţile financiare ale familiei sunt factori predictori ai gândurilor suicidare la copiii de vârstă mică.
Tentativele anterioare de sinucidere (riscul de suicid rămâne ridicat chiar și după un an de la tentativă), actele de autorănire, sinuciderea unui membru al familiei, abuzul sau problemele de sănătate mintală ale părinţilor, un istoric de adopţie sau de asistenţă maternală reprezintă alţi factori care interferează cu un risc crescut de suicid la adolescenţi și copii mai mici.
Depresia se numără printre semnalele pe care adulţii le caută în cazul ideaţiei suicidare la copii, dar psihologul Lisa Boesky spune că schimbările de dispoziţie și depresia sunt întâlnite frecvent la adolescenţii care încearcă să se sinucidă, pe când copiii mai mici sunt mai predispuși să sufere de tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD).
Te-ar putea interesa și: Singura moarte care poate fi evitată
Bulimia, anorexia, autismul, dizabilităţile intelectuale, sindromul copilului sfidător (dizabilitate emoţională și comportamentală numită și tulburare sfidătoare-opoziţională) se numără și ele printre tulburările psihice care pot crește riscul suicidului la copiii și adolescenţii între 6 și 18 ani, potrivit unui studiu din 2015, coordonat de cercetătoarea Susan Dickerson Mayes. Studiul a descoperit că bulimia pare să fie un factor de risc mai mare pentru sinuciderea la vârste mici comparativ cu depresia.
Suicidul este mai dificil de prezis la copiii mici, dar Boesky recomandă persoanelor care îngrijesc copii de vârstă mică să observe și să monitorizeze tristeţea, iritabilitatea sau furia de o intensitate crescută, izolarea și pierderea interesului pentru activităţile obișnuite.
Ce pot face părinţii pentru prevenirea suicidului la copii și adolescenţi?
Adulţii trebuie să ia în serios un copil care vorbește despre sinucidere, direct sau indirect, spune dr. Gregory Fritz, de la Brown University’s Warren Alpert Medical School, comentând un studiu coordonat de cercetătoarea Arielle Stefall, care arată că și copiii de 5-11 ani sunt expuși riscului de suicid.
Subliniind că sinuciderea la vârste atât de mici „pur și simplu se întâmplă. Nu în fiecare zi, dar nici atât de rar”, Fritz remarcă faptul că este provocator să ajuţi acești copii, din cauza rapidităţii cu care își schimbă gândurile de la o zi la alta, dar recomandă adulţilor să iniţieze o discuţie despre (posibilele) gânduri și intenţii suicidare atunci când există semnale de avertizare (nefericire vizibilă, comportament impulsiv, autovătămător). Deși părinţii cred că discuţiile de acest gen pot încuraja sinuciderea, în realitate comunicarea deschisă poate contribui la ţinerea copilului/adolescentului în zona de siguranţă, punctează și Sheftall.
Părinţii ar trebui să fie atenţi la modificările de comportament ale copiilor și să nu bagatelizeze afirmaţii precum: „aș vrea să nu mai fiu”, „mi-aș dori să dorm pentru totdeauna”, „nu va trebui să mai ai mult timp grija mea” și altele care transmit, explicit sau indirect, același mesaj. Nu este normal ca astfel de afirmaţii să apară în discursul unui copil, punctează Boeski, sfătuind părinţii să vorbească despre aceste sentimente cu copiii lor și să apeleze la ajutorul specialiștilor dacă lucrurile par să se deterioreze.
Atunci când ajută un copil care are gânduri suicidare, familia și specialiștii trebuie să răspundă cu calm acestei situaţii, fără să cedeze presiunii copilului pentru înlăturarea limitelor sănătoase, dar urmărind menţinerea lui în zona de siguranţă, declară profesorul Francheska Perepletchikova, care susţine că „există întotdeauna un echilibru între siguranţa oferită pe termen scurt și scăderea comportamentelor suicidare pe termen lung”.
Există măsuri generale și specifice pe care părinţii le pot lua pentru a preveni tragedia suicidului. În timp ce unele sunt recomandate pentru perioada adolescenţei, alte sugestii din lista de mai jos sunt aplicabile și copiilor de vârstă mai mică:
- Informarea cu privire la semnalele de avertizare și factorii de risc
Un părinte informat depistează mai ușor indiciile care trădează prezenţa gândurilor suicidare și știe cum să intervină și la cine să apeleze dacă situaţia nu poate fi gestionată doar în familie. De asemenea, părintele are nevoie să cunoască factorii care previn suicidul (potrivit cercetărilor, printre factorii cu efecte protectoare împotriva sinuciderii adolescenţilor se numără abilitatea de a rezolva problemele și de a gestiona un conflict într-o manieră nonviolentă, o relaţie solidă cu familia și prietenii, limitarea accesului la mijloace letale, accesul facil la servicii de ajutor, beneficierea de sprijinul comunităţii sau credinţele culturale și religioase care descurajează sinuciderea).
- Formarea și menţinerea unei relaţii bune, bazate pe încredere
Chiar dacă adolescenţa este o perioadă cu ceva mai multe turbulenţe, majoritatea adolescenţilor își doresc o relaţie armonioasă cu părinţii, iar o comunicare bună poate fi o supapă de siguranţă în perioadele mai tulburi sau cu un volum mare de stres.
Oferirea unui mediu familial sigur din punct de vedere emoţional și fizic, alegerea cu înţelepciune a conflictelor deschise (în special în perioada revoltelor adolescentine) și petrecerea unui „timp de calitate” părinte-copil (oricât de clișeică pare expresia, părinţii și adolescenţii cheltuie adesea mult timp în interacţiuni negative, precum critica sau discuţiile în contradictoriu) ajută la clădirea unei relaţii bune, puternice, între părinte și copil.
