Etichetă: dosarul procrastinarea

Este critic pentru orice efort de combatere a unei tendinţe negative să înţelegi motivele din spatele ei. Însă, ca și în cazul altor automatisme dăunătoare, și în ceea ce privește amânarea eforturile nu trebuie oprite doar la conștientizare. E nevoie de acţiuni concrete și, ceea ce e un pic mai dificil, de perseverenţă în acţiune....

Aşa cum arătam într-un episod anterior, obiceiul de a amâna se hrăneşte din scuzele noastre favorite. Acelea pe care le credem sincer fondate, până când conştientizăm că se bazează pe filosofii de viaţă neconstructive.

După ce am înţeles că procrastinarea e mai mult decât lene și că impactul ei este profund și complex, e timpul să ne concentrăm pe ce putem face pentru a rupe cercul vicios al amânării.

Îl recunoști de la o poștă: la orice întâlnire ajunge răvășit și cu un bagaj de explicaţii despre fenomenele inevitabile care l-au făcut să întârzie. A mia oară. Îl accepţi așa fiindcă îţi e prieten, dar atitudinea lui te face profund nefericit. Surprinzător însă, nici întârziatul nu e fericit. Nimeni nu...

„Lucrez mai bine sub presiunea timpului", este un refren favorit printre cei care au obiceiul să amâne o acţiune până în ultimul moment. „Așa funcţionez eu", e versul următor. Însă ce poate fi funcţional în a acorda mai puţin timp unei sarcini făcute sub teroarea unui termen limită necruţător?

Dacă obişnuieşti să amâni lucrurile de pe o zi pe alta, e vina părinţilor tăi. Cam asta au înţeles unii dintr-un studiu publicat de Psychological Science, care arăta că tendinţa de a amâna este „moderat ereditară".