Criza de la sfertul vieţii. De ce nu mai știu tinerii ce au de făcut în viaţă?

1011

Responsabilitatea este umbra libertăţii. Însă membrii generaţiei tinere (25-30 de ani) constată tot mai des că între libertate și responsabilitate se interpune de multe ori și anxietatea. Criza de la sfertul vieţii îi forţează pe tineri să își pună întrebările existenţiale pe care, în trecut, oamenii și le adresau la mijlocul vieţii. Ce s-a schimbat?

Copiii bumerang” și generaţia „eroare de lansare” sunt doar două dintre expresiile care descriu situaţia tinerilor care, la capătul unui eșec academic sau al unei neadaptări la piaţa de muncă, s-au trezit, la douăzeci și ceva de ani, că nu știu în ce direcţie să o apuce în viaţă și ce să facă pentru a fi fericiţi.

Unii spun că această „criză de la sfertul vieţii” nu ar fi altceva decât angoasa existenţială care îi confruntă pe toţi oamenii lucizi, dar căreia tinerii din realitatea hiperconectată nu sunt pregătiţi să îi facă faţă. Statisticile transmit însă un mesaj diferit.

Citește și: Criza de la mijlocul vieţii loveşte la 35 de ani

În ultimii 50 de ani, psihologii americani au observat o creștere paradoxală a incidenţei depresiei în SUA, în condiţiile în care, în aceeași perioadă, venitul pe cap de locuitor a crescut, educaţia, longevitatea și calitatea vieţii, în general, au crescut și ele. Un alt psiholog, David Myers, remarca o creștere a indicativilor declinului societal (rata de divorţ, rata de suicid și criminalitatea) între anii 1960 și 1990.

În Marea Britanie, o treime dintre tinerii de 20-30 de ani spun că se simt deprimaţi, iar psihologii spun că presiunea de a reuși în viaţă este resimţită acut de circa 86% dintre tineri.

Societăţile asistă la un fenomen de devansare a crizei existenţiale pe care adulţii o experimentează atunci când cele mai importante obiective ale lor au fost deja atinse (obţinerea unui job bun, achiziţionarea unei case, căsătoria, copiii) și perspectivele de viitor nu îi încântă în egală măsură sau sunt incerte.

Citește și: Criza de la 30 de ani și semnele care o prevestesc

Explicaţiile acestei transformări sociale sunt multiple. Pe de o parte, așa cum semnala psihologul Barry Schwartz, multitudinea de opţiuni de viaţă nu sporește, așa cum ar fi intuitiv, libertatea, ci crește presiunea de a lua decizia „corectă”. De aceea, mulţi dintre cei confruntaţi cu o paletă variată de soluţii la problemele lor sunt adesea confuzi, neștiind ce să aleagă. Iar această confuzie îi frustrează și le dă o stare de nefericire.

Pe de altă parte, sunt psihologi care spun că această criză e influenţată de percepţia subiectivă asupra propriei fericiri. Și că această percepţie este influenţată de două mecanisme psihologice înrudite: adaptarea și rutinarea hedonistică. Acestea presupun că omul are o înclinaţie naturală de a se adapta la niveluri mai înalte sau mai scăzute de bunăstare psihică, ceea ce îl face să aibă nevoie de tot mai multe lucruri care să îl facă fericit, fiindcă se adaptează rapid la lucrurile care în trecut îi aduceau fericirea.

Asumarea unei identităţi personale nu este un obiectiv facil atunci când ești tânăr, însă este o condiţie esenţială pentru binele personal, dar și pentru bunăstarea comunităţii. Psihologii știu că, atunci când un individ își consideră slujba (serviciul) ca fiind o vocaţie sau ca făcând parte dintr-o misiune mai mare (fie aceea de a-i ajuta pe alţii, fie aceea de a ajuta societatea să rezolve un serviciu necesar) este mai dispussă își ofere ajutorul. Corolarul acestei observaţii este că oamenii care sunt fericiţi tind să fie mai angajaţi pentru binele comunităţii, sunt mai performanţi la locul de muncă și au mai des iniţiative antreprenoriale. Tocmai de aceea, rezolvarea crizei de la sfertul vieţii ar trebui privită atât ca o chestiune personală, cât și ca una în folosul celor din jur.