Ceea ce numim „argument irelevant” este o eroare de argumentare prin care cineva plasează, într-o controversă sau într-un discurs, un argument care doar pare să aibă legătură cu o idee pe care vrea să o susţină, dar care mută atenţia pe altceva.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Eroarea poate fi produsă neintenţionat, din neatenţie sau din incapacitatea de a menţine firul logic al argumentării, dar poate fi și un sofism care ascunde intenţii manipulatoare: evitarea unei situaţii care l-ar incrimina pe cel ce argumentează, ascunderea unei probleme, influenţarea auditoriului prin apel la emoţii, bagatelizarea unei crize etc.

Pentru o persoană mai puţin avizată sau care nu-și acordă timp de reflecţie asupra spuselor cuiva într-o discuţie sau într-un discurs, argumentul irelevant poate să treacă drept relevant sau chiar convingător și să-l ducă spre decizii greșite. Sunt domenii în care deciziile greșite pot avea consecinţe negative ample, atât pe plan individual, cât și colectiv. Iată de ce merită să ne exersăm gândirea critică, indiferent de vârstă, statut social, nivel de instruire: pentru a nu ne lăsa păcăliţi de retorica unor persoane publice, a unor guvernanţi, a unor indivizi cu autoritate care nu sunt animaţi de bune intenţii. Iată cum am putea depista argumentul irelevant.

Să cântărim conţinutul ideatic al argumentului

Aceasta presupune să lăsăm deoparte „ambalajul” retoric al argumentării, care poate face apel la anumite trăiri, emoţii, sentimente, valori, chiar și la glume, și să ne gândim dacă ceea ce se spune efectiv are legătură de idei cu teza în discuţie. De pildă, atunci când cineva declară că știe formula chimică a apei și știe chimie pentru că… a dat meditaţii la chimie, argumentul folosit e irelevant.

Persoana în cauză ar trebui să ne convingă să o credem prin enunţarea corectă a formulei chimice a apei, deoarece nimeni nu poate altfel să verifice ceva ce „știe”, în mintea sa, o altă persoană.

Argumentul „am dat meditaţii la chimie” este irelevant, deoarece această activitate nu prezintă o garanţie că meditatorul cunoaște formula chimică a apei. Argumentul mută atenţia de la chestiunea care trebuie lămurită, în timp ce valorizează înalt persoana care îl oferă, cu pretenţia că e un argument valabil; o plasează într-o iluzorie postură de autoritate epistemică – este o cunoscătoare în domeniul chimiei. Argumentatorul mizează pe respectul pe care îl poate trezi multora cineva care meditează la o materie ce le dă multe bătăi de cap elevilor. Astfel, această persoană poate păcăli o mulţime de alte persoane mai puţin instruite sau neatente la irelevanţa argumentului, din pricină că aleg să acorde credibilitate cuiva care vorbește din postura de meditator la chimie.

Să nu ne lăsăm conduși de afecte, impulsuri și prejudecăţi

A raţiona presupune tocmai a reuși să-ţi folosești raţiunea când alegi ceva, când iei o decizie, fără a asculta de impulsurile de moment necontrolate (furie, entuziasm, panică etc.), nici de păreri preconcepute, nici de bruiajul afectelor care sunt iraţionale (invidie, ură, dorinţă de răzbunare etc.)

La fel trebuie să evaluăm și modul în care cineva argumentează: oferă el ceva relevant pentru ideea pe care o susţine? Sau se lasă condus de afecte ori de impulsuri și crede că vom empatiza cu el, dacă ne servește un argument din această paletă emoţională? Sau poate ne va binedispune cu o glumă și ne va păcăli vigilenţa logică? Sau știe ce prejudecăţi sunt mai frecvent împărtășite de un grup sau de o comunitate și servește drept argument una dintre ele?

Un caz care a intrat în istorie prin exemplele negative de decizii lipsite de raţiune și raţionare este procesul lui Jan Hus[1], celebrul martir creștin de origine cehă din secolul al XV-lea. Iată cum argumentau unii nobili și clerici chemaţi la proces că Jan Hus este vinovat de erezie și cum votau, pe baza acestor argumente irelevante, pentru condamnarea lui la moarte, prin ardere pe rug:

Episcopul de Brixen: „Nu înseamnă nimic pentru o gâscă să fie curăţată și friptă. Am început s-o curăţăm, haideţi să o și frigem astăzi!”

Episcopul de Basle: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, Hus să fie ars!”

Episcopul de Hildesheim: „Nu există om care să nu poată fi înlocuit, de aceea niciun om nu reprezintă o pierdere ireparabilă pentru lume…”

Este vădit că aceste argumente sunt irelevante pentru procesul lui Jan Hus și că ele vin din iraţionalul unor oameni plini de prejudecăţi și de afecte negative. Ei apelează fie la sarcasm (hus însemnând „gâscă” în cehă), fie la principiul irelevant al talionului, din Vechiul Testament, fie la o prejudecată contestabilă despre valoarea vieţii umane. Prin acestea, ei încearcă bagatelizarea cauzei în discuţie, anume decizia de viaţă sau de moarte pentru un seamăn al lor, într-un proces în care ar trebui să raţioneze și să judece după dreptate.

Pe scurt

Eroarea argumentului irelevant se referă la folosirea voluntară sau involuntară a unui argument nepotrivit pentru a sprijini o teză, având ca rezultat mutarea atenţiei pe un subiect care nu este în discuţie. O formă a acestui sofism e numită în engleză „heringul roșu” (red herring), întrucât distrage atenţia de la o problemă spre ceva convenabil celui ce-l utilizează, așa cum ne-ar capta atenţia un hering roșu (specie care nu există) printre cei obișnuiţi, argintii.

„Poate că X a furat, dar nu e chiar hoţ, pentru că, de-a lungul timpului, a dat mulţi bani săracilor” este un exemplu clar în care interlocutorul caută să îndrepte atenţia de la fapta penală la gesturile filantropice ale celui care a comis-o. Argumentele irelevante pot fi însă preluate și din clișee de gândire ori exprimare: „Eu știu mai bine asta… pentru că nu m-am născut ieri.” Sau, sfidător: „…pentru că așa vor mușchii mei!”

Pare o eroare evidentă, dar poate fi greu depistabilă într-o dispută cu mize mari (politice, militare, sociale, religioase etc.), cu artificii retorice sau când publicul decident e neinstruit și manipulabil. De aceea trebuie să ne concentrăm atenţia pe legătura logică dintre argumentul utilizat și teza de apărat.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema gândirii critice.

Corina Matei este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Știinţele Comunicării și Relaţii Internaţionale, Universitatea “Titu Maiorescu”.