„Nu voi folosi pronumele de sex masculin pentru un student de sex feminin care se identifică acum ca bărbat”, a declarat Peter Vlaming, un profesor de la Liceul West Point (SUA). Ca urmare a deciziei sale, conducerea școlii l-a trimis în concediu administrativ și a avertizat că rezilierea contractului este următorul pas în caz de „recidivă” a comportamentului său.
Concedierea lui Vlaming a determinat elevii și părinţii acestora să protesteze împotriva sancţiunii aplicate. O petiţie online, care solicită ca profesorul să nu fie concediat, a fost semnată deja de peste 1.600 de persoane.
Forrest Rhode, unul dintre elevi, spune că Vlaming este un profesor care face totul pentru elevi, dar că nu-și va modifica modul în care gândește pentru a se conforma unor ideologii în care nu crede. „Fata transgender are dreptul să fie tot ce vrea, dar doar pentru că are dreptul nu înseamnă că suntem obligaţi să-i urmăm convingerile”, a spus Rhode, care a afișat în interiorul școlii diferite mesaje în sprijinul profesorului: „Faptelor nu le pasă de sentimentele tale”, „Dreptate pentru Vlaming” și „Domnul Vlaming este nevinovat”. Elevul spune că se implică în acest protest pentru că, atunci când încălcarea libertăţii de exprimare devine din subiect de știri, un incident ce se petrece chiar lângă tine, trebuie să iei o atitudine.
Vlaming așteaptă să fie audiat de consiliul școlii, care nu a dorit să furnizeze informaţii specifice despre caz, susţinând că aceasta este o „problemă de personal”, iar confidenţialitatea elevilor și angajaţilor trebuie protejată.
Cazul lui Vlaming nu este singular; Nicholas Meriwether, un profesor de filosofie, a intentat proces angajatorului său, Universitatea Shawnee State, din Ohio, din cauza presiunilor la care este supus pentru a folosi pronumele de genul feminin în cazul unui student transgender. Meriwether, care este membru al Bisericii Prezbiteriene, a explicat că modul în care se gândește la natura umană și la sexualitate este modelat de crezul său religios. Universitatea a acuzat profesorul de crearea unui mediu ostil în școală, avertizându-l în scris că poate fi obiectul unor „acţiuni corective suplimentare” dacă nu-și revizuiește modul în care se adresează studenţilor ce optează pentru o altă identitate sexuală decât cea biologică.
Universităţile publice nu ar trebui să oblige oamenii să exprime convingeri ideologice pe care aceștia nu le au, a declarat Tyson Langhofer, directorul Centrului pentru Libertate Academică, explicând faptul că miza conflictului este mai mult decât genul la care este folosit un pronume.
Conflictele provocate de modul de adresare către persoanele transgender sunt o problemă relativ recentă în școlile americane, luând amploare în ultimii câţiva ani. În martie 2017, Departamentul de Educaţie al orașului New York le-a adresat universităţilor un memoriu, în care le solicita profesorilor să aleagă pronumele agreate de studenţii transgender, la genul feminin, masculin sau neutru, întrucât „ toţi elevii au dreptul să fie recunoscuţi și respectaţi de comunitatea lor școlară”.
Modul în care este folosit pronumele personal nu este singurul motiv inedit de concediere a unui dascăl. Un profesor din New Jersey nu se va mai întoarce la catedră din cauză că le-a spus elevilor săi din clasa I că nu există Moș Crăciun și a demolat mitul iepurașului de Paști și pe cel al Zânei Măseluţă.
Directorul școlii, René Rovtar, a declarat că a găsit „tulburător și descurajant” acest incident, subliniind că este nevoie de un sâmbure de miracol la vârsta copilăriei și chiar a postat pe Twitter mesajul „eu cred”, sub o fotografie cu Moș Crăciun.