Ce lipsește studiilor despre influenţa familiilor gay?
Glenn Stanton, expert în cadrul organizaţiei creștine Focus on the Family atrage atenţia că unele dintre studiile recente care pretind că a crește într-o familie gay nu are niciun efect diferenţiator asupra copiilor, faţă de copiii din familii heterosexuale, sunt greșite.
Canada: e ilegal să spui că homosexualitatea e păcat
Noua lege a educaţiei din provincia Alberta, Canada, interzice familiilor care practică școlarizarea copiilor acasă (homeschooling) să prezinte actele homosexuale ca fiind păcătoase.
Tot mai mulţi copii americanii vor să își schimbe sexul
Un număr din ce în ce mai mare de copii şi adolescenţi americani se declară transexuali și aleg să facă tratamente de schimbare de sex, dezvăluie un raport publicat de revista Pediatrics.
Trei şcoli din Capitală sărbătoresc luna aceasta "gay pride"
La începutul lunii februarie, mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti au demarat acţiuni de familiarizare a tinerilor cu istoria minorităţilor sexuale, arată un comunicat al organizaţiei ACCEPT.
100 de preoţi anglicani, supăraţi că nu pot cununa cupluri gay la biserică
Aproape 100 de preoţi, din cei 470 ai diecezei anglicane londoneze, au protestat joi împotriva unei decizii de a interzice oficierea de cununii gay, în clădirile care aparţin Bisericii Anglicane.
Senatul american a aprobat căsătoriile gay în Washington
Miercuri, senatul american din statul Washington a votat în favoarea unui document de legalizare a căsătoriilor între parteneri de același sex, pregătind calea pentru ca Washingtonul să devină cel de-al șaptelea stat care permite căsătorirea cuplurilor homosexuale.
Creștinii, împărţiţi în privinţa „tratamentului” pentru homosexualitate
Creştini și umanişti deopotrivă critică poziţia unor grupări creştine care promovează o „terapie de convertire" pentru „vindecarea" homosexualilor şi a bisexualilor.
Cynthia Nixon: să fii gay e o alegere
Cynthia Nixon, actriţa din "Sex and the City", a mărturisit că în ceea ce o privește, a fi gay a fost o alegere personală, care îi aparţine în totalitate. Comentariul acesta a stânit o mulţime de reacţii negative din partea comunităţii gay.
Elev pedepsit pentru un eseu anti-gay
Un băiat de 15 ani din Wisconsin care a scris un editorial pentru ziarul şcolii cu argumente contra adopţiilor în familiile homosexuale a fost cenzurat, ameninţat cu suspendarea şi numit „ignorant" de un administrator al școlii Shawano (SUA), a declarat avocatul elevului.
SUA: OK să-i acuzi pe gay, dacă ai motive religioase
Studenţii din Tennessee vor putea să îşi exprime public părerea negativă despre colegii lor homosexuali fără să primească niciun fel de sancţiuni, cât timp o fac din motive religioase. Aceasta este legea pe care o propune grupul conservator Family Action Council of Tennessee.
Biserica Anglicană refuză să oficieze căsătorii gay
La scurt timp după ce guvernul englez a emis o confirmare oficială a posibilităţii ca locașurile de cult să oficieze slujbe de căsătorie pentru partenerii de același sex, Biserica Anglicană a trimis o circulară în care avertizează preoţii să nu găzduiască astfel de ceremonii.
Anglicanii nu vor oferi bisericile lor pentru "căsătorii" gay
Autorităţile guvernamentale din Marea Britanie au anunţat că, din decembrie, cuplurile de homosexuali vor putea să folosească lăcaşele de cult pentru oficializarea parteneriatelor civile, dar că bisericile nu vor fi obligate să oficieze sau să găzduiască astfel de ceremonii.
Ziar catolic se scuză pentru un articol despre homosexuali
Un articol apărut vineri (28 oct.) în cel mai vechi ziar romano-catolic din Statele Unite, The Pilot, a fost retras de pe site-ul publicaţiei. Redacţia a motivat că nu a sesizat în timp util "eroarea teologică" a materialului care sugera că diavolul generează atracţia dintre homosexuali, notează Associated Press.
Anglia ameninţă ţările care nu susţin homosexualitatea
Premierul britanic, David Cameron, a ameninţat că Marea Britanie îşi va retrage ajutorul financiar dat ţărilor care interzic homosexualitatea, dacă acestea nu îşi vor reforma punctul de vedere, scrie The Guardian.
Pentagonul a dat OK-ul pentru uniunile gay
La sfârşitul lunii trecute, un clip video în care un soldat îşi anunţă "în direct" tatăl că este homosexual a convins aproape 5 milioane de internauţi să se uite. Vineri, Pentagonul a hotărât să permită capelanilor militari oficierea de uniuni între partenerii de acelaşi sex, fie în incinta sau în afara unei baze militare.
Recensământ în SUA – adevărul despre numărul cuplurilor gay
În urma celui mai recent recensământ din SUA comunitatea gay a căpătat o proeminenţă neobișnuită. Datele publicate ieri au arătat că în ultimul deceniu numărul cuplurilor de parteneri gay s-a dublat, ajungând la peste 650.000.
Aplicaţia Android care i-a scandalizat pe gay
O aplicaţie pentru telefoanele mobile dotate cu sistem Android a provocat reacţii acide din partea asociaţiilor franceze pentru apărarea drepturilor homosexualilor. Programul promite să înveţe mamele să își dea seama, bazat pe răspunsul la câteva întrebări, dacă fii lor sunt gay.
Două milioane de americani se declară gay
Aproape 1 milion de cupluri de americani și-au declarant orientarea homosexuală la recensământul din 2010, conform datelor publicate săptămâna aceasta. Numărul este în realitate mult mai mare, susţine Institutul Williams pentru Orientare Sexuala din Statele Unite.
Prima paradă gay din Praga
Mii de oameni au participat la prima paradă gay din Cehia, în ciuda protestelor venite din partea unor politicieni sau grupuri conservatoare.
Clericii, o cheie a legalizării căsătoriilor homosexuale
Legalizarea căsătoriilor homosexuale în cel mai populat stat american, New York, o victorie sonoră a activiștilor pro gay, s-a realizat cu sprijinul unui număr șocant de pastori, preoţi și alţi lideri spirituali.
Peru: Mii de evanghelici au contestat o lege pro-gay
Mii de creştini evanghelici din Peru au protestat împotriva unui proiect de lege care le-ar permite homosexualilor să îşi exprime afecţiunea în spaţiile publice şi chiar în şcoli. „Nu ne ucideţi inocenţa! NU proiectului de lege pro-homosexualitate, DA valorilor!" au scandat participanţii la protest.