- Ascultarea atentă a ceea ce spune copilul/adolescentul, chiar și dincolo de mesajul explicit
Specialiștii spun că părinţii ar trebui să fie vigilenţi atunci când primesc mesaje contradictorii sau derutante, încercând să decodeze, din limbajul verbal și nonverbal, ceea ce simte copilul lor. Adolescenţii au nevoie de un părinte care să îi susţină, care să manifeste empatie și să stabilească reguli clare în același timp, nu de un părinte intruziv, de care să-și ascundă problemele.
Cercetătorii au descoperit că aproximativ jumătate dintre adulţii care se sinucid își dezvăluie intenţiile și altora.
Studiile au arătat că, în timp ce gândurile suicidare se asociază cu dificultăţile de comunicare în relaţia părinte-copil, o comunicare bună reprezintă o resursă semnificativă pentru scăderea ideaţiei suicidare la adolescenţi.
Cercetătorii au descoperit că aproximativ jumătate dintre adulţii care se sinucid își dezvăluie intenţiile și altora. Orice indiciu sau declarare explicită a intenţiei suicidale la copii și adolescenţi trebuie tratată cu seriozitate, în această situaţie exagerarea fiind de departe de preferat ignorării unui potenţial pericol.
- Monitorizarea anturajului și a modului de petrecere a timpului liber
Este foarte important ca părintele să știe unde este copilul atunci când nu se află acasă, cine sunt prietenii lui din lumea reală (este benefic să ţină legătura cu părinţii acestora) sau să înveţe să folosească reţelele de socializare pentru a fi la curent cu preocupările copiilor și a observa mai ușor derapajele sau indiciile unei gândiri distorsionate.
- Colaborarea cu educatorii
Întrucât copiii și adolescenţii petrec un timp semnificativ din zi la școală, supravegherea din partea personalului școlar, precum și crearea unui climat școlar pozitiv sunt factori importanţi de prevenire a suicidului. Este foarte important ca educatorii să cunoască factorii de risc și semnalele de avertizare și să existe un psiholog/consilier în echipă care să poată gestiona situaţiile de criză și să evalueze riscul de sinucidere, informând părinţii și oferind recomandări, atunci când este cazul, pentru apelarea altor servicii de sprijin.
Specialiștii în sănătatea mintală și prevenirea suicidului la copii și adolescenţi
Existenţa unei palete largi de factori de risc îngreunează stabilirea unor predictori foarte buni ai tentativei de suicid, dar copiii și adolescenţii cu comportamente suicidare par, în comparaţie cu adulţii, să fie influenţaţi mai mult de circumstanţe, spune profesorul Guy Diamond, de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pennsylvania, subliniind nevoia de concentrare a intervenţiei pe factorii circumstanţiali, dar și pe creșterea abilităţii de adaptare.
Psihoterapia s-a dovedit o pârghie eficientă, însă experţii încă explorează tratamentele cele mai adecvate pentru copii. Chiar dacă spitalizarea este considerată cea mai bună strategie, ea ar putea să nu funcţioneze prea bine în cazul unui copil, potrivit specialiștilor de la Asociaţia Americană de Psihologie (APA). În cazul adulţilor, studiile reliefează o creștere a riscului de sinucidere după externare, riscul rămânând ridicat timp de un an sau mai mult. În plus, spitalizarea le produce anxietate copiilor, spune Megan Schott, director medical al serviciului de urgenţă psihiatrică de la Children’s National Hospital, din Washington. Aproximativ 30-40% dintre pacienţii care vin cu urgenţe psihiatrice sunt copii de școală primară și gimnazială, spune Schott, subliniind că numărul serviciilor de acest gen destinate copiilor de vârste mici este unul redus.
Deși mulţi specialiști prescriu medicamente antidepresive, studiile arată că nu există dovezi suficiente că acestea atenuează ideaţia suicidară, iar unele sugerează chiar o creștere a riscului suicidar la anumite categorii de copii, scrie psihologul și profesorul David Jobes, care pledează pentru conceperea unor forme de terapie adaptate copiilor.
Terapia cognitiv-comportamentală, care ajută la schimbarea stilului de a gândi, influenţând astfel și latura emoţională și comportamentală, este una dintre formele de terapie care s-au dovedit utile copiilor care se gândesc la sinucidere. Terapia dialectic-comportamentală, fondată de psihologul Marsha Linehan, s-a arătat și ea promiţătoare în tratarea copiilor de vârstă mică.
Participarea activă a părintelui în acest proces, de la identificarea comportamentelor de risc la tratament, este foarte importantă pentru recuperare. În unele cazuri, familia este parte din problemă și poartă responsabilitatea rezolvării situaţiilor care au generat stresul și suferinţa copilului, iar în altele părinţii nu reușesc să înţeleagă și să accepte situaţia în care se află copilul lor.
Modul în care părinţii reacţionează poate schimba în bine lucrurile sau le poate agrava de o mie de ori, spune profesorul Guy Diamond.
Atunci când un copil își exprimă dorinţa de a muri, ceea ce transmite, de fapt, este amplitudinea suferinţei emoţionale prin care trece, afirmă consilierul Renée Turner. Oricât de provocatoare este sarcina de a gestiona această durere și de a anticipa acţiunile copiilor, părintele nu trebuie să se simtă neputincios în acest proces, spun specialiștii.
Există întotdeauna o cale de a convinge copilul sau adolescentul că suferinţa emoţională este doar o etapă care poate fi traversată și că suicidul este o soluţie permanentă la o problemă temporară. Și există mereu speranţa că părintele (și specialiștii la care apelează) o vor găsi la timp.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
