Atunci când ești organizat, reușești să îţi folosești mai eficient resursele de timp și energie și ai mai mult control asupra programului tău zilnic, puncta dr. psiholog Dana Gionta. Chiar dacă în acest moment nu te-ai descrie drept o persoană organizată, dacă îţi dorești să devii, ai toate șansele.

Oamenii organizaţi nu lasă pe mâine ce pot face azi. În loc să amâne o sarcină, ei preferă să o facă pe moment, pentru că „le place să bifeze lucrurile de pe listă”, așa cum sublinia pentru HuffPost Annette Reyman, CEO al companiilor All Right Organizing și All Right Moves.

Pentru a-ţi învinge tendinţa de a procrastina, poţi apela cu succes la alte câteva trucuri ale persoanelor organizate: să îţi stabilești cu precizie obiectivele și să îţi fixezi un termen limită pentru fiecare dintre ele. De asemenea, este esenţial să eviţi supraaglomerarea programului, să te monitorizezi, să dai de-o parte orice sursă care îţi poate distrage atenţia și să te răsplătești pentru fiecare sarcină efectuată.

În loc să facă mai multe lucruri deodată, oamenii organizaţi preferă să rezolve fiecare sarcină pe rând. Deși pare uneori o metodă productivă, multitasking-ul nu este altceva decât o jonglare cu o varietate de sarcini începute concomitent. Acţiunea de a face mai multe lucruri deodată îţi poate diminua productivitatea chiar și cu 40%.

De asemenea, oamenii organizaţi nu pornesc într-o cursă nebunească pentru perfecţiune. „Să încerci să rezolvi fiecare sarcină perfect este cel mai simplu mod de a te împotmoli”, susţine dr. psiholog Renae Reinardy, citată de Oprah.com. Studiile arată că persoanele care caută să ia întotdeauna decizia perfectă, au tendinţa de a consuma energie și timp exagerat în căutarea perfecţiunii care, la final, nu le va aduce împlinirea, ci mai multă incertitudine și regret. Ei sunt constant apăsaţi de dilema: „Am luat cea mai bună decizie sau există o opţiune mai bună?”. În schimb, cei care se mulţumesc cu ceva bun, nu perfect, dar care corespunde tuturor criteriilor dorite, reușesc să își economisească resursele și să se simtă mai împliniţi.

Lista obiceiurilor adoptate de oamenii organizaţi poate fi completată de tendinţa lor de anticipa riscul apariţiei unor probleme și de a-și lua măsuri de precauţie, de conștiinciozitatea și optimismul care îi caracterizează.

Foto: stockvault.net