Este critic pentru orice efort de combatere a unei tendinţe negative să înţelegi motivele din spatele ei. Însă, ca și în cazul altor automatisme dăunătoare, și în ceea ce privește amânarea eforturile nu trebuie oprite doar la conștientizare. E nevoie de acţiuni concrete și, ceea ce e un pic mai dificil, de perseverenţă în acţiune.

Specialiștii sunt de acord că, de cele mai multe ori, cei care amână trec cam prin același ciclu de acţiune. Au de realizat o sarcină (adică au un scop) şi pornesc spre realizarea ei cu anumite presupoziţii (convingeri) despre viaţă (nevoia de a fi permanent în control, căutarea plăcerii, teama de eșec sau critică, teama de incertitudine, stima de sine scăzută, epuizarea fizică ș.a.m.d.).

Atunci când aceste presupoziţii toxice se activează, se instalează disconfortul. Pentru a-l evita, cei care amână încep să își fabrice scuze (mai am timp, mă descurc mai bine când lucrez sub presiune, nu am încă toate resursele, sunt prea obosit etc.). Odată găsită scuza credibilă, activităţile legate de sarcină vor fi înlocuite cu activităţi mai plăcute (utile sau inutile, însă cu siguranţă inadecvate scopului).

Paradoxal, activităţile de amânare au atât consecinţe pozitive (diminuează disconfortul), cât și consecinţe negative (induc o stare tolerabilă de stres), însă ambele generează dependenţă și împing la mai multă amânare data viitoare.

Cercul vicios pare astfel imposibil de rupt. Însă, dacă privim la etapele formării lui, vedem două zone asupra cărora putem lucra pentru a ne atenua/elimina tendinţa de amânare.

Mai întâi putem lucra asupra presupoziţiilor distructive, chestionând caracterul lor rezonabil, realist, drept și constructiv. Descoperind că aceste presupoziţii sunt nocive trebuie să lucrăm la identificarea unei convingeri constructive și să o punem în practică.

Următorul aspect asupra căruia putem lucra este tolerarea disconfortului. Și, de fapt, acesta este un aspect pivotal al eforturilor noastre, fiindcă, până la urmă, creșterea rezistenţei la disconfort poate da roade independent de presupoziţiile distructive. Deci, dacă pe acelea nu reușim să le combatem, dar reușim să învăţăm să tolerăm incomoditatea, încă putem să ne atingem obiectivele la timp și fără stres.

Intoleranţa la disconfort poate fi diminuată prin câteva strategii care și-au dovedit funcţionalitatea.

  1. Conștientizarea. Remarcă schimbările care au loc atunci când simţi disconfort. Cum ţi se modifică respiraţia, ce senzaţii îţi transmite corpul tău, fie din interior, fie la contactul cu diverse elemente din mediu, observă ce gusturi simţi, ce emoţii trăiești, ce gânduri îţi trec prin minte, ce auzi și ce vezi. Încearcă să fii cât mai conștient de orice ţi se întâmplă senzorial în acel moment. Vei observa modificări care se repetă atunci când ești inconfortabil și simplul fapt de a băga de seamă că se petrec te poate ajuta să te relaxezi.
  2. Observă fără să judeci. Odată ce ţi-ai reperat senzaţiile, observă-le ca și cum ar fi în afara corpului tău. Psihologii recomandă etichetarea sentimentelor: „acum sunt plictisit”, „acesta este sentimentul de disperare/furie/etc.” Încearcă apoi să te detașezi de ele, conștientizând că tu nu ești sentimentele tale, că ești deasupra lor: tu le controlezi, nu ele te controlează. Orice simţământ, oricât de inconfortabil, este, în esenţă, doar un gând.
  3. Urcă pe val. Emoţiile nostre sunt deseori ca niște valuri care cresc, cresc, cresc, până la un punct, de la care încep să scadă. Dacă îţi închipui că disconfortul tău este un val, ţi-l vei putea imagina și ca fiind temporar. Nu te vei simţi incomod la nesfârșit, ci sentimentul se va stinge la un moment dat, aproape fără să îţi dai seama. Dacă observi lucrul acesta și în experienţa curentă, vei vedea că te vei simţi mai capabil să tolerezi disconfortul.
  4. Exersează-ţi rezistenţa. Propune-ţi încă dinainte să te apuci de lucru ca atunci când vei începe să simţi că te enervează ce ai de făcut să reziști 10 minute cu plictiseala, după care să faci ceva care îţi place. Apoi mărește treptat perioada de timp la 15, 20 de minute, și așa mai departe, până când descoperi că îţi dezvolţi astfel toleranţa.

Indiferent ce strategie alegi și cum îmbini diverse tactici, e important să nu renunţi la eforturi, chiar dacă nu îţi va ieși din prima. Este la fel de important ca, în loc să îţi faci o autocritică usturătoare atunci când greșești, să te motivezi pozitiv, încurajându-te așa cum ai încuraja un prieten.

Și dacă vei vrea să mergi mai departe cu explorarea tehnicilor de gestionare a timpului, poţi continua cu audiobook-ul specialistei americane în management personal Julie Morganstern, Organizing From The Inside Out.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.