Un fluturaș primit la un eveniment public l-a intrigat pe Kevin Bales, un renumit profesor de drepturi ale omului. Mesajul deconcertant pe care îl transmitea era scurt: „Milioane de sclavi există astăzi în lume.” Era în anii ’90 și Bales și-a spus că informaţia era fantezistă – dacă sclavia ar mai fi ulcerat la o asemenea scară profilul moral al omenirii, el ar fi trebuit să o știe, măcar prin natura profesiei lui.

Propria cercetare, realizată în 5 ţări din diferite părţi ale lumii, i-a dezvăluit ignoranţa cu privire la sclavia modernă și i-a trasat direcţia carierei. Bales predă și în prezent un curs despre sclavia contemporană la Universitatea din Nottingham și a fost consultant al Programului Global al ONU privind Traficul de Fiinţe Umane.

Navigând pe internet, Bales nu a reușit să găsească decât două articole descpre sclavia modernă, și nici măcar acestea nu tratau subiectul într-o manieră adecvată. Trei decenii mai târziu, ignoranţa asupra acestui subiect încă persistă. Numai că, în era digitală, nu mai putem da vina pe lipsa de informaţie.

Un viraj abrupt – din coliba unchiului Tom, în realitatea secolului 21

De curând, o înregistrare video obţinută de CNN reda, în câteva prim-planuri greu de digerat, o licitaţie greu de clasat, desfășurată în Libia. În prim-plan, „obiectele licitate”: o mână de bărbaţi tineri. Vânzătorul asigura clienţii că oamenii-marfă sunt „mari și puternici”, iar ofertele curgeau firesc, preţuind viaţa scoasă la mezat cu sume între 400 și 800 de dolari. În doar câteva minute, 21 de persoane erau deja vândute.

Scena pare desprinsă din best-sellerul scriitoarei Harriet Beecher Stowe, Coliba unchiului Tom. În târgurile de sclavi descrise în celebrul roman au loc scene similare, doar că la lumina zilei, tranzacţiile de sclavi fiind considerate de legiuitorii vremii perfect onorabile.

Un secol și jumătate mai târziu, sclavia nu și-a încheiat periplul prin istorie, ba chiar înflorește, conform Indexului Sclaviei Globale, studiu anual care urmărește situaţia sclavilor contemporani în toate ţările lumii.

Situaţia acestora variază de la ţară la ţară și de la continent la continent. Poate fi vorba de pescarii din Thailanda, ademeniţi cu oferte de muncă din ţările vecine, care sunt sechestraţi pe bărci, fără să vadă uscatul ani de zile, înfometaţi, neplătiţi, lipsiţi de asistenţă medicală și bătuţi regulat. Uneori, chiar și decapitaţi, pentru a menţine disciplina și obedienţa tovarășilor de suferinţă.

Poate fi vorba de copiii din Pakistan, precum Sana, fetiţa care s-a născut în sclavie din pricina datoriilor transgeneraţionale și care muncește de la ora 4 la apusul soarelui, fără a-și cunoaște vârsta și, cu atât mai puţin, cuantumul datoriei familiei ei sau durata de timp necesară pentru stingerea ei.

Sau de lucrătorii chinezi ai multinaţionalei Foxconn, care asamblează componente de iPhone. Foxconn a devenit chiar mai notoriu decât era prin epidemia de sinucideri a muncitorilor săi de la linia de asamblare Longhua, care au început să se arunce de pe clădiri, lăsând în urmă note în care descriau condiţiile inacceptabile în care munceau.

Indiferent de nuanţele pe care le poartă, sclavia modernă ascunde același sâmbure de monstruozitate. S-au scurs 184 de ani de când parlamentul britanic abolea sclavia și 152 de ani după ce, prin la 13-lea Amendament la Constituţia SUA, au fost eliberaţi ultimii sclavi ai Americii. Iar faptul că astăzi există în lume mai mulţi sclavi decât în orice perioadă a istoriei ar trebui să constituie o știre șocantă pentru tot restul oamenilor liberi.

Statistici jenante – câţi sclavi mai numără lumea modernă?

Un studiu din 2016, realizat de Organizaţia Mondială a Muncii, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie și grupul de apărare a drepturilor omului Walk Free Foundation, dezvăluia faptul că 40 de milioane de persoane cad astăzi victime sclaviei moderne, iar un sfert dintre acestea sunt copii. Pentru comparaţie, în anul 1860 se estimează că existau 25 de milioane de sclavi, trei sferturi dintre ei având acest statut reglementat prin lege.

India deţine recordul în ce privește numărul de sclavi pe care-i găzduiește (peste 18 milioane), iar împreună cu China, Pakistanul, Bangladeshul și Uzbekistanul alcătuiește un top 5 al ţărilor care însumează 58% dintre robii lumii.

Cifrele, deși descurajante prin mărimea lor, nici măcar nu sunt exacte, pentru că o inventariere completă a situaţiilor în care este implicată o formă de sclavie rămâne o sarcină foarte dificilă. Astfel, Indexul Sclaviei Globale din 2016 semnala cu 28% mai mulţi sclavi decât în 2014, deoarece metodele mai bune de colectare a datelor au reușit să surprindă mai fidel amploarea problemei.

Raportul stabilește aria conceptului de sclavie modernă, distingându-i laturile: munca forţată, robia datoriilor, căsătoria forţată și traficul de fiinţe umane – toate acestea fiind forme ale exploatării căreia o persoană nu i se poate sustrage, din cauza ameninţărilor, violenţei, coerciţiei sau înșelăciunii.

Datele arată că sclavia modernă este mai răspândită în Africa (7,6 victime la 1.000 de persoane), urmată de Asia și Pacific (6,1 la 1.000). Europa și Asia Centrală sunt și ele afectate de acest flagel, 3,9 persoane din 1.000 căzându-i victime.

Dintre cele 40.300.000 de victime ale sclaviei moderne, 71% sunt de sex feminin. Femeile și fetele reprezintă 99% din totalul persoanelor cooptate în industria sexului comercial. Ele alcătuiesc 58% din proporţia oamenilor forţaţi să muncească în alte sectoare și 84% din proporţia celor forţaţi să se căsătorească.

Sclavia, privită prin ochi de copil

Copiii reprezintă o categorie deosebit de vulnerabilă: 37% dintre cei forţaţi să se căsătorească, 18% dintre victimele forţei de muncă forţate și 21% dintre victimele exploatării sexuale sunt minori.

De altfel, un raport al OIM, The 2017 Global Estimates of Child Labor, estima că, la nivel mondial, 152 de milioane de copii sunt nevoiţi să muncească, iar 73 de milioane dintre aceștia prestează o muncă prin care „sănătatea, siguranţa și dezvoltarea lor morală” sunt periclitate. În timp ce nu orice muncă pe care o prestează un copil este etichetată ca exploatare, caracterul riscant al muncii depuse, numărul mare de ore de lucru și vârsta prea mică a copilului sunt elemente definitorii ale exploatării.

Raportul menţionează că 90% din totalul copiilor care lucrează se află în regiunea Africii, Asiei și Pacificului. Nu este o problemă asociată exclusiv sărăciei ţărilor de origine – peste jumătate dintre copiii afectaţi trăiesc în ţări cu venituri medii și superioare.

Nevoiţi să muncească, mulţi copii ratează orice șansă la educaţie. Chiar atunci când frecventează cursurile, capacitatea lor de învăţare este afectată de timpul investit în activităţi lucrative. De altfel, 6,1% dintre copiii din grupa de vârstă 5-11 ani și 63,6% dintre copiii de 15-17 ani muncesc peste 43 de ore pe săptămână. O treime dintre copiii care lucrează sunt complet în afara sistemului de învăţământ.

Cât mai costă o viaţă de om?

„Viaţa umană a devenit mai consumabilă decât oricând. Sclavii pot fi cumpăraţi, exploataţi și eliminaţi în perioade relativ scurte și să ofere totuși profituri imense exploatatorilor lor”, scrie în cartea sa, Modern Slavery. A Global Perspective, Siddharth Kara, expert în probleme de sclavie modernă și membru al Centrului pentru Drepturile Omului din cadrul Harvard Kennedy School.

Sclavii moderni au două caracteristici principale, punctează un articol de pe site-ul freetheslave.net: sunt ieftini și (în consecinţă) pot fi chiar de unică folosinţă. Dacă în 1850 preţul mediu al unui sclav din sudul Statelor Unite se ridica la 40.000 de dolari, la valoarea de astăzi a dolarului un sclav costă în prezent în medie 90 de dolari, afirmă Kevin Bales în cartea Disposable People.

„Viaţa a devenit mai ieftină decât câteva sticle de vin”, este remarca amară a lui Dane Atkinson, director executiv al Fundaţiei SumAll. Costul incredibil cu care este achiziţionat un sclav nu demonstrează doar cât de neglijabilă a devenit valoarea unei vieţi, dar este un predictor al tratamentului care i se va aplica sclavului, în calitate de marfă ușor înlocuibilă.

Un sclav rămâne, în ciuda preţului său ridicol, foarte profitabil pentru cei care îl exploatează. Profitul pe care îl aduce în timpul vieţii sale un muncitor care face cărămizi este de 8.700 de dolari, în Brazilia, și de 2.000 de dolari, în India. Sclavii sexuali sunt, de departe, o investiţie mai bună: livrează în buzunarul stăpânilor 18.000 de dolari în Thailanda și 49.000 de dolari în Los Angeles. Un studiu realizat în 2003 în Tările de Jos arăta că, în medie, exploatarea sexuală îi aduce proxenetului 250.000 de dolari de la fiecare victimă.

Deși sumele câștigate de pe urma muncii forţate variază de la ţară la ţară, totuși profitul anual total pe care îl aduc sclavii moderni este estimat la 150 de miliarde de dolari. O sumă uriașă, care explică letargia cu care este combătut acest flagel.

Și totuși, Kevin Bale, citat de un articol din The Guardian, susţine că sclavia ar putea fi eradicată, printr-un efort susţinut. Coautorul Indexului Sclaviei Globale crede că acest proces ar dura două decenii și ar necesita aproximativ 23 de miliarde de dolari. Adică aproximativ 15% din profitul care le revine beneficiarilor muncii forţate într-un singur an. Și de două ori suma anuală cheltuită de americani pe covrigi și chipsuri.

Sclavia modernă: Dincolo de cifre, în miezul unor vieţi irosite

Benjamin Skinner este omul care s-a decis să surprindă faţetele sclaviei moderne pe teren, infiltrându-se în reţele de trafic uman, vizitând bordeluri ilegale și călătorind în toată lumea, ceea ce i-a asigurat un loc în lista aventurierilor National Geographic în 2008.

Prima sa carte, A Crime So Monstrous, dedicată sclaviei moderne, a fost calificată drept „devastatoare” de New York Times și a fost distinsă cu Dayton Literary Peace Prize.

Într-un interviu acordat în 2009, Skinner remarca faptul că, în diferite colţuri ale lumii, sclavia îmbracă straie diferite, dar rămâne la fel de hidoasă.

Într-una din călătoriile sale, într-un bordel ilegal din București, a fost ofertat cu o fată cu sindrom Down și cu mâinile crestate de tăieturi – probabil tentative de a se sustrage violului zilnic. Putea să o cumpere, ca sclavă, pentru o mașină second hand, de aproximativ 1.500 de euro.

Dacă preţul pare derizoriu, Skinner a avut surpriza să afle că în alte părţi ale lumii ar putea să achiziţioneze fete la duzină cu aceeași sumă. Astfel, în Haiti, la Port au Prince, a negociat o fetiţă de 10 ani, care i-ar fi fost cedată în final pentru 50 de euro, sumă pentru care fetiţa i-ar fi făcut menajul și i-ar fi acordat favoruri sexuale pe termen nelimitat.

În India, Skinner l-a întâlnit pe Gonoo, care trăia în sclavie de o viaţă, ca rezultat al datoriilor transgeneraţionale. Bunicul său împrumutase 62 de cenţi, iar 3 generaţii mai târziu, datoria tot nu fusese lichidată.

În nordul Braziliei s-a confruntat cu sclavia transmisă din tată în fiu. Oameni săraci sunt ademeniţi cu oferte de lucru în mine, iar atunci când ajung acolo constată că datoria pentru transport nu mai poate fi achitată oricâte zile – sau ani – ar munci pentru ea.

Deși a călătorit pe mai multe continente, Skinner afirmă că nici măcar nu ar trebui să treacă dincolo de graniţele ţării sale pentru a se întâlni cu problema sclaviei: la fiecare jumătate de oră, o persoană este traficată în Statele Unite.

Sclavia modernă: O problemă care ne privește pe toţi

Problema sclaviei moderne nu suscită interesul opiniei publice în măsura în care o fac, de exemplu, ameninţările teroriste sau crizele economice.

Majoritatea sclavilor din lume se află în Asia de Sud și, în consecinţă, sentimentul general este că problema nu doar că este situată la o distanţă care o face ignorabilă, dar și că rezolvarea ei nu ne privește în niciun fel.

Căutând să șocheze și totodată să sensibilizeze, Fundaţia SumAll a gândit un mesaj dramatic, pliat pe forma unui slogan publicitar obișnuit: „Ai nevoie de încă o pereche de mâini ca să te descurci în lunile lungi de iarnă? Un sclav este oricând disponibil, la un preţ de nimic.”

Jurnalistul Nick Grono inventariază într-un articol scris pentru Huffington Post principalele cauze ale sclaviei moderne și conchide că proliferarea ei ilustrează eșecul aplicării legii.

Un stat de drept slab nu poate să își protejeze cetăţenii vulnerabili, iar uneori traficul de persoane se desfășoară nestingherit sub privirea îngăduitoare a unor oficiali corupţi.

O mai mare concentrare a comunităţii internaţionale asupra aplicării legii antitrafic reprezintă cheia demolării sclaviei, notează analistul politic Olivia Enos, subliniind că există o corelaţie între promovarea statului de drept și libertatea economică, pe de o parte, și reducerea traficului de fiinţe umane, pe de altă parte. Astfel, soluţiile de întărire a statului de drept, implementate în Cebu, Filipine, de către Misiunea Internaţională de Justiţie, au avut efecte salutare: numărul minorilor cu risc ridicat de a fi cooptaţi în traficul sexual s-a diminuat cu 79%.

Eficienţa combaterii sclaviei depinde în mare măsură și de disponibilitatea marilor corporaţii de a-și clădi activitatea pe considerente etice, și nu doar pe cele de natură comercială. Acest lucru s-ar traduce prin a face un pas dincolo de rigorile legale sau de temerile că reputaţia organizaţiei va avea de suferit, spre un parteneriat veritabil cu furnizorii, pentru a transparentiza verigile lanţului de aprovizionare și a descoperi (și sancţiona) cazurile în care este folosită munca forţată.

Dar dacă privim dinamica sclaviei contemporane doar din unghiul administraţiilor slabe sau din acela al multinaţionalelor, nu remarcăm decât o latură a problemei. De fapt, ne aduce aminte articolul de pe freetheslave.net, noi, consumatorii, suntem conectaţi la sclavie, ea se insinuează în casele și în școlile noastre prin produsele pe care obișnuim să le cumpărăm, de la ciocolată la smartphone și de la pește la cămăși de bumbac.

Există chiar o aplicaţie online care te poate șoca, prin faptul că te întreabă asupra stilului de viaţă, ca să răspundă la o întrebare la fel de șocantă: Câţi sclavi lucrează pentru tine?

La fiecare za a lanţului care leagă marile companii de retaileri, există o presiune pentru reducerea preţului produselor, punctează Nick Grono, pentru ca, în final, consumatorii să-și obţină tricoul de 5 dolari, creveţi mai ieftini și ultimul model de smartphone. Clienţii – indiferent dacă întreprinderile mari sau consumatorii – au o responsabilitate faţă de cei înrobiţi. Dorinţa noastră pentru produse mai multe, mai ieftine, mai rapide și „fără întrebări” poate însemna că cineva, undeva, își pierde dreptul la libertate.

Polly Foley, cercetător la Institutul de Etica Afacerilor, pune punctul pe „i” în problema responsabilităţii pe care o avem, în plin avânt consumerist, faţă de sclavii moderni.

Dorinţa noastră pentru produse mai multe, mai ieftine, mai rapide și «fără întrebări» poate însemna că cineva, undeva, își pierde dreptul la libertate.

Ideea este reluată de autoarea unui articol de pe Daily Nebraskan, care subliniază faptul că pantofii nu au fost niciodată ieftini datorită unei generozităţi de lungă durată a firmei Nike. Mai degrabă, pantofii sport cumpăraţi la un preţ care te face fericit au în spate o persoană ce se zbate să atingă o normă care, în condiţii decente, n-ar putea fi îndeplinită.

Poate că nu putem influenţa, în triada stat-corporaţii-consumator, decât ultimul ei termen, însă acesta e un punct de plecare deloc neglijabil. Sprijinirea, inclusiv financiară, a ONG-urilor care le oferă asistenţă sclavilor sau celor care au reușit să-și recâștige libertatea reprezintă un alt mijloc de a fisura un edificiu rușinos.

Până la urmă, sclavia e una dintre oglinzile în care privim – nedistorsionată – valoarea cu care investim viaţa și libertatea umană. Atunci când capetele ei de monstru rezistă loviturilor care i se aplică, e util să ne amintim că, deși părea imposibil, în secolul XIX sclavia a primit o lovitură letală. Iar argumentele împotriva ei, atât cele morale, ca și cele legale, au fost deja câștigate.