Într-o discuţie argumentativă, fiecare parte implicată trebuie să-și poată expună punctul de vedere fără constrângeri, discriminare sau interferenţe. Aceasta este, de altfel, o premisă importantă în încercarea depășirii diferenţelor de opinie. În practică însă, adesea lucrurile sunt departe de acest ideal. Interlocutorii nu doar că nu-și respectă dreptul la liberă exprimare, dar apelează și la argumente necinstite și manipulatoare pentru a-și impune opinia. Unul dintre aceste procedee este atacul la persoană, sau argumentum ad hominem.

Esenţa atacului la persoană constă în schimbarea centrului discuţiei de la ideea aflată în dispută la persoana care argumentează. Cel care se face vinovat de această eroare logică simte că pierde argumentaţia în planul ideilor și recurge la atacul la persoană, pentru a-și discredita oponentul. Argumentul are forma următoare: „Oponentul meu este o persoană rea, de aceea nu ar trebui să acceptaţi argumentaţia lui.”

Realitatea cotidiană abundă de exemple ale utilizării acestui tip de sofism. Într-un articol publicat de The Thelegraph[1], Richard Fortey căuta să le transmită cititorilor săi îngrijorarea cu privire la promovarea teoriei planului inteligent (ID – Inteligent Design, engl.) în școlile din Marea Britanie, folosind mai multe procedee retorice sofistice. Între acestea, și argumentum ad hominem – se referă la teoria planului inteligent ca fiind IDiotică, sugerând printr-o interogaţie că susţinătorii teoriei ar trebui consideraţi idioţi.

Identificarea sofismului ad hominem

Un sofism ad hominem poate fi motivat de invidie, frustrare și gelozie. Atunci când trăirile emoţionale negative sunt descărcate asupra oponentului, se pierde din vedere scopul descoperirii adevărului cu privire la situaţia în cauză.

O altă situaţie în care poate apărea sofismul ad hominem este răspunsul la ceea ce a fost perceput ca un atac la persoană. De exemplu, atunci când cineva a investit foarte mult din punct de vedere emoţional într-o anumită cauză și a ajuns să se identifice cu respectiva cauză, orice obiecţie justificată adusă cauzei este interpretată ca un atac la persoană. Reacţia într-o asemenea situaţie tinde să fie exagerată și disproporţionată în raport cu obiecţia adusă, sfârșind într-un sofism ad hominem: „Tu întotdeauna critici pe oricine face ceva bun”, „te crezi singurul deștept dintre noi” etc.

Sofismul atacului la persoană poate fi îndreptat și împotriva unor grupuri de oameni, fiind folosit pentru a-i discredita pe preopinenţii unei idei sau pe promotorii și adepţii acesteia: „Această iniţiativă nu are cum să fie una bună, deoarece este luată de liberali/conservatori.” Astfel se pune sub semnul întrebării nu iniţiativa în sine, ci grupul celor care o promovează.

Utilizarea sofismului ad hominem

Sofismul ad hominem este adesea folosit pentru a scurtcircuita procesul argumentativ și a ajunge mai repede la rezultatul dorit, și anume, câștigarea unei dezbateri. Prin distrugerea credibilităţii oponentului, cel care recurge la acest procedeu speră să își atragă audienţa și opinia publică de partea sa. Dacă este ambalat într-o formă ce ar putea trece ca justificată, atunci sofismul ad hominem devine o modalitate de manipulare destul de eficientă. O societate în care discursul public este presărat cu asemenea procedee retorice, care trec nesancţionate și neidentificate, devine foarte ușor o societate polarizată și divizată.

În unele cazuri, atacul la persoană nu apare dintr-o strategie premeditată de scurtcircuitare a procesului argumentativ, ci ca o măsură disperată, un ultim resort la care apelează un participant la o dezbatere, care simte că pierde argumentaţia pe tărâmul ideilor și decide că trebuie să le arate oamenilor că persoana care câștigă dezbaterea în planul ideilor e un om cu o reputaţie îndoielnică sau fără caracter.

Cum răspunzi unui atac ad hominem?

Răspunsul Domnului Hristos atunci când a fost atacat de către un gardian al marelui-preot este instructiv: „Dacă am vorbit rău, depune mărturie cu privire la ceea ce am spus rău, dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18:23, NTR). Cu alte cuvinte, „dacă argumentaţia mea este rea, atunci demonstrează unde este rea și cum ar trebui corectată. Dacă este bună, atunci de ce recurgi la un sofism, provocând jignire și denigrare?” O abordare calmă și explicită cu privire la eroarea de logică folosită de oponent este cel mai recomandată reacţie la sofismul ad hominem.

Concluzie

Orice aluzie, argument sau ipoteză care vizează caracteristicile sau convingerile oponentului, afară de situaţia în care acestea sunt direct implicate în subiectul dezbaterii, reprezintă deturnarea argumentaţiei în sofism de tip ad hominem. Este o metodă necinstită, lipsită de eleganţă la care se recurge pentru compensarea pierderii pe tărâmul dezbaterii de idei. Cel care este interesat de adevăr și de date concrete nu se va lăsa nici impresionat, nici intimidat de asemenea subterfugii de manevră, incompatibile cu o identificare onestă a realităţii.

Footnotes
[1]„ Richard Fortey, «The Ego and the ID», The Telegraph, 30 ian. 2007, https://www.telegraph.co.uk/news/science/science-news/3350792/The-Ego-and-the-ID.html. ”.

„ Richard Fortey, «The Ego and the ID», The Telegraph, 30 ian. 2007, https://www.telegraph.co.uk/news/science/science-news/3350792/The-Ego-and-the-ID.html. ”.