Andreea Paul-Vass: Discriminarea femeilor este și o problemă economică

38

Fostul consilier economic al primului-ministru, doctor în economie, Andreea Paul-Vass, a declarat că în raportul discriminării de gen, România se poziţionează pe locul 112 din 134 de ţări analizate.

În opinia fostului consilier, „o naţiune este exact ca şi o familie, există un el şi o ea ca acea familie să evolueze bine. Exact la fel e şi în cazul unei naţiuni”, informează Mediafax.

În situaţia dată, spune Vass, este nevoie de „un mesaj croit în jurul economiei şi politicii la feminin, în care să transmitem mesajul studiilor de profil (…) prin care se spune clar: o companie privată care a reuşit să rezolve problema echilibrului de gen în topul managementului respectivei companii are o medie a profitului cu 56% mai mare”.

Dificultatea, în ţara noastră, este că, „din păcate, în raportul discriminării de gen, România se aşază 'graţios' pe locul 112 în lume, din 134 de ţări analizate. Şi cel mai prost între toate cele patru subcategorii – economie, social, educaţie şi politică -, cel mai prost stăm în zona politicii”, a afirmat Andrea Paul-Vass.

Declaraţia a fost făcută cu prilejul lansării cărţii „Cariera – substantiv feminin”, care prezintă poveștile de succes a 32 de românce care au reușit să îmbine cariera cu viaţa personală.

La aceeași lansare au fost prezente și Aurelia Vişinescu – cel mai cunoscut eonolog femeie, Aida Catană – consilier fonduri europene, Margareta (Magda) Matache – director executiv al Romani Cris, Doina Banciu – directorul ICI şi cea mai cunoscută femeie din domeniul informaticii, care a inovat acest domeniu în România, Adriana Săftoiu – fost purtător de cuvânt la Guvern şi Preşedinţie şi fost deputat şi Uca Marinescu – prima româncă în Antarctica şi prima femeie din România care a ajuns la ambii Poli.